I Gotta Get Out Of This Place

Capitolul 1

Pentru a nu ştiu câta oară, zgomotul geamului spărgându-se şi multitudinea de cioburi atingând parchetul rece al camerei mele îmi răsună în urechi, aceste zgomote părându-mi deja monotone. Săracul geam a fost reparat de atâtea ori într-un singur an, însă minunata mea mamă mereu apucă să il ,,respargă" înapoi, lovindu-l cu lucrurile mele, atunci când e nervoasă pe propria fiică pe motiv că nu îi îndeplinesc cerințele. Mama mea are un fel de boală mentală, care are ca simptome furia, paranoia etc. Mă rog, nu o mai lungesc.
-Am spus să îți ordonezi hainele!țipă ea, foarte nervoasă.
-Sasha, îi aud vocea tatei din pragul uşii, te rog fă ce ți-a cerut mama ta! Doar ştii de ce este capabilă datorită bolii!şopteşte el apoi, fără să il audă mama.
Oftez scurt.
-Bine, bine...cum vreți voi.
Tata intră şi o ia pe mana afară, iar eu rămân să îmi ordonez pe aici hainele.
O scurtă prezentare a familiei mele:
~Emma Marin, născută cu boala de care vă spuneam, uneori e răutatea în persoană, alteori uşă de biserică;
~Nate Marin, tata: încercând să mă protejeze în tot acest timp de accesele de furie ale mamei.
Îmi iau fiecare haină în parte şi o aşez frumos în dulap, după bunul plac al mamei. Iau un tricou mov cu inscripția ,,I love NY", iar apoi un val de amintiri îmi inundă mintea: aniversarea de 16 ani. Mama mi-a dăruit acest tricou si un lănțişor în formă de inimă, cu noi 3 în interior. Am plâns de fericire când am primit cadoul, iar mama şi tata mi s-au alăturat. Era una dintre puținele dăți în care eram o familie normală; nu țineam cont că unii din noi pot avea probleme, ci conta doar faptul că eram fericiți. Împreună.
Un bocănit în uşă mă distrage total. Îmi mut privirea către uşă şi îl văd pe tata.
-Mama ta s-a calmat după izbucnirea de mai devreme.
-Ah, este bine atunci... tată, ce vrei?
-Păi, am venit aici să îți spun că nu mai vreau să văd că nu îți asculți mama şi că îi ignori spusele. Doar ştii că poate face orice îi trece prin cap.
-Şi eu cu ce sunt vinovată că nu îşi poate controla stările?
-Tu nu ai auzit că nu poate din cauza bolii?
-Tu nu ai auzit că doctorul i-a zis de atâtea ori să încerce? Nu. Nu ai auzit.
Tata pleacă dezamăgit se pare, iar eu continui cu ce făceam înainte. Uneori mă gândesc să fug pur şi simplu de aici, nu mai suport.
Majoritatea celor de la şcoală o tachinează atât pe mama cât şi pe mine legat de acest subiect, şi credeți-mă, chiar e foarte deranjant să auzi asta în fiecare zi, continuu ca un ecou neîncetat de insulte şi glume proaste. Pe de altă parte, cred că aş putea să pun capăt acestor lucruri, şi nu oricum decât fugind.
Nu am de ales.
O să creez panică, voi crea haos în oraşul ăsta din cauza poliției ce mă vor căuta 24/24 peste tot, dar nu mai am altceva de făcut. Şi deja am hotărât. Mâine dimineață la ora 5:30 este autobuz(ştiu, cam ciudat aşa de dimineață, nu?), deci voi merge să îmi iau bilet.
Îmi iau tot ce am nevoie şi fug unde mă taie capul.
Nu mai vreau să trăiesc aşa.
Mă opresc din ordonatul hainelor şi le scot pe toate din dulap. Le înghesui într-o mică valiză şi, cu greu, trag fermoarul. Deja 17:00, voi merge să iau biletul.
Încă 12 ore jumătate.
Trebuie să evadez din locul ăsta.