Sănge. Sănge peste tot. M-am obişnuit cu culoarea şi mirosul lui, simţindu-l aproape în fiecare săptămâna.Defapt, am ajuns aproape să-l iubesc. Nu sunt vampir sau ceva de genu’. Sunt doar o adolescentă,dar nu una obişnuită. Sunt o criminala. Vi se pare ciudat? Este, însa asta sunt eu. Rose Hills. Gata să omor orice om care incalcă legile –nu chiar toate legile, în special cele care implică omorul-, deşi chiar eu încalc o lege însă eu o fac cu un scop.
Nu am înteles niciodată cu adevărat ce este dragostea…având in vedere că am mai mult de 18 ani. Nu m-am ataşat de nimeni, niciodată… doar de parinţii mei –bineînţeles-…care au murit când aveam 9 ani. Au fost omoraţi de nişte persoane –daca le pot numi aşa- care voiau sa ma răpeasca. De ce? Nu ştiu…trafic de copii, organe. Dar nu le-a mers. Când am văzut ce s-a întamplat cu parinţii mei am fugit cât m-au ţinut picioarele. Ştiam ca eu urmam daca mai rămâneam. În inima mea era durere, suferinţa…tristeţe. Nu ştiam incotro o apuc, dar ştiam că trebuie sa fug. La vreo câiva kilometri am găsit adapost. M-am oprit pentru a cere apa si pentru putina odihna. Doi bătrâni –soţ si soţie-au deschis uşa şi m-au lăsat să poposesc o noapte acolo. A doua zi, cand avea să plec m-au oprit. Au zis că nu am încotro să ma duc. Şi aveau dreptate…eram o copilă de 9 ani, ce aveam sa fac? Mi-au povestit tot despre ei, inclusiv că îşi doreau un copil, dar nu au reuşit să facă unul. De atunci şi pana la 18 ani am stat în grija lor şi le sunt recunoscatoare. Dar trebuia sa devin independentă, aşa că m.am mutat în New York. Un oraş destul de aglomerat, hm? De când au murit părinţii mei am avut un singur gând: răzbunare.
Căte persoane am omorât până acum? Nu ştiu...am pierdut numărătoarea la 10. A devenit un hobby...Nimic nu mă va opri. New York.ul e mare.
Arthur Brown –acuzat că şi-a ucis soţia, înfingându-i un cuţit în inima: 5 ani de închisoare. Asta s-a întamplat acum o săptămână şi încă nu a fost închis…e liber pe străzile New York-ului. Cine stie ce planuieste? Poate fuga din tara in speranta ca politia nu va de el? Insa n-o sa scape asa usor…”Os pentru os si dinte pentru dinte”, asa-i? In cazul asta “moarte pentru moarte”. Am facut niste cercetari despre acest tip si am aflat unde locuieste, cu ce se ocupa…si l-am si spionat timp de 7 zile. In fiecare noapte, de la 7 pana la 12, bantuie cluburile impreuna cu niste persoane dubioase. Dar asta e de bine. Am timp sa-i intind o ‘capcana’ in propria lui casa. Un mic accident obisnuit ii va cauza moartea si nimeni nu va banui ca o adolescenta i-a provocat-o. Defapt nimeni nu va banui ca cineva I-a provocat-o.
Ora 6:30.
Ma aflu intr-un autobus, mergand spre tinta mea. Ma opresc intr-o statie la 1 km departare de casa tintei mele, gandindu-ma la planul facut de mine. Nu am remuscari deoarece omor o persoana care trebuie sa plateasca pentru fapta comisa cu bunastiinta. Inca cu gandul la planul meu, imi continui drumul spre casa lui Arthur care parea sa fie la kilometrii departare. Mi se parea asa deoarece ganditul ma incetinea, ceva gen “slow motions”.
In sfarsit! Casa victimei mele. Ma apropii de ea normal –imbracata nu tocmai la fel de normal, cu ochelari negri de soare, peruca si un palton lung- si ma uit pe fereastra, vrand sa vad daca mai este cineva inauntru. L-am vazut pe Arthur pregatindu-se, probabil, pentru inca o seara in cluburi. Aceasta avea sa fie si ultima. M-am asezat pe o banca din apropiere citind un ziar gasit pe jos, parand normala, asteptand ca “victima” sa paraseasca cladirea.
Ora 7:00.
Wow. Omul asta e punctual rau, a iesit din casa la fix. Sper doar sa nu se intoarca prea devreme. Dupa vreo 10 minute de la plecarea lui, m-am indreptat spre usa locuintei –incuiata, logic-. Idei, idei. Vreau idei! Cum pot deschide usa? Sa o sparg? Nu, totul trebuie sa fie suptil. O usa sparta nu poate cauza un accident. Gata, stiu. O agrafa de par. Renumitele agrafe cu care se deschid usi in benzile desenate. Sper sa ma ajute si pe mine. Am intrat! Tot ceea ce trebuie sa mai fac este sa intend capcana. Floare la ureche.
