Gânduri deghizate-n rânduri

La capăt de infinit

Vin de nicăieri și merg spre nu-știu-unde
Nu am vreun sens, vreo noimă sau vreun dor
Și simt cum tot se-mpiedică în zare,
Iar viața îmi șoptește că sunt un călător.

Vin de nicăieri și n-am un rol anume.
Și nici nu-l caut căci știu ca e-n zadar.
O singură avere am pe această lume:
O inimă de gheață... topește-o iar și iar.

Iar fulgi topiți de-ai iubirii foc
Cad ne-ncetat de sub ale mele pleoape.
În cuibul lor simțeau că nu e loc.
Și las durerea în suflet să îmi sape.

Mă sting și plec spre capătul vieții.
Și vreau să plec știind că sunt iubit.
Nu vreau să plângi, nu-s eu rostul durerii
Căci fericit voi fi la capăt de infinit.