Cold bodies

Mahmureala

  Iarba îmi gâdilă vârfurile degetelor de la picioare. Imi ridic privirea, mă uit în jurul meu şi mă pun la loc. E unul din momentele alea în care iarba te face să te simţi mai bine decât oamenii din jurul tău. Dacă n-ai simţit asta până acum, n-ai simţit fericirea pură.

Filosofii spun despre fericire că poate fi trăită doar prin cunoaştere. Doar prin intelect şi raţional poţi atinge o stare de beatitudine. Şi mai spun despre fericirile zilnice şi banale faptul că sunt trăite doar de oamenii simpli şi obişnuiţi, fără vreo inteligenţă anume. Dacă asta ar fi adevarat, mă cred cel mai incult om, cel mai simplu si cel mai obişnuit, pentru că fericirea mea, acum, consta doar în iarba din jurul meu. Nimic nu mă poate face să mă simt mai vie. Mâinile mele strâng cu putere pămantul, iar ochii mei sunt închisi. Nu vreau să dau drumul acestui moment. Vreau să-l las să mă domine. Să mă mănânce. Să muşte din mine.

Şi chiar simt ceva, chiar e o muşcătură. Deschid ochii. Un câine trage şi muşcă din mine. Nu era tocmai muşcătura despre care vorbeam, dar mă mulţumesc cu asta. Mă ridic şi îmi şterg faţa plină de bale. Îmi verific telefonul. 12 apeluri şi 3 mesaje. Fuck off! Il bag în buzunar şi încep să-mi amintesc cum de am ajuns aici. Corpul îmi este murdar, iar mintea goala. Nu-mi pot aminti nimic. Ce am facut? Mă gândesc că ar fi bine să merg şi poate voi descoperi pe parcurs.

Văd în faţa mea un baiat, care pare să aiba vreo 20 de ani. E îmbracat destul de cool, simplu: într-un tricou alb şi blugi negri, dar lui nu-i pare să pese prea mult de asta. Nu pare să-i pese prea mult de lume sau de viaţa. Mă întreb dacă vreodata a încercat să fuga sau să se sinucida. Gândurile îmi sunt oprite de vocea lui:

- Sarah? Hei, arăţi super. Şi ai fost super aseară.

Simt cum obrajii îmi iau foc şi cum picioarele îmi tremura.

- Ăă, am fost? -e tot ce reuşesc să spun.

- Daa!

Băiatul îşi verifică telefonul, zâmbeşte putin şi încearcă să nu pară surprins de atitudinea mea de ciudată.

- Trebuie să plec. Matei vrea să mancăm ceva la el acasă. Vino şi tu dacă vrei!

Matei este un coleg de clasă şi mi-aş putea da seama că şi un prieten de-al baiatului din faţa mea. Oare ce-am făcut aseara? Ce-am făcut cu el? Îmi ia câteva secunde să mă gandesc ce să-i raspund.

- Ăăă, nu, mulţumesc! Am de făcut..chestii.

-În regula. Ne mai vedem.

După ce a plecat, am rămas cu un gol în stomac. Habar n-am de ce. Faţa lui nu îmi parea cunoscută şi nici prezenţa lui nu mă mişca în vreun fel, dar m-am simţit ca o idioată. Trebuie să amintesc tot ce s-a întâmplat seara trecută. Sau cel puţin să aflu. Mă hotărăsc să-l sun pe Matei şi să scap odata de dubii.

-Hei. Spune-mi, te rog că n-am făcut vreo tâmpenie castrofală!

Matei chicoteşte.

-Ţi-ai ratat cariera de actriţă.

-Idiotule! N-am chef de glume! Spune-mi ce dracu s-a întâmplat aseară!

-Ce să se intâmple? Ai fost cea mai petrecăreaţă. Ai dansat, ai baut şi ai venit cu multă iarbă.

Aş fi vrut eu să se fi referit la iarba din parc.

-Fuck. Am facut ceva cu vreun baiat? M-a oprit un necunoscut pe stradă ca să-mi spună că am fost uimitoare aseară.

-Haha, trebuie să fi fost Tudor.

În telefon aud ţipete şi muzică. Discutia aproape că devine de neînţeles."Bine, frate", rasetele si înjurăturile sunt la ordinea zilei.

-Sarah, nu te mai aud. Vino aici să continuăm seara. E şi Tudor aici.

-O să spun pas. Ştii cumva de unde am făcut rost de iarbă?

-Nu, dar ai venit la petrecere cu o tipă. Nimeni nu ştie cum o cheamă. Tu spuneai că e "secret". Era o tipă cu părul verde. Trebuie să închid. Mai vobim!

Iar conversaţia se întrerupe. Măcar ştiu că nu mi-am tras-o cu un necunoscut. Asta e bine. Cred. Având în vedere că nici nu pot ghici cine poate fi fata. Păr verde? Nici măcar filme n-am văzut de genul. Ok, să o luam de la început. Eram în biroul directorului. Vorbea. Nu-l auzeam. Crăpătura din perete. M-a dat afară. Am mers la cafenea să mănânc.. un ceai. Doar de atât am avut bani. Iar azi, la cât de goale îmi sunt buzunarele, meniul zilei probabil va fi aer.