Un colt de Rai in Iad

Bine ai venit in Iad!

-Din perspectiva Maliei-

-Smith! Unde mama naibii esti? Vocea Samanthei rasuna de zeci de mii de ori mai tare in capul meu

Simt cum lacrimile curg siroaie pe obrajii mei si frica imi pulseaza prin vene, dar nu ma ridic. Nu pot sa o fac. Stiu ca o sa ma gaseasca oricum si va fi vai de mine. Stau deja de o ora si jumatate sub pat si nu stiu cat va mai rezista corpul meu firav la tortura asta

-Daca te gasesc pe bag direct la carcera! Nu ma provoca mucoasa iresponsabila ce esti!

Vocea ei rasuna cu ecou in tot orfelinatul si pasii ei se apropie facandu-mi inima sa tresara cu fiecare pas facut. Am inchis ochii terifiata cand picioarele ei s-au oprit in dreptul patului

Mi-am dus mainile la gura pentru a-mi inabusi icnetele si suspinele, cand dintr-o data patul a zburat cu totul in partea celalalta a camerei lovind puternic peretele facandu-ma sa tip. Imediat bratul mi-a fost prins de una din matahalele care o insoteau pe scorpia asta, tragandu-ma cu brutalitate in sus, facandu-ma sa ma lovesc zdravan cu capul de perete

-Crezi po poti sa scapi vierme ce esti?! A tipat ea lipindu-si palma de fata mea atat de tare incat capul meu s-a intors perfect la 180 de grade

-VORBESTE!!! a tipat lipindu-si din nou palma de obrazul meu, dar de celalalt de data asta

Lacrimile curgeau siroaie pe fata mea lovita si plina de vanatai. Totul se invartea in jurul meu si abia puteam sa clipesc de durere. Corpul meu va ceda curand si sunt sigura ca pana atunci nu mai e mult

-La carcera cu ea!! Si fara mancare! O sa vezi ce inseamna sa te ascunzi de mine si sa nu raspunzi cand te chem vierme ce esti!! A spus facandu-i semn celui care ma tinea

Imediat ce mana ei a facut semnul, corpul meu a fost aruncat ca o minge spre perete, facandu-ma sa cad pe jos in dureri crunte

Matahalele s-au aplecat iar spre mine, luandu-ma de brate si tarandu-ma ca pe un gunoi pe coridoarele orfelinatului. Sangele se scurgea pe fata mea palida, iar ochii mei lasau lacrimile amare sa curga in continuare

Toti copiii de aici erau ascunsi prin dulapuri sau ghemuiti in cate un colt al camerelor terifiati. Tocurile Samanthei rasunau in urechile mele si ii vedeam silueta mergand in fata mea, dar era neclara. Nu mai vedeam nimic clar in fata ochilor si nu numai datorita lacrimilor care curg neincetat de cand ma cunosc, ci si datorita faptului ca organismul meu e slabit si lipsit de aparare. Daca mi-ar da drumul in secunda asta, m-as prabusi pe jos ca un bolovan de pe un munte. Nu am puterea sa mai stau in picioare

Sunetul cheilor s-au auzit intrand in usa de metal si apoi scartaitul insuportabil pe care il aud din ce in ce mai des in ultimul timp. Incep sa cred ca asta va fi si ultimul sunet pe care il voi auzi.

Corpul meu a fost tarat in acea directie ca mai apoi sa simt frigul care se izbeate de pielea mea. Mi-am simtit corpul aruncat pe ciment, facandu-ma sa ma lovesc la cap si sa icnesc de durere

-De acum inainte asa va fi viata ta vierme! Bine ai venit in Iad!!! A spus ea rece ranjind, apoi trantind usa si iesind din camera de 2 pe 2 in care nu se afla mai mult de un pat din metal si un cearsaf alb.

Am incercat sa ma ridic, dar durerea era prea mare si nu ma lasa sa ma misc. Cimentul de sub mine era rece si hainele mele subtiri nu ma ajutau deloc. Corpul nu mai raspundea la comenzi si respiratia imi e din ce in ce mai sacadata, iar pulsul scade incetul cu incetul. Am incercat sa plang, dar lacrimile mele se sfarsisera. Am inceput sa ma tarasc pana in cel mai apropiat colt al incaperii, incercand sa ignor durerile chinuitoare care apareau chiar si atunci cand respiram. M-am sprijinit cu spatele in coltul peretilor si mi-am strans picioarele la piept, ignorand durerea care pulseaza in tot corpul meu, intensificandu-se cu fiecare minut care trece.

