Poveste din stele...

Primul meu prieten

                                                                                                                                                 
                                                                                                                                                
                                                                                                                                                             FRATELE BAIETELULUI POVESTESTE:

Inca nu imi vine sa cred ce s-a intamplat astazi. De faptul ca in cinci minute cat m-am dus pana la baie fratele meu mai mic a disparut,iar dupa o ora de cautari il vad cum se chinuie sa ramana la suprafata apei in care cu siguranta a fos aruncat de catre acel barbat care candva mi-a fost tata. Nu ma astepta sa fie cineva in acel moment intr-un astfel de loc. Ma refer la fata aceea care a avut curajul sa sara dupa Jung Yong. Chiar si dupa ce l-a salvat pe Jung s-au intamplat doua lucruri la care nu cred ca se astepta nici cainele acela,care a incercat si el sa o ajute sa ajunga la Jung, nu s-ar fi asteptat. I-a lasat ceva fratelui meu apoi a alergat spre apa si s-a scufundat. Mama a ramas uimita. Dupa ce Jung a dat semn ca respira,am alergat si am sarit in apa dupa ea. Imi batea atat de tare inima de parca mi-ar fi sarit din piept. Imi faceam griji ca poate a vrut sa se sinucida si dupa l-a vaut pe fratele meu si mna... Dar dupa mi-am spus ca o persoana care stie sa inoate nu s-ar sinucide inecandu-se. Cand imi spuneam aceste lucruri am vazut-o pe nisip,parca dormea. Era cu ambele maini in nisip de parca ar fi cautat ceva. Era de prea multa vreme acolo. Am prins-o mai intai de mijloc si apoi de incheieturi si am inceput sa inot la suprafata. Simteam ca nu voi mai ajunge niciodata la suprata si totusi am prins forta exact cand ma asteptam sa cedez. Respiram atat de greu dar am reusit. In timp ce o duceam la mal,auzeam sirenele ambulantelor care au fost chemate de catre mama. Am lasat-o jos si am incecat sa ii acord primul ajutor,dar chiar nu mai aveam forta. Cand am vrut sa incerc o data sa ii acord primul ajutor,atunci au aparut medicii. I-au luat pe amandoi in aceeasi masina. Aproape toata atentia era asupra acestei fete care nu isi revenea. Oare murise? In momentul in care am spus foarte incet aceste vorbe,incat sa ma aud numai eu,a inceput sa de-a afara apa din plamani.

RESPIRA!!

Ce usurare! Oare m-a auzit si voia sa imi arate ca nu am dreptate? Orice ar fi ma bucur ca era bine. Si mama se bucura ca au supravietuit amandoi.

La spital:

Eu am am ramas sa completez ceva la fisa acelei fete caci nu avea nici telefon,nici buletin si tebuia sa fie un adult responsabil cu ea. La varsta eu am scris 16-17,caci este atat de mica si de fragila. In aceste minute in care completez fisa,il vad pe tata nervos cum intra in spital si imi arunca o privite dezgustata in timp ce se idrepta spre salonul lui Jung Yong. El era in aceeasi camera cu fata misterioasa. Imi faceam griji asa ca am lasat lista si am inceput sa fug spre camera celor doi. O vad pe mama care urla la tata si am vazut cum a ipins-o cu forta in perete. Tata avea un briceag in mana. Fugeam si mai tare. In spatele meu venea un grup de doctori. Cand am ajuns in dreptul usii am vazut cu  bagat briceagul in spatele luuu...EI! A cazut pe jos si singera. Apoi s-a pus deasupra ei si i-a bagat cutitul in burta. Am fugit spre el si l-am dat jos de pe dansa. Cutitul i-a ramas in burta. Barbatul care facuse acest lucru a inceput sa tremure. Se uita la ea,apoi la Yong,apoi iar la ea!  A inceput sa tipe ca nebunul si vroia sa se arunce asupra lui Yong,dar l-am apucat mai intai de picior si apoi au ajuns si doctorii care au ramas pentru o secunda total socati! Ma uitam la ea. Se uita la Yong si zambea. Apoi a inchis ochii. De ce facuse asta? Aveam ochii in lacrimi. Nu mai vazusem o fiinta atat de puternica!
M-am ridicat,am luat-o in brate si am pus-o pe un pat si a fost dusa de urgenta in sala de operatie. Eram uns de sangele ei.

Monstrul care facuse asta nu se mai zbatea. Trebuie sa fie pedepsit!! Eram nervost si in acelasi timp speriat.

