Basmul Vârfului Moldoveanu

Înainte de sfârșit

Un simplu copil, pe care îl cheamă mama lui ca să meargă până la cumpărături, încă nu este sigur de drumul pe care îl va urma în viață. El știe toate drumurile din GTA și încă vreo patru autostrăzi din NFS pe unde să scape de poliție, dar cel mai important este că mereu găsește un mod de a face lucrurile perfect și să-i supere pe cei din jur în același timp.
Odată acest copil a fost trimis să facă dansuri germane. Acolo a dat de niște oameni minunați. Profesoara de desen care oricum îl îndrăgea pe Andrei era prezentă acolo. Era o cameră în cadrul unei școli, mai exact era o sală de clasă, dar era plină cu prăjituri. Andrei, băiat deștept, cum se credea el, a văzut că oamenii sunt minunați, dar toți aveau un defect; aveau o vârstă care o depășea pe a lui cu cel puțin jumătate de secol. Nu se putea așa ceva. Ce voiau toți acești oameni de la el? Cum să se prezinte el cu un grup de bătrâni? Sigur se va face de râs când va ieși cu ei pe vreo scenă. Toate aceste gânduri erau în căpușorul lui Andrei până a venit în sală, cu întârziere, o fată pe care a remarcat-o imediat.
Ei bine, ce să vezi... normal că a remarcat-o imediat dacă ea a întârziat, iar la deschiderea ușii cu toții s-au uitat la ea. Acum în mintea lui Andrei s-a dat totul peste cap. Cu siguranță el trebuie să danseze cu acea fată. Ea era perechea lui de dans. Acum, nu numai că va ajunge să iasă pe șcenă cu niște bătrâni, dar toți bătrânii au făcut acest loc unde se adună pentru a cupla diferiți copii, iar mai târziu aceștia sunt ca și obligați să se căsătorească pentru a nu supăra pe cineva, mai exact pe mentorii lor care și-au dat din timpul lor prețios. Vor ajunge tinerii să danseze în aplauzele tuturor (după 10 ore de dans) apoi se vor înțelege tot mai bine și vor continua să danseze alături de grupul de bătrâni până în ziua când Andrei va ajunge cu partenera lui de dans în Biserică și la Ofițerul Stării Civile sau invers.
Andrei este acum în clasa a VIII-a, are și buletin de două luni, dar dansatoarea de lângă el parcă abia are 8 ani; de fapt ea abia a intrat la școală și din acest motiv va rămâne fără partener de dans deoarece mult-prețiosul gentleman nu se mai face văzut nicăieri.
În fiecare marți și joi Andrei spune că este la dansuri, dar se întoarce murdar de la fotbal cu colegii. Pe de altă parte când îl întreabă profesoara de desen de ce nu mai vine, el spune că mama lui nu îl mai lasă și așa scapă el nevătămat. Acum sunt două părți interesante. Prima dintre ele ne arată că nu Andrei este singurul vinovat de cele întâmplate ci însăși lumea. Da, chiar lumea și mediul, dar în nici un caz personajul nostru preferat.
Din nefericire pentru el, pe la jumătatea drumului de acasă până la sala unde se învățau dansuri se găsea exact locul de jucat fotbal. Nu era un loc amenajat, nu era un loc de joacă, nu era un teren de fotbal, ci era o simplă parcare în spatele unui bloc unde se găseau cei mai buni prieteni ai lui Andrei; astfel normal că Andrei și-a ales drumul care trece pe lângă prietenii lui. El și-a dat seama că mai bine rămâne cu ei mai ales când unul dintre ei l-a rugat odată:
– Hai, stai cu noi, unde te duci măi?!
Nimic mai mult nu a fost nevoie, căci până la urmă Andrei este un om politicos, cum să refuze? Ce fel de om ar fi fost Andrei dacă ar fi refuzat singura șansă de a scăpa de însurătoarea cu tânăra parteneră de dans? Măcar așa a împăcat și capra și varza. Mergea și la dans ( cam până la mijlocul drumului) și reușea foarte diplomat să refuze ceea ce credea că bătrâneii au pregătit pentru el.
Al doilea lucru interesant este că după câteva săptămâni a apărut pe internet un articol despre frumoasele dansuri germane, unde a fost apreciată tânăra care a dansat singură un dans solo. Ei bine mama a fost foarte drăguță și i-a arătat lui Andrei articolul, iar el a spus că nu a putut să participe deoarece nu avea costum popular german și că el este mulțumit măcar de ceea ce a învățat.
Aici putem observa care este atitudinea de învingător. Un copil care nu este sigur de liceul la care vrea să meargă, dar spune că va rămâne aproape de casă pentru a nu fi necesar să dea alte explicații. Oricum el era conștient de dorința mamei sale de a-l duce din Moldova la poalele munților Făgăraș, sub vârful Moldoveanu.
Cu siguranță încă spera Andrei la o viață banală, la fel ca toți, la un liceu obișnuit, dar el fiind special, doar o școală vocațională era demnă să-l primească.