De ce imi face asta? Cum am ajuns aici si ce s-a intamplat cu parintii mei? De ce stau intr-un orfelinat in care sunt tratata ca un gunoi de 6 ani? Mereu m-am intrebat asta, dar niciodata nu am primit raspunsuri la aceste intrebari

Stiu doar ca aici am crescut, aici am copilarit alaturi ce ceilalti copii cu care impartasesc aceeasi soarta. Primii ani din viata mea au fost frumosi, nu am foat maltratata sau tratata asa cum sunt acum. Eram acea fetita cu ochii verzi si parul blond-roscat si plina de viata care alerga fericita prin camin. Incepeam sa ma obisnuiesc si sa nu bag de seama ce se intampla in jurul meu. Eram mica si asa am conceput eu viata. Un paradis fericit plin de copii care ma iubesc si pe care ii iubesc. Si o doamna draguta pe nume Olga care avea grija de noi. De noi toti

Timpul a trecut si eu am crescut. Lucrurile s-au schimbat cand am inceput sa merg la scoala si sa vad cu toti ceilalti copii erau adusi si luati de persoane carora le spuneau mama si tata. Persoane care erau mereu prezente in viata lor si care le ofereau dragostea si afectiunea lor, strangandu-i in brate, pupandu-i si spunandu-le povesti. Am inceput sa pun intrebari si sa simt lipsa acestor persoane care nu au fost niciodata prezente in viata mea.

Olga imi spunea mereu ca vor veni si ma vor lua curand de aici si ca pana atunci ea o sa le tina locul. Eram bucuroasa...ma simteam iubita, dar imi era nespus de greu sa ii spun "mama"
Stiam ca ea nu e mama mea si nici nu va fi vreodata

Am considerat-o totusi mama mea cativa ani pana in ziua in care si ea a plecat din viata mea. Din ziua aia totul s-a schimbat.
Eram doar o fetita, un copil de 10 ani pierdut intr-o lume rea si cruda. Asta eram. Locul Olgai a fost luat de o femeie mai tanara, rece si fara suflet care se hranea cu suferinta copiilor neajutorati si lipsiti de aparare...dar asta am constatat mai tarziu.

Cand ni s-a prezentat aveam o sclipire in ochi. Credeam ca o sa ne fie o mama in adevaratul sens al cuvantului. Pe atunci fata ei parea sa emane numai dragoste si protectie...dar era doar o masca pe care a purtat-o pentru a trece de probe. Imediat ce a luat postul de tutore al nostru, totul s-a schimbat. Din femeia pe care credeam ca o voi iubi ca pe o mama, s-a trasformat intr-o scorpie.

Tipa fara motiv si ne batea din ce in ce mai des. Ne pedepsea fara sa fi facut ceva cu adevarat si erau perioade in care nu primeam mancare cu zilele. Viata mea devenea un cosmar odata cu trecerea fiecarei zile in acest loc blestemat. Cotisorul de Rai pe care mi-l creasem in lumea asta rea, s-a transformat rapid intr-un colt de Iad, condus de Demoni si Diavol. In doar cateva luni slabisem toti si eram de nerecunoscut. Ajunsesem sa plang din orice si sa nu mai dorm noaptea de frica. A demolat magazia, facand-o camera de izolare, sau carcera, cum ii spune ea...Acolo de ducea pe rand si ne tinea cu orele sau chiar cu zilele in frig si fara mancare.

La inceput facea acest lucru pentru a ne arata ce o sa ni se intample daca nu o vom asculta sau vom indrazni sa facem ceva in plus sau minus fata de ceea ce ni se spune. Acum 4 ani au aparut si gorilele si atunci am realizat ca defapt am ajuns sa traiesc in Infern...

Nu imi mai simt corpul si ochii imi sunt inchisi.
Stau in coltul celulei asteia blestemate si as plange, as tipa, as urla...dar nu mai am voce si nici lacrimi. Gandirea rationala s-a dus si ea de mult si in momentul asta nu stiu cat mai am de trait...Sau daca inca o mai fac. As vrea sa deschid ochii sa ma conving ca traiesc si ca sunt bine, ca sunt vie...dar imi e frica. Imi e frica sa nu ma trezesc iar in cosmarul care era prezent cand am adormit

Incep sa cred ca viata e doar un cosmar si ca voi continua sa traiesc in el pana cand voi muri si atunci ma voi trezi din cosmar si poate voi ajunge intr-un loc mai bun...