Geamul intredeschis imi face cu ochiul si simt cum mi se sporeste pofta sa pufai o tigara. De cand sunt aici sunt tinut sub observatie maxima si sincer nu stiu de ce. Eu nu am ce cauta aici, eu nu sunt nebun, locul meu nu este aici! Asta imi repet mie insumi de cand sunt inchis aici ca un parazit ce este pe cale sa distruga populatia. Imi feresc usor cearsaful de mine si, sub lumina slaba, ce provine de la luna incerc sa-mi disting papucii. Imi infig picioarele in ei si ma duc pe varfuri spre patul lui Anthony – prietenului meu de cand am venit aici – si il zgaltai usor de umar.
-Omule, trezeste-te, ii soptesc si ma uit panicat prin jur ca sa ma asigur ca nu ma aude vreun bodyguard.
De cand sunt aici, sunt mult mai precaut si tin totul pentru mine, nu ca as putea fii deschis in fata cuiva. Daca i-as spune unei asistente gandurile mele, nu as mai iesi de aici, numai pe targa, cu picioarele inainte. Anthony maraie si se intoarce pe cealalta parte, ignorandu-ma. Anthony este prea obosit si nu inteleg de ce. Nu imi pot da seama. Imi rotesc ochii, enervat si crap putin usa. Ma uit de jur imprejur, sa ma asigur ca nu ma vede cineva. O asistenta trece in graba pe langa mine, dar o prind de mana si o rasucesc spre mine. Icneste speriata si ii pot vedea frica din ochi.
- Nu trebuia sa fi in camera ta? ma intreaba usor confuza, iar vocea ii tremura considerabil.
Imi arcuiesc o spranceana.
-Trebuia, dar din pacate, nu mai sunt. Soarta, ii raspund promt.
Simt cum corpul i se tensioneaza si ranjesc, exact ca un nebun. Imi place sa sperii lumea, iar ea este o tinta usoara.
- Ce doresti?
- Multe, dar momentan ma rezum la o tigara, ridic din sprancene ca un maniac.
-Nu ai voie, raspunde intepata si da sa plece, dar o prind iar de mana, blocandu-i inaintarea.
O insfac de talie si o izbesc cu spatele de perete si, uitandu-ma adanc in ochii ei, ii prind capul in palme si ii marai printre dinti:
-Acum, fii fata buna si asculta-ma. Am nevoie neaparat de relaxare, iar la mine relaxarea inseamna o tigara si o cafea buna, dulce ca urmatorul tau raspuns.
-Pari un tip de treaba, raspunde pe un ton jos.
-Asa spuneam si eu. Doar nu iti este frica de mine? O intreb si imi inclin capul intr-o parte.
Clatina din cap si se smulge din bratele mele, deschide gura sa articuleze un cuvant dar ii acopar buzele cu palma. Simt o lacrima fierbinte pe degete, dar nu ma las induplecat doar din atat.
-Parca sustineai ca nu iti este frica, incerci sa te joci cu mine?
Privirea-mi este una demonica si simt o agitatie interminabila ce imi zguduie fiecare parte a corpului.
Ajuns in curtea centrului -unde e bezna- ma pun langa un zid si incep sa pufai. Ma uit la geamul de la camera mea.
-Pare usor de iesit de aici, repet cu o pofta ca nici o alta data.
Cu fiecare fum tras simt cum imi linistesc corpul si mintea. Trag puternic. Ma gandesc ce sa fac ca nu e ok sa raman aici. Parca auzisem o vorba de la bunica: "Cand stai cu nebunii, innebunesti si tu!". Termin tigara imi croiesc drum spre intrare. Tiptil, tiptil, deschid usa grea de vreo 200 kg. Cand sa o inchid, n-am mai tinut de ea si o izbitura puternica se aude.
- Sa nu cumva sa trezesc gloata de dementi, imi zic soptind.
Holurile sunt intunecate ca negrul din sufletul meu. Flori ofilite la fiecare fereastra, un miros saracacios peste tot.
-Aici nu este locul meu, imi repet a nu stiu cata oara.
Nici o urma de asistenta plangacioasa, nimeni pe aici bodyguarzii, nici ei nu-si fac prezenta asa des.
