Angel Eyes

Un nou drum

Deschid ochii. Tot ce vad este doar un tavan alb, neatins.Sunt întinsă pe o targa metalica,cu o saltea destul de incomoda.In jurul meu se afla niște perdele verzi, din mătase.O asistenta vine și îi scoate perfuzia pacientului alăturat. Încerc să îmi clarific vederea, clipind des. Îl cunosc. Este băiatul pe care l-am salvat.Dar cum am ajuns eu într-un pat de spital?Ne privim reciproc,apoi,ne dam amândoi jos din paturi. Iese în curtea spitalului,iar eu îl urmez. Se uita în jur, de parca ar fi cunoscut locul.Se întoarce spre mine, și îmi spune:
Choi Seung Hyun:Nu îmi amintesc sa fi fost vreo fata împreună cu mine când s-a întâmplat accidentul, desi asistenta mi-a spus ca ne-a găsit pe amândoi intre partile din mașină.
Ma uit în spate, nedumerita.
SH:Apropo,numele meu este Choi Seung Hyun.De ce iti întorci capul?Cu tine vorbesc.
Eu:Stai,tu ma poti vedea?! exclam eu, uimita. Asa ceva nu e posibil!
SH:De ce nu?Esti un om ca și ceilalți...
Eu:Sunt om?!
SH:Ciudata întrebare.Normal ca ești. Hmm... Dacă ai fost victima în timpul accidentului insemna ca trebuie sa locuiești pe aproape.
Ma uit spre cer, neînțelegând situația.
SH:Deci?Nu ai de gând să îmi spui unde trăiești?
Eu:Promiti sa nu razi?
SH:Cat de amuzant ar putea fi?
În acel moment,intind mana,aratandu-i cu degetul cerul.
SH:Daca spui tu...
Eu:Nu am nevoie de încrederea ta.
SH:Bine,dar de numele tău am nevoie. Cum te cheamă?
Eu:Numele meu? Park Sandara.
SH:Incantat de cunoștinta!Deci,unde sunt părintii tai?Nu au venit sa te vadă?
Eu:Parintii mei? Uhmmm... Nu îmi amintesc nimic legat de ei.
SH:Nici măcar unde locuiești?!Doamne... Impactul cred ca a fost unul mare.
-Cine sa locuiască unde?intreaba doamna Gong din spatele nepotului sau.Nu îmi spune că fata aceasta draguta este prietena ta!
SH:Ew..nu! Nu începe iar!
Eu:Dumneavoastra sunteti mama lui Seung Hyun?
SH:Haide..nici măcar nu semănăm!
Eu:Dar,parintii tai de ce nu au venit?
SH:Amandoi sunt plecati în străinătate,spunand-o cu ochi triști și strângându-si lantisorul de la gat.
Dupa câteva minute doamna Gong rupe linistea:
Dna Gong:Seung Hyun,poti tu sa o conduci pe fata aceasta pana la casa ei?
SH:Aici este o problema...
Dna Gong:Ce vrei sa spui?
SH:Nu își amintește nimic din cauza accidentului...
Dna Gong:Nu se poate asa ceva! Vino cu noi!Te vom găzdui pana iti vei aduce aminte de părintii tai.
Ajunși acasa,dna Gong intra cu mine într-o cameră,intinzandu-mi niște haine:
Dna Gong:Imi pare