Cine nu stie sau n-a mai auzit de jocul "Spune unchiu' "? Cei mai multi oameni stiu acest joc si prefera sa se fereasca de el. Sa zicem ca si eu as fi vrut sa ma feresc de un unchi anume, mai ales cand acel unchi si-a luat permisul de conducere dupa ce a devenit clar ca v-a incerca sa dea examenul la nesfarsit pana il va lua, spre imensa oroare a examinatorilor (fapt ulterior confirmat de fiecare ruda in parte).
Cred ca va amintiti de protagonista din primul capitol -"Ceai de musetel"- nu? O sa pretind ca stiti la cine ma refer. Porecla ei e Fizzy ("Stim ca-ti plac mult bulele, stim ca adori si fructele. Sunt OK si separat, dar cum ar fi si combinat? A fost nevoie de-ncercari, idei marete si extra imbinari, mar in bula sau bula in mar. Parea total o nebunie! Doar Fizzy stie!") din cauza unui mic accident pe care l-a provocat.
Stiti cum e sa te faca cineva sa razi atat de tare incat sa scoti pe nas bautura asta carbogazoasa (cu gust de portocale in cazul meu) de la Tymbark si ce zenzatie iti da? Sa spunem ca acidul citric nu e un balsam pentru sinusuri.
Dar am deviat de la subiect. Fizzy si familia ei au planuit in vara anului acesta un weekend in zona rurala a Brasovului, departe de civilizatia orasului, intr-un catune traditional, si cum eu sunt un cunoscut al casei (serios, o stiu mai bine decat proprietarii -creepy) am avut onoarea de a lua parte la o noua aventura.
Mi-am impachetat provizii de razboi -haine, periuta si pasta de dinti, mancare cat pentru intreaga populatie a Australiei, cinci rafturi pline cu carti (sunt o tocilara, sa va fie ciuda!), perna mea de relaxare in forma de pinguin si orice obiect care poate incapea intr-un geamantan, chiar si doua scaune pliante si o lampa despre care nimeni n-a aflat nici acum- si m-am indreptat alaturi de dromaderul (tata) credincios care-mi cara bagajul catre casa prietenei mele.
Acolo l-am cunoscut pe varul ei, Marius (A/N: Numele care apar nu sunt cele reale, in afara de porecla de mai sus. Mentin in continure anonimatul.) . E un personaj pitoresc, mereu zambitor, plin de bancuri si glume, cu un aspect bland si de tanar abia iesit de pe bancile unei facultati, care striga de la kilometrii departare: "N-as omora nici macar o musculita!" si care si-a castigat porecla permanenta si simpla -Unchiu' (De ce? Habar n-am avut!).
Masina Unchiului era una perfecta pentru strazile unui oras (preferabile fara gropi, dar daca n-am avea cate un crater la fiecare cinci centimetrii atunci n-am mi fi in Romania) decat pentru drumurile serpuite ale muntelui. "Dar cui ii pasa?"m-a intrebat Unchiu' cand i-am spus parerea mea despre masina.
Eu as fi avut o mie si unu de motive pentru care sa imi pese.
Ne-am imbarcat cu totii grupati astfel inacat masinile sa nu fie mai incarcate decat erau deja (sigurele lucruri pe care nu si le luasera cu ei fiind fundatia, zidurile si acoperisul casei...in cel mai bun caz). Unchiu' isi conducea masina, avandu-ne pe mine, pe Fizzy si pe sora ei mai mare -Carla, care ocupase locul din dreapta soferului- ca pasagere.
Pana la iesirea din zonele asfaltate, drumul a fost mai mult decat placut. Prea placut, va spun...scriu!? Peisajele montane de vis, glumele de bun gust pe care Unchiu' ni le spunea jovial si postul radio pe care tot el il gasise (in materie de muzica niciuna dintre noi nu are gusturi cat de cat asemanatoare) multumindu-ne pe toate erau linistea dinaintea furtunii.
Imediat ce Unchiu' a primit unda verde ca rotile masinii sunt pe teritoriu neatins de civilizatia contemporana s-a dus naibii toata magia. Zgomotul acceleratiei cand Marius a apasat pedala pana la podea ma bantuie si acum. Masina a inceput sa se desprinda de la sol (cam 3 cm in aer) si sa pluteasca printre serpentine si vai.
Nu-mi venea sa cred ce se intampla. La o curba foarte stransa unchiu' nici nu s-a spetit sa apese frana si abia in ultimul moment a virat, cat pe ce sa ramana cu volanul in mana. Fizzy a zburat direct in mine, arzandu-mi un cap in gura de am fazut stele verzi. Una dintre ele mi-a facut cu ...aaa...coltul.
