— O poţi face, April! Am încredere
Mi-am întors capul de la traseul pe care aveam să-l parcurg şi am întâlnit privirea senină a tatei.
Acesta îşi ţinea mâna protector pe spatele meu, ajutându-mă să-mi menţin echilibru pe bicileta roz cu panglici sclipicioase, primită în dar de ziua mea.
— Dacă o să cad? am întrebat cu glas stins. O să mă lovesc tare, am continuat, fără să mai aştept un răspuns din partea tatei.
— Nu, nu o să o faci. Asta dacă eşti atentă la drum şi nu-ţi pierzi controlul, a răspuns acesta cu căldură în timp ce-mi fixa casca menită să mă protejeze de vreun incident neplăcut. Eşti pregătită?
— Da... dar să nu mă abandonezi, am spus apăsând puternic pe pedale.
Am pornit-o din loc cu mâinile încordate pe ghidonul viu colorat şi ochii pironiţi pe drumul asfaltat. Dacă tata era lângă mine, nu aveam de ce să-mi fac griji. Am pedalat mai tare, iar vântul primăvăratic îmi mângâia obrajii îmbujoraţi. Copacii înflortiţi, care emanau parfum proaspăt, şi cerul azuriu, mă făceau să zâmbesc . Doi iepuraşi albi îmi urmăreau fiecare mişcare.
— Uite, tati, iepuraşi! Vezi ce drăguţi sunt? am întrebat eu plină de entuziasm. Pot avea şi eu unul? Pot? Tati?... De ce nu răspunzi? am spus încruntată, în timp ce mi-am îndreptat privirea spre faţa lui frumoasă.
I-am prins mâna în timp ce ţinea bicicleta de coarne. Imediat i-am simţit neliniştea şi m-am smucit deodata din braţele lui, lovindu-mă cu cotul de ghidon.
M-am uitat brusc spre el, iar un fior de teama mi-a străpuns şira spinării. Ochii lui negri ca miezul nopţii erau tulburaţi, iar privirea îi părea împăienjenită.
M-am ferit de el.
Am lăsat bicicleta să se izbeasca puternic de solul tare, iar panglicile roz s-au rupt imediat ca şi cum aş fi tăiat legătura unui balon.
Îşi recăpată vocea, înca tremurândă.
— Am încredere in tine, April! O poţi face! Asta e menirea ta şi îmi pare bine că am avut o fată atât de puternică ca tine. Sunt un tată norocos.
Nu inţelegeam despre ce vorbea.
În timp ce buzele i se mişcau ca un murmur, l-am privit din nou, iar ochii îi erau afundaţi în amintirile trecutului.
Hipnotizant, m-am gandit eu.
— Eu o să plec înapoi acasă. Singură, am şoptit eu printre şuvitele de păr care îmi atârnau peste faţă.
Oricât de ameninţătoare aş fi vrut să pară aceste cuvinte, nu am putut să opresc şuvoiul de lacrimi care explodase de la obârşia ochilor mei.
Am vrut să plec cât mai departe, dar nu am putut. M-am forţat să privesc în faţă. Nu voiam să-l mai văd atât de întunecat. Voiam doar să ştiu că este bine şi că este fericit. Expresia lui rigidă mă înspăimânta, mă îngrozea. Nu-l mai cunoşteam pe omul ce-mi stătea acum în faţă.
— Tată, am strigat eu, văzându-l cum dispare, vino înapoi! Întoarce-te!
Părea drogat.
— April, am încredere în tine.. April..
Cuvintele au început să se stingă în timp ce el se îndeparta.
— Rămâi! am ţipat din toţi rănunchii. Nu mă abandona! Ecoul vocii mele răsuna în întunericul inconştienţei lui.
Mi-am forţat picioarele şi mai mult, alergând cu disperare spre silueta fantomatică a tatălui meu.
Apoi, dintr-o dată, pământul s-a cutremurat. Un huruit metalic s-a auzit sub tălpile picioarelor mele, iar ochii mi s-au închis instinctiv, fiind orbiţi de fum.
Miros de sânge. Sânge şi fum. Miros de metal încins în aer.
Peste tot mirosea atât de ciudat - un amestec eterogen din metal, fum şi sânge. Nările mele s-au înfundat imediat cu mirosul încărcat din aer. Căile respiratorii mi s-au blocat, iar pulsul a devenit neregulat.
Îmi puteam număra foarte uşor fiecare respiraţie. Nu mai era mult...
Unu...Doi...Trei...Patru...
Cu cât trecea mai mult timp, cu atât bătăile inimii deveneau mai slabe şi mă înecam.
Am încercat să-mi menţin poziţia verticală. M-am sprijinit de un zid gros din spatele meu care a apărut brusc.
—Tată, am ţipat eu şi mai tare.Vino înapoi! Furtuna...
Zidul dispăru.
Glasul meu pieri.
M-am luptat cu propriile picioare, făcându-le să se mişte din locul în care stăteam. Am inhalat şi mai mult fum, dar nu m-am oprit din mers. Aerul se înrosea ca într-un peisaj crepuscular. Vântul îmi pătrundea prin oase, iar norii se zguduiau teribil.
Totul s-a cutremurat... Pământul aluneca pe patina infinitului în univers.
Întunericul mă înghiţea...
Tata mi-a aruncat o ultimă privire - o expresie pe care nu am putut s-o descifrez. Mâna lui s-a ridicat, arătând spre Dumnezeu, spre ceruri. Ochii îi sclipeau în lumina orbitoare care spărsese oglinda ciclică.
Ceva a cazut din cer ca un meteorit şi s-a izbit de braţele lui puternice. Mâinile i se înconvoiau în jurul unui cristal, strângându-l. O lumină orbitoare strălucea în mica piatră din mâinile lui.
Tata mi-a zâmbit, aruncând cristalul spre mine.
Nu mi-a mai spus nimic, păşind în gaura întunecată ce se deschisese în faţa lui.
CITEȘTI
Tripartitul Vampirilor
Vampire,,Nu voiam să mai dorm. Nu voiam să-l mai văd. Mă speria și reușea de fiecare dată să-mi disipeze orice amintire frumoasă pe care o aveam împreună. Un cristal amărât reușea să-mi distrugă liniștea și să mă determine să fac unele dintre cele mai pros...
