Basmul Vârfului Moldoveanu

Salut, sunt Andrei

   Salut, sunt Andrei, adică așa vrea naratorul ăsta să-mi spună deși eu cred că numele meu real este mult mai fain; nu vreau să crezi că nu-mi place Andrei, dar na, este normal să-mi iubesc adevăratul nume, nu?
   După cum ai observat în acest capitol o să încerc să mă prezint, deși pun pariu că naratorul o să intervină și o să mă schimbe, așa cum a făcut și cu numele meu. De fapt eu nu pun nici pariuri, niciodată; mi-a spus mai demult fratele meu mai mare că doar țiganii fac pariuri și probabil am rămas cu traume din copilărie :) . Nu vreau să crezi că sunt rasist. Pe mine nu mă interesează, din partea mea poți să fii negru, alb, evreu, țigan, asiatic sau chiar african, orice ai fi tot nu-mi place de tine.
   Off, ce frumos ar fi dacă nu ar mai interveni naratorul, măcar în acest capitol. Eu de fapt plac pe toată lumea, chiar și insectele și pisicile– am o întâmplare legată de o pisică care a ajuns cu spume la gură din cauza mea( deși o iubeam), poate naratorul o să ți-o spună într-o bună zi.
   Dacă tot eram la scurta mea caracterizare am să fac o schemă:
•clasa a VIII-a,
•scund,
•slab(40 kg- cel mult, cu televizoru' în brațe– trist că nu am nici televizor de fapt, iar când merg la prieteni parcă sunt dependent),
•timid
•și curajos în același timp.
•Nu îmi place violența ( am doar 40 kg, mă bate oricine, e clar că iubesc pacea) și
•evit înjurăturile.
Îmi plac, adică iubesc jocurile pe calculator și vreau să-mi cumpăr o tabletă și o bicicletă. Da, trebuie să fac bani și să le cumpăr, mici șanse să primesc ceva de la mama în afară de masa de prânz de la vecini și haine de la străini. Oricum nu vreau să crezi că sufăr, adică mănânc și pe acasă, dar îmi place mult mai mult atunci când merg pe la prieteni la masă. În ceea ce privește hainele, acestea nu mă interesează de loc. Pe cine mint? Normal că mă interesează, dar nu am ce să fac atât timp cât nu stau prea bine cu banii, adică eu fac bani doar când merg cu colinda sau când zice un om: ce copil frumos și deștept, ia uite 100 lei să-ți iei o ciocolată. Iubesc zilele acelea, sunt ca și atunci când dai de o oază în deșert.
  Deci ai înțeles, vreau să spun că sunt sărac, dar de fapt nu sunt( stau probabil în cel mai fain apartament din oraș- 5 camere, bloc modern, super peisaj, să nu uit de pianul care mai valorează încă odată cât apartamentul) și mă plâng deși parcă am o viață perfectă.
   Viață perfectă? Hmm. Nu știu. Dar totuși iubesc pozele de când eram prunc și mă țineau ai mei la calculator( când nu avea aproape nimeni așa ceva) sau la pian. Mai sunt niște poze cu mine despre care nu vorbesc azi, dar preferatele mele sunt cele de la un an... primii pași, poze cu frații mei și cu o grămadă de oameni care țin la mine.
   Eram așa adorabil la un an, deși pozele din primele șase luni de viață erau cu un bebeluș negru și abia apoi am revenit la culoarea mea( aproape palid).
    Mai multe o să aflați pe parcurs. Dacă este nevoie o să negociez cu naratorul și o să mai vorbesc și eu cu voi.
    A, da! Aproape am uitat. Mie îmi plac foarte mult înghețata și fetele. Totuși nu reușesc să am nici una, nici alta... încă.