Tripartitul Vampirilor

Începutul - I

Înainte ca visul să continue spre nadirul degradării mele, ceva îmi atinse umărul, smucindu-l uşor. O adiere lină a trecut peste pielea mea.

Se auzi o voce familiară și caldă.

I-am recunoascut imediat glasul suav

— April, scumpo, am ajuns!

Am deschis ochii, uşor deranjată de raza de lumina ce-mi mângâia faţa. Am privit-o pierdută pe mama care se chinuia să-și desfacă centura.

— A fost un drum lung, a continuat ea să zică. Bun venit în Arizona!

 Îşi îndreptă privirea spre mine, aşteptându-mi reacţia.

 Am afişat un zâmbet stângaci drept răspuns şi m-am grăbit să mă dau jos din maşină. Aveam nevoie de o gura de aer proaspăt ca să-mi înlătur coşmarul care încă nu-mi dispăruse din minte.

 Afara era foarte cald chiar şi pentru luna mai. În aceasta dimineaţă, vântul abia sufla, aerul fiind foarte uscat. Atmosfera mi s-a părut înăbuşitoare şi m-am înecat când am tras aer adânc în piept.

 — Climatul nu e la fel ca în Connecticut, mi se alătură mama în timp ce-mi punea protector pe umeri cardiganul meu negru. Este un stat în care predomină deşertul, unde climatul este tropical-arid. Va trebui să ne obişnuim cu nişte condiţii climatice mai fierbinti.

 — Mulţumesc, mamă, am spus eu îmbrăcându-mi mai bine haina. Cred totuşi că este mult prea cald afară pentru a purta cardiganul.

 — Ştiu, dar până intrăm în casă pune ceva pe tine. Dimineaţa este mai răcoare.

 Am afirmat cu o mişcare uşoară a capului.

 Mama zăbovi câteva secunde, apoi zise:

 — Avem de cărat şi de despachetat bagajele, scumpo.

 Mi-am dat ochii peste cap, conştientă de mormanul de bagaje care mă aştepta. Nu-mi plăcea deloc să fac treaba asta, dar pentru că ne mutam foarte des dintr-un stat în altul, m-am obişnuit cu acest nărav.

 Poate ca ne vom gasi si noi stabilitatea într-o zi,  am spus eu în gand.

 Fără tragere de inima, am înfăşcat câte genti puteam eu duce şi am aşteptat-o pe mama să mă conducă către noua casă. Aleea cotea de după arţari, până la strada principală.

 Mama călcă apăsat şi hotărât pe aleea gri, îndreptându-se către o casă alba şi modestă.

 I-am văzut zâmbetul care luase naştere pe buzele ei şi m-am bucurat pentru ea. Nu o mai văzusem până acum atât de fericită la nicio altă locuinţă.

 — O să-ţi placă, spuse ea plină de entuziasm.

 — Parcă aş avea de ales... am şoptit eu doar pentru mine în timp ce-mi ţintuiam privirea în pâmânt.

 Mama se întoarse către mine, cu o expresie nedumerită. Lăsă câteva bagaje jos ca să-mi studieze expresia feţei mele mohorâte.

 — Ai spus ceva, April?

 Am ridicat repede privirea din pământ, creionând un zâmbet pe cât se poate de real.

 — E minunată, mamă, am minţit eu repede în timp ce grăbeam pasul pentru a o prinde din urmă.

 Deşi era trecută cu puţin de patruzeci de ani, mama era precum o adolescentă, mereu plină de viaţa. Încă avea chipul unei tinere căreia îi plăcea să râda şi să trăiască, şi nici pe departe al unei femei ursuze. Faţa ei frumoasă radia fericire şi optimism, iar ochii ei verzi scânteiau jucăuşi.