Angel Eyes

Sentimente?

E ciudat sa privești oamenii de atât de mult timp, fără măcar să îi înțelegi.Fara sa îi poti atinge,fara sa retrăiesti ceea ce trăiesc ei zilnic.Sunt un înger. Nu pot fii observată de ceilalți,dar sunt mereu acolo,langa studentul acela cu păr castaniu și ochi căprui.Din nou, ei nu ma pot vedea, dar îmi pot face simțită prezența.Zilnic,port cu mine o carte destul de grea. Pe paginile acesteia pot citi următoarele suflete care au părăsit Pământul.Il am alături pe Sunbae.El îndruma sufletele spre "paradis".De asemenea, noi putem opri timpul pentru a împiedica accidentele nedorite.
M-am saturat sa ma plimb pe străzile din Seoul, fără măcar să fiu observată.E plictisitor sa fii singura.Datoria mea este doar sa salvez oamenii,dar,multi au devenit atât de răi încât nu mai merita salvati.Cartea mea strălucește.Apare un nume:Choi Seung Hyun. Acesta este băiatul pe care îl păzesc. Îl văd.Se afla pe trecerea de pietoni a unei intersecții. Un al student are o viteza foarte mare pe motocicleta.Pietononul nu îl vede. Momentul impactului:3...2....1....STOP! Timpul a rămas blocat și cei 2 baieti de asemenea.Il trag pe Choi Seung Hyun cu câtiva pași înapoi.Repornesc timpul.Motociclistul cade pe asfalt,precum pietonul, încercând să ocoleasca celalalt băiat.Amandoi s-au ales doar cu câteva zgarieturi. Totul a mers bine.
Choi Seung Hyun:Hei!Te crezi la curse de motocross pe motocicleta aia?!o spune,tipand la colegul său de clasa.
Lee MinHo nici măcar nu s-a uitat la el. Ca de obicei, avea pe cap castile lui albe, ascultând muzică. Se ridica de parca nimic nu s-ar fi întâmplat și își continuă drumul.
Ma aflu pe marginea unei clădiri înalte, de unde pot vedea tot orașul.Pe genunchi tin cartea mea veche citind victimele unor accidente de demult.Dintr-un moment de neatenție o scap din mâini și cade pe una dintre străzi.Incercand sa îmi recuperez cartea, ma uit peste umăr și îl văd din nou pe Choi Seung Hyun la 2 pași de mine. Am impresia ca va durea. Îmi pun mâinile deasupra capului și stau ghemuită. Ma uit din nou și îl văd în faţa mea. Impactul m-a făcut să mă simt ciudat. Am amețeli și mă doare capul.
Intre timp, la Liceul De Arte din Seoul,Seung Hyun îl privește cu dispreț pe cel care aproape l-a omorât. De abia a început ora, iar, pe usa intra o doamna cu un aer ciudat. Aceasta are în jurul ochilor căprui eyeliner negru și sprâncene perfect pensate. Buzele ei sunt de un roșu aprins, iar părul este negru.Este îmbrăcată cu haine de firma, ceea ce îi dă un aer destul de elegant, dar și înfiorător. Era mama unei colege pe nume Yena. Aceasta începe să strige cu o voce subtire:
-As vrea sa ii fac o plângere lui Choi Seung Hyun!
Toată lumea a rămas cu gura căscată.
-Dânsul a ametit-o pe fiica mea, aceasta nemaiinvatand ca înainte. Își pierde serile aiurea, în loc să își facă temele!
-Nu-i adevărat,mama! tipa Yena. Este timpul meu liber, și nu contează dacă aleg sa mi-l petrec urmarindu-l.
Yena iese din clasa,trantind ușa.O urmează și Seung Hyun. Acesta o vede pe marginea acoperișului.
-M-am saturat! exclama Yena. Femeia asta îmi controlează viata!Poate e mai bine așa!
Seung Hyun tipa catre ea:
-Yena! Așteaptă! Dacă sari tu,sarim împreună!
Băiatul se pune cu picioarele pe marginea clădirii,uitandu-se la fata:
-Esti gata? 1.....2......3!
Când a rostit "trei" băiatul a luat-o în brate pe fată,aruncand-o pe acoperișul clădirii, în siguranță,el căzând în gol.
Cartea îmi strălucește mai mult ca de obicei. Sigur e o situație extremă.Rasfoiesc repede paginile, și văd numele:Choi Seung Hyun,cauza mortii:S-a sinucis aruncandu-se de pe acoperișul liceului,urmand un impact cu o mașină parcata lângă liceu.
Intr-o secunda,am ajuns pe acea mașina,oprind timpul din nou. Băiatul se afla la 2 centimetri deasupra mea.Nu va muri din cauza unui impact mai mic... Fie...Repornesc timpul.