Parfum de ghimbir

Capitolul 1

      A trecut zece ani de când am plecat, mai bine zis de când mi-am eliberat aripile. Dar toată această lungă perioadă nu a reuşit să-mi vindece pe deplin toate rănile pe care le aveam sau cel puţin să-l scoată din inimă şi gândul meu pe marele Alpha aşa cum i se spunea în vremea liceului.

     Dar tot ce am iubit sau dispreţuit a rămas la fel. Nimic din tot ce am dorit să dispară este ca atunci când l-am cunoscut pe el. Totul în afară de mine. Indiferenţa şi ură care m-a transformat în ceea ce sunt astăzi sunt de neclintit. Sunt o femeie rece, lipsită de orice reacţie, pentru că Amaya a murit.

     Cu fiecare zi care trecea deveneam mai diferită şi tot ce rămâne din vechea eu era doar o simplă umbră captive într-o fotografie pe jumătate arsă. Toată inocenţa mea a luat sfârşit atunci, am simţit cum adevărata mea personalitate se pierde cu fiecare secundă, cu fiecare gest sau cuvânt. M-am analizat pe mine sau cel puţin asta cred şi în acea noapte blestema am decis să devin alta.  Dar dacă m-am schimbat atât de mult, de ce tremur atunci când îi aud numele? De ce atunci când îi simt prezenţa fiorii reci îmi străbat întreg trupul? Atunci când închid ochii de ce îl văd pe el? De ce când îmi astup urechile cu mâinile aud vocea lui? Încă mai simt ceva pentru el sau e doar urmările unei pasiuni aflate la final? Prefer să cred în ultima variantă şi în fapt până acum ce-mi oferise  iubirea? Venise cu gingăşia şi fericirea ei... ca mai apoi să lase în urma doar durere, cicatrici şi un gol imens ce nu poate fi astupat.

     Mi-am frecat ochii şi m-am desprins din toată melancolia sau ce ar fi însemnat ea. Am ales din dulap una din rochile mamei, ceea neagră simplă, lipsită de broderii meticuloase sau o croială mult prea elegantă. Iubeam hainele mamei, erau de pe vremea când lucrase ca designer vestimentar. Purtase aceasta rochia într-un moment important din viaţa ei, prima întâlnire cu tata. Dar pentru mine evenimentul pentru care urma s-o port, nu era plin de dragoste... dar era important. După atâţia ani am reuşit să înving una din fantasmele trecutului, restul rămânând aproape la fel. 

    Am tras cât de puternic am putut aer în piept şi într-un final am coborât scările şerpuite care duceau în recepţia hotelului. Tânăra blondă care lucra ca recepţionera m-a anunţat că o maşină mă aşteaptă de douăzeci de minute, m-am prefăcut că-i zâmbesc şi am ieşit afară.

   De cum am deschis uşa, un aer rece m-a năvălit. Am tras repede pe mine jacheta pe care o ţineam în mână, obsedând ca cel care mă aştepta era nimeni altul decât Maximilian. I-am zâmbit şi l-am salutat dând uşor din cap, îndreptându-mă apoi spre parcare. Mi-ar fi plăcut nespus să-I văd reacţia, privirea şi gesturile atunci când a realizat că mă aşteptat degeaba mai bine de câteva zeci de minute. Am aruncat în grabă poşeta şi documentele pe scaunul din dreapta şi am condus grăbită spre Cafe Venetzia, una din cafenele mele favorite. Încă din adolescenţă am iubit cafeaua, aroma ei îmi putea fi şi afrodiziac dar şi cel mai bun tratament în situaţi stresante. 

***

       Am aşteptat-o ceva timp, iar tot ce a făcut a fost doar să-mi zâmbească şi să mă salute, ignorând complet că eram aici pentru ea. Simţeam cum furia începe să clocotească în mine. Până la ea nici o femeie nu avusese curajul să se comporte aşa în preajma mea. Dar ai să mi-o plăteşti Amaya Cross, cât de curând.

     Este deja zece dimineaţa, realizez că dacă nu mă grăbesc voi întârzia aşa că pornesc în grabă. Traficul New York-ului era aglomerat tot timpul, dar vinerea era cea mai aglomera zi a săptămânii. Încerc să o sun, dar aceasta nu răspunde. Îmi pot da seama că a dat startul unui joc ciudat. O sun din nou şi spre surprinderea mea aceasta răspunde imediat. Nu știu cum se putea întâmpla acest lucru... dar câteva minute mai târziu în timp ce așteptam, domnișoara Cross se află lângă mine. Ochii ei mă privesc insistent, dar nu mă deranja, chiar îmi făce plăcere. Îi mângâi părul și când încerc să-i zic ceva ma oprit.