Cu sau fără masca

Amintirile pateaza

"In fiecare prima zi a lunii primeam de la tine o floare, jocul nostru in care ne construiam buchetul relației. Nu știu cand a început si nici cand s-a sfârșit. Imi amintesc doar ca a existat o zi cand o prima adiere de vânt mi-a deranjat liniștea. M-a speriat. Am întrebat vântul de ce s-a supărat așa. Si mi-a spus ca nu ai uitat floarea la poarta Cerului. Au urmat alte luni la fel...ajungeai in fata portii, iti aminteai, erai prea obosit sa te întorci sa o cumperi si atunci fie alegeai sa o rupi din grădina noastră, fie o desenai pe o hârtie. Iarna am început sa primesc crenguțe de brad. Florile, spuneai tu, se terminaseră. Ușor - ușor...n-am mai băgat de seama si am uitat de buchetul nostru. Asta a fost lecția in urma căreia am inteles ca cea mai mică relaxare aduce după sine mari relaxari si, fără sa-ti dai seama, pasiunea este înlocuită e nepăsare, romantismul de indiferenta. Neatenția invita moartea la dans si, cand ti-e lumea mai draga te trezești singur dansând."
Chris Simion - 40 de zile

                       Am avut cândva un prieten drag sufletului meu. L-am pierdut.
Zilele trecute simțeam nevoia sa ii scriu o scrisoare. De ce o scrisoare? Pentru ca așa tineam noi legătura prin scrisori, el fiind din alt oraș. Mi-e dor de discuțiile cu el, de prietenia lui pur si simplu, uneori parca lipsește o parte din mine.
Am o mulțime de amintiri cu el, mi-a fost partener de joaca in copilărie, prieten si apoi iubit.
Ai stat vreodată cu cineva pe iarba, noaptea, cu cerul înstelat in priviri? Daca răspunsul e nu, înseamnă ca nu știi ce magie se dezlănțuie...noi doi am privit cerul împreuna tinandu-ne de mana.
Ai avut vreodată pe cineva cu care sa vorbești neîncetat si sa nu-ti dai seama ca te-au prins zorii zilei si nu esti la tine acasa in pat? Daca răspunsul e nu, înseamnă ca nu ai avut niciodata un prieten drag...noi doi am fost prieteni buni.
La întâlnirea cu un băiat, stabileai ca aceasta sa aibă loc noaptea si nu ziua, pentru ca iti era teama sa-l privești in ochi? Daca răspunsul e nu, nu știi atunci ce sunt fluturii in stomac la primele întâlniri...noi doi am simțit fluturii.
                Imi aduc aminte emoțiile primei întâlniri, fiorul de pe spate pe care l-am simțit la primul sărut, un pic stângaci amândoi, dar sinceri, prima îmbrățișare dăruită din suflet, prima scrisoare primită de la el.
Au trecut luni, prietenia noastră creștea, noi ne maturizam, cunosteam tot felul de persoane, dar cand venea vara timpul parca se oprea pentru noi doi. Sentimentele se intensificau si atunci cand intervenea distanta nu prea mai era ok..era o situație ciudata, ne vedeam mai mult vara si reluam relația de acolo de unde rămăsese, cu toate ca eu cunoscusem pe altii, el pe altele. Ne confesam unul altuia, si deși lăsam sa para ca e bine nu prea era, devenisem geloasa. Așa ca am oprit jocul, cu iubirea nu e bine sa te joci. In schimb, el a ramas prietenul meu special, era acolo in inima mea sus pe un piedestal si credeam ca cu nimic nu il pot da jos de acolo, dar m-am înșelat.
Nu pierdeam nici o ocazie sa ne mai întâlnim, ori ma duceam eu la el in oraș, ori venea el la mine. Petreceam sărbători, împreuna, zile de naștere ce se putea si cand se putea. Intr-un an a venit cu iubita lui la ziua mea, mai târziu m-am dus eu cu iubitul meu in vizita la el, era o situația care noi încercam sa o facem sa para cat mai normala, rămăsese o legătura puternica între noi, care credeam ca nu deranjează pe niciunul, dar mai târziu am recunoscut amândoi cat de ciudata era treaba. Nimic pe lumea asta nu e întâmplator, totul se întâmpla cu un scop anume.