The Empire of Fear

Capitolul 3

                                                Capitolul 3

De cât timp dusese viața asta?

Nici el nu mai știa prea bine.

Insă, îşi aminti de parcă era ieri ziua în care l-a cunoscut pe cel care i-a schimbat viaţa pentru totdeauna. Cu o zi înainte și-a dat seama de propriile puteri, care în timp s-au dezvoltat din ce în ce mai mult.

Trăia în Princeton, un orăşel modest, împreună cu familia lui, ducând o viața fericită. Decisese în acea zi să iasă la plimbare împreună cu Maggie, sora lui mai mică de cinci ani, afară fiind o zi frumoasă de primăvară. El nu avea mai mult de doisprezece ani, dar avea grijă de Maggie la fel ca şi părinţii săi, așa că adesea pleca cu ea să se plimbe prin pădurea de la marginea orașului.

De data aceasta, au cutreierat mai mult decât în alte zile și Nicholas și-a dat seama că s-au rătăcit, insă nu i-a spus surorii lui niciun cuvânt, nedorind să o sperie. Din păcate, începuse deja să se insereze și tot nu putea să găsească drumul înapoi.

Într-un final, au reușit să ajungă la șoseaua principală și s-au îndreptat spre oraș, trecând pe lângă o mașina parcată pe marginea drumului. Din ea ieși un bărbat între două vârste, înalt și care îi privi țintă pe cei doi, măsurându-i precum un prădător îşi analiza prada. Din instinct, Nicholas o trase mai aproape de el pe sora sa şi înteți pasul. Când îi văzu că se grăbeau, străinul alergă după ei și o prinse pe Maggie de mână, încercând să o ia lângă el.

- Ia te uită... ce avem noi aici! exclamă bărbatul părând încântat. Doi copii care par să se fi rătăcit. Nu știți ce li se poate întâmpla copiilor lăsați singuri?

- Domnule, lăsați-ne să plecăm! spuse Nicholas, temându-se mai mult pentru sora sa decât pentru el.

- Pe tine te las dacă mi-o dai pe drăgălașa ta amică. Ce spui?

- Nick! Strigă Maggie, neștiind ce se întâmpla și încercând să scape de lângă străin.

- Deci nu vrei nu? spuse bărbatul văzând că Nicholas nu se clintea.

Dintr-o dată, străinul îi dădu o privire fixă care îl îngheță la propriu, răceala transformându-se într-o durere care-i acapara toate simțurile, făcându-l să se prăbușească cu un țipăt.

Străinul zâmbi într-un mod malefic şi îi luă sora, îndreptându-se spre mașină cu pași hotărâți.

Pe băiat îl cuprinse disperarea când o văzu pe Maggie îndepărtându-se de el, fiind târâtă de bărbat, care nu-i băga în seamă plânsul și strigătele. Dintr-o dată, o furie cumplită puse stăpânire pe el împreună cu ura pentru acel bărbat care o trăgea pe Maggie după el și disperarea că nu putea face nimic să o salveze. Nicholas dorea să îl oprească și și-a pus toate speranțele într-un miracol. Ca la un semnal, străinul căzu lat la pământ. Maggie alergă spre Nicholas, care putea din nou să se miște în voie.

- Ce se întâmplă? Cine era domnul acela? întrebă ea confuză.

- Nu mai contează. Hai să plecăm de aici și o să-ți spun acasă. Mama și tata sigur s-au speriat că nu am ajuns până acum, îi răspunse fratele ei îmbrățișând-o.

Cei doi au început să alerge cât îi țineau picioarele spre oraş și au ajuns acasă fără alte incidente

Le-au povestit părinților, care erau foarte îngrijorați de lipsa lor, că s-au rătăcit prin pădure, dar Nicholas a omis partea în care era implicat străinul, convingându-și sora să nu spună nimic depre cele întâmplate.

Credea că lucrurile vor fi uitate până a doua zi, când cobora din camera sa pentru micul dejun și își găsi părinții și sora jos, în compania unui bărbat înalt, blond, îmbrăcat elegant și care îl cerceta din priviri.

- Tu trebuie să fii Nicholas. Eu mă numesc Gregoire Vermont, se prezentă bărbatul.

- Sunteți francez? întrebă sfios Nicholas, punându-i prima întrebare care-i veni în minte.

- Nu chiar, canadian cu origini franceze mai degrabă. Apoi, se întoarse spre familia lui Nicholas. Pot să vorbesc cu băiatul între patru ochi?

Părinţii și Maggie plecară imediat din încăpere, fără să-i acorde nicio privire. Nicholas simţi că ceva nu era în regulă, dar nu obiectă când rămase singur cu Gregoire.

- Am auzit că te-ai întâlnit cu cineva ieri în timpul micii tale aventuri, zise bărbatul cu un zâmbet. Așa-i?

Băiatul încuviință din cap, cu o expresie precaută.

- Ai putea să descrii ce s-a petrecut?

Nick îi povesti tot ce se întâmplase, fără să uite niciun detaliu. Gregoire îl privea calm tot timpul relatării.

- Iar acest om a căzut pur şi simplu? Dar tu ai dorit asta? întrebă el când a primit încuviințarea băiatului.

- Da, șopti Nicholas privind rușinat în jos.

- Nu are de ce să-ți fie rușine, băiete. Îl căutam de luni de zile pe acel individ iar tu ne-ai ajutat să-l prindem, într-un fel sau altul și pentru asta chiar îți mulţumesc. Însă, ce nu știi este că tu l-ai doborât.

Nick se întoarse surprins către Gregoire.

- Da, așa este. Tu deții o rară şi prețioasă putere pe care am simțit-o de când am intrat. Și nu ești singurul. Și eu și cei din Academia Vermont avem această putere. Eu și alți instructori vă ajutăm să controlați această putere și să ajutați omenirea cu ea. Insă, William, cel care v-a atacat ieri, este unul dintre puținii care fac uz de propriile puteri pentru a răni oamenii. Ai dori să faci parte din cei care învaţa la Academia Vermont?

- Da, dar... începu Nicholas neștiind ce să spună.

- Părinţii tăi sunt de acord, i-am convins eu, spuse Gregoire zâmbind. Contează dacă vrei tu, continuă punând accent pe ultimul cuvânt.

 Nicholas era încă uimit de cele aflate, insă acceptă entuziasmat să devină membru al academiei.

 ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~