The Empire of Fear

Capitolul 7

                                              Capitolul 7

 Era un vis? Probabil.

 Dar părea atât de real…

  Se afla într-un tunel care la un capăt avea o lumină puternică, iar la celălalt un întuneric absolut, care părea să o înghită.

  Lângă ea se afla Nicholas, îmbrăcat sobru în negru, privind fix capătul întunecat.

  Instinctiv, ea se îndreptă spre capătul la care se zărea lumina, ce-i dădea o senzație de siguranță și pace, dar observă că Nicholas rămase în loc, parcă neobservându-i prezența.

  Îl strigă, dar el părea că nu o aude, gândul lui fiind undeva departe, absorbit de hăul întunecat.

  Dintr-o dată, Nicholas își îndreptă privirea către ea. Tristețea din ochii săi albaștri, acum tulburi lăsând-o înmărmurită.

  -Nu..., îi zise el cu voce stinsă. Locul tău este acolo, continuă gesticulând spre capătul luminat. Du-te până când nu este prea târziu.

  Se simți trasă spre lumină, dar ea nu dorea asta. 

  Vroia să rămână acolo, cu el, să îl convingă să vină cu ea.

  Încerca să țipe, dar nu reușea să scoată niciun sunet. Nicholas își întoarse privirea de la ea, apoi totul dispăru într-o întunecime înfiorătoare.

 Camille se trezi țipând. După ce ochii i s-au obișnuit cu întunericul, observă că se afla în camera ei și totul fusese doar un vis.

 Dar ce putea să însemne? Temerile ei legate de Nicholas?

 Își aminti de sărutul lor cu o zi în urmă. Mai mult ca sigur, Nicholas ascundea ceva. De unde ştia? Pur şi simplu simţea acest lucru. Instinctul o ajutase de multe ori şi învăţase să nu îl ignore niciodată, iar în momentul de faţă toate simţurile ei o avertizau să stea departe de el.

 „Uşor de zis...’’ îşi spuse ea sardonic. Nu ar fi niciun motiv logic să stea departe de el.„Doar nu este un criminal în serie care se dă drept un agent FBI.”

 Îşi scutură capul, fără să se gândească la absurditatea care-i trecuse prin minte. Auzise de detectivi care deveneau din ce în ce mai paranoici cu trecerea timpului, dar nu crezuse niciodată să fie şi ea în aceeaşi situaţie.

 Un lucru era clar. Nicholas ascundea ceva, iar Camille s-a decis să descopere secretul înainte ca imaginaţia ei mult prea bogată să o facă să ia în considerare cine ştie ce idee absurdă.

~~~~~~~~~~~~~~~

 Ştia că era urmărit. Însă, dacă ar face vreo listă cu cine ar avea motive să-l urmărească, ar fi mult prea lungă să-și bată capul. Aşa că se mulţumi să nu facă nimic, aşteptând că urmăritorul să se arate. 

 -Credeam că ai simţurile mai dezvolate, Nick.

 Bărbatul se încruntă, întorcându-se spre femeia care îi vorbise, luându-l prin surprindere. Vocea aceea...nu putea fi posibil. După tot ce s-a petrecut, se miră că avea s-o mai audă vreodată.

 Avea părul brunet, iar ochii verzi îl priveau întrebător.

 -Iar eu credeam că vei încerca să stai departe, răspunse pe un ton plat.

 -Ce vrei să obţii jucându-te cu ea? Să fii prins? Arestat? Aruncat într-o închisoare de maximă siguranţă?

 -Numai eu? o întrebă Nick părând că nu-l afecteza cele auzite.

 -Desigur ca tu ai pica vinovat, răspunse bruneta privindu-l acum îngrijorată. Cei care ştiu adevărul nu-l vor spune niciodată. S-ar sacrifica pe ei înşişi decât să dezvăluie cea mai mică parte.

 Nicholas oftă, privind-o gânditor. Aceeaşi față pe care o văzuse cu 5 ani în urmă, numai că privirea îi era mai aspră, fără să dezvăluie nimic.

 -Si ţi-ar păsa?

 -Esti tot ce mi-a mai rămas, zise ea cu un glas schimbat. Ne avem unul pe altul, oricât de mult nu ne-ar conveni acest lucru.

 -De ce oare stau lucrurile aşa? Nu eu mi-am ales viaţa asta...

 -Dar tu ai ales să faci acele lucruri oribile, Nick, îi reproşă Maggie.

 -Nu-mi aduce aminte, nu acum. Mai ales că nu ştii toată povestea. „Nu că ai fi stat să auzi ce aveam de zis.”

 -Crezi sau nu, de asta am venit. În noaptea aceea, am fugit fără să mă uit în urmă şi am regretat deja asta.

 -Chiar aşa? o întrebă el ironic.

 -Te rog, am nevoie să ştiu adevărul, aproape îl imploră Maggie. Tu chiar...i-ai omorât?

 -Am făcut asta multora, trebuie să fii mai precisă, veni răspunsul lui tăios.

 -Stii la cine mă refer! ţipă ea iritată. 

 -Da! răspunse el la fel de aprins. Aşa cum toţi membrii Academiei Vermont trebuiau să-i omoare pe cei apropiaţi. Un fel de test macabru pe care Gregoire mi l-a pus şi mie. Însă eu nu am vrut, preferam să sufăr eu decât ei. Nu era vina lor ca eu aveam acele puteri...se opri, închizându-şi ochii, cu faţa plină de durere. Aşa că mi-au dat să aleg. Ori făceam asta şi tu erai lăsată în viaţă, ori ei vă omorau pe toţi. Ironia făcea ca orice aş alege, tot pierdeam pe cineva. Singur nu-i puteam învinge, aşa că am acceptat prima variantă. Sunt sigur că Gregoire te-a făcut să privești moartea lor doar ca să mă urăşti, dar a făcut şi un lucru bun. Trebuia să stai departe de mine şi încă trebuie.

 -Oh, Nick, suspină ea îmbrăţişându-şi fratele. Dacă aş fi ştiut...

 -Nu aveai ce face, Maggie. Nimeni nu avea. Dar acum, vor plăti pentru tot, zise el pe un ton care o sperie de-a binelea.

 -Ce ai de gând să faci?

 -Răzbunare...însă în felul meu, zise el cu un surâs malefic. Stai liniştită, Camille nu va păţi nimic. Va fi o unealtă preţioasă în lupta mea contra lor, însă ea nu ştie încă. Şi e pentru binele ei, crede-mă.

 Maggie se retrase din îmbrăţişare, privindu-l îngrijorată.

 -Si răzbunarea asta ce te va costa? Nu spun că nu vreau să fie pedepsiţi, dar nu vreau să te pierd pe tine sau tu să ai alţi nevinovaţi pe conștiință.

 -Stai liniştită, totul merge perfect, o asigură el zâmbind cald. 

 Cu toate acestea, nici el nu îşi dădea seama până unde va ajunge să-şi îndeplinească planul, sperând că lupta să se dea numai între el şi Gregoire, fără alte victime colaterale.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~