De ce eram asa de speriat? Pentru ca iar a facut ceva ce nu ma asteptam!
Acum sunt bine. Si eu si mama si Yong. Daca fata misteioasa rezista in aceasta noapte va supravietui. In fata spitalului se afla televiziunea,gata sa foloseasca orice informatie pentru a crea o poveste din care sa scoata bani. Yong, insita sa o vada,dar i-am spus ca mai bine nu. Chiar daca i-am spus asta, nu l-am lasat sa intre dar am intrat eu. Stateam la usa ca sa ma asigur ca nu se va mai intampla nimic. Era inconjurata de aparate care in acel moment o tineau in viata. Aud o bataie in usa. Sa fiu sincer m-am speriat. Cine putea fi? Mama nu era cu siguranta. Am deschis usar usor apoi vad jos un bot care se chinuie sa deschida si mai tare usa. Era cainele care era acolo cand ea a sarit in apa a doua oara. Era al ei? Dupa ce cainele a intrat a mai intrat un domn mai batran pot sune, caruia parca ii era frica sa intre. Cine o mai fi si aceata? L-am ajutat sa intre si sa se aseze, pentru ca tremura. Nu pare a fi tatal ei...

-Sunteti bine? Sa va aduc un pahar cu apa?

-Nu. Nu! Sunt bine, dar vreau sa stiu cine esti si de ce stai aici? Si cine este baietelul care asteapta la usa?

In acest moment ma indrept spre usa si il las pe Yong sa intre. Nici nu deschid gura ca Yong mi-o ia inainte:

-EA! Ea este cea care m-a salvat de doua ori. Ea este eroina mea. Dar acum ea e unde trebuia sa fiu eu. Nu vreau sa moara...

-Nu o sa moara nu iti face griji. Betto e aici. De fiecare data cand Samira a fost bolnava Betto a stat langa ea pana s-a facut bine. Daca ea nu manca,nici el nu mabanca. I-a fost mereu acolo,asa ca nu iti face griji.

    Cat de bland este acest om! Imi imaginam ca va da vina pe noi pentru ceea ce s-a intamplat, dar nu a spus absolut nimic despre asta. Nici macar nu ne-a intrebat cum s-a intamplat asta, ci doar s-a asezat langa ea si ii zambea in timp ce o mangaia pe cap. Dar de unde stia ca este la spital? O fi dat de stire la televizor? Chiar si daca as mai fi vrut sa raman sa fiu aici cand se trezeste, dar am treaba la servici. Lucrez ca dessigner pentru  cladiri care vor schimba viitorul, dar nu prin tehnologie ci pur si simplu prin cladiri simple si totodata moderne.

*
Pot sa spun ca am dormit probabil o saptamana, cam asa ma simt. Doamne simt ca mor de foame si ma cam doare spatele. Dar nu inteleg cat am stat in spital...Fiind in pat imi dau seama ca nu sunt singura. Mai este cineva...Probabil ca e baietelul acela foarte simpatic. Incerc sa ma ridic, dar simt ca sunt grea ca o tigla de pus pe acoperisul unei case. Pana la urma m-am ridicat si pe scaunul de langa mine este unchiul Arthur care a adormit. Oare de cand sta aici? M-am ridicat si i-am pus o patura pe spate pentru ca nu vreau sa raceasca. Cred ca am slabit putin. Bine putin mai mult. Eram putin slabita de puteri, dar simteam nevoia de aer. Cand ies pe hol vad ca este intuneric afara si mai nimeni nu este sa se plimba. Am ineput sa merg pe hol si cred ca daca mai fi vazut ziceai ca sunt o fantoma care nu are nimic mai bun de facut decat sa bantuie un spital plin de bolnavi. Dar cat este ceasul de este si intuneric afara??  Telefonul meu este in salon. Vreau sa ma intorc sa vad daca s-a trezit, dar in spatele meu era ceva...sau cineva. Imi este frica sa ma intorc dar totusi incep sa ma intorc usor...usor... Un baiat imbracat tot in negru cu o carte mare in mana stanga sta tinta spre mine. Vreau sa fug dar nu pot. Parca am intepenit. Imi apuca mana dreapta si mi-o strange cu putere. Asa de tare ma doare incat cred ca am sa mor. Mi-a dat drumul si am cazut in bratele lui. De ce nu m-a lasat  sa cad pe podea daca a vrut sa ma omoare??? mi-a soptit ceva la ureche... nu prea  am inteles multe dar...:"Iarta-ma! Nu vreau sa te ranesc dar trebuie sa te intorci inapoi!"

DOAMNE!!! Cred ca inebunesc. Cred ca totul a fost doar un vis. Nici macar nu ma doare mana. Un vis destul de realist. 

-Buna dimineata! imi spune unchiul Arhur zambind.

    Unchiul a inceput sa ma priveasca cu mila. Am facut ceva oare? Am fost somnambula? Off... Auu.. Dar durerea este chiar insuportabila. Ma uit la unchiul Arthur asteptand sa imi spuna de ce am atfel de rani pe corp.

-Nu ai ranit pe nimeni si nu trebuie sa iti asumi nimic! Nu ai ranit pe nimeni, inafara de tine. Ranile pe care le ai pe corp...Nu ti le-ai facut tu. Le-ai capatat in ziua cand l-ai salvat de la inec pe acel baetel. La spital venise tatal lui si era inarmat ca sa isi omoare fiul dar tu nu l-ai lasat si l-ai aparat ca si cum ar fi fost fratiorul tau! Ahhhh!!!

    Plange! Unchiul Arthur plange din vina mea! Si eu plang acum! Nu stiu de ce, dar simt nevoia de a ma descaca.