Parca nu mai ajungeam odata in camera! Anthony arunca o privire spre mine si panicat vorbeste:
-Unde ai fost pana acum, frate? intreaba el pe un ton trist
-Am reusit sa conving o asistenta sa pot merge sa fumez, de ce? Il intreb panicat la randul meu, tremuratul din vocea lui ma cam sperie.
-Pentru ca eu sunt tot ceea ce ai evitat in viata ta, eu sunt cosmarul tau, sari Anthony la gatul meu, izbindu-ma cu capul de gresia rece.
O ameteala puternica pune stapanire pe mine iar in urmatoarea clipa lesin. Ma trezesc speriat, uitandu-ma in stanga si dreapta. Parca voiam sa ma apar de ceva. Ma uit imprejur, e o dimineata rece. O aroma puternica se plimba prin casa, cana de cafea ma asteapta in bucatarie. Intins pe pat, cu ochii infipti in tavan realizez ca am avut un vis urat. Povestea mea nu este asta, povestea mea d-abia incepe.
Ma ridic cu chiu cu vai, ating parchetul rece cu talpile mele calde, imi trag o pereche de chiloti pe mine si pijamaua -pentru ca nimic nu e mai comod. Geamul intredeschis ma face sa-mi aduc aminte de vis dar continui sa urmaresc aroma de cafea. Cafeaua imi aduce aminte iar de ceea ce am visat. Incep sa cred ca sunt paranoic.
Drumul pana in bucatarie mi s-a parut o vesnicie, ma asez pe scaun, pun mana pe cana de cafea fierbinte si ma intind pana in capatul mesei pentru a lua pachetul de tigari.
- Buna dimineata! se auzi vocea fratelui meu din gradinta.
-'Neata, ii raspund plictisit.
E Andrew, plin de viata ca de obicei. Se aude usa si deja imi imaginez cat de mult va vorbi, ma apucasera nervii inainte sa ajunga in bucatarie. Taraste papucii de gresie, iar zgomotul ma zgarie pe creier.
-Termina! strig puternic la el
-Scuze, frate , imi spune el cu o fata blajina.
Iar imi dau seama cat de prost stau cu nervii. Incerc sa-mi induc gandul ca nu e ok sa reactionez ca un frustrat din orice lucru marunt.
-Buna cafeaua? Ma intreaba Andrew in timp ce pregateste masa.
-Buna, buna. Ii spun zambind, multumindu-i din priviri.
In timp ce mancam snitel cu piure, vorbim despre situatia lui scolara, despre prietenii lui, anturaje.
La un moment dat, trage furculita printre dinti si simt cum ma apuca o stare de nervi. Imi induc iar gandul vesnic de calm.
-Mereu te strambi cand auzi diferite sunete, de ce faci mereu asta? ma intreaba Andrew curios
-Nu stiu, ma irita anumite sunete, Ii raspund calm.
-Incearca sa te mai calmezi, nu e bine pentru tine.
Sfatos cum e Andrew, imi da replica asta. Acum ma gandesc cum poate un pusti de saisprezece ani sa fie mai matur si mai calm ca mine.
E frig in Londra, ploua de cateva ore bune. Terminam de mancat. Andrew se pregateste pentru scoala, eu raman sa strang masa. Voi pleca la serviciu in curand.
Grabiti cum suntem noi din fire, incep sa strang. Intr-o mana am doua cani, in cealalta farfuriile si tacamurile, incercand sa scap mai repede de stransul mesei. Asez farfuriile in chiuveta si raman cu una in mana, imi alunca si se sparge in zeci de cioburi. Se imprastie peste tot, pe sub masa, pe sub frigider. Trag aer in piept si incep sa strang cioburile, iar simt cum ma apuca starea aia.
La dracu cu toate astea, nu mai am rabdare!
- Andrew vino si strange! strig eu cu o voce disperata.
-Bine, vin acum, spune Andrew oftand, satul de fazele mele.
Ies nervos din bucatarie, trantind usa cu putere in urma mea.Ii aud oftarile lui Andrew, ma simt prost totodata.
YOU ARE READING
Confesiuni Sucite
Aléatoire"Holurile sunt intunecate ca negrul din sufletul meu. Flori ofilite la fiecare fereastra, un miros saracacios peste tot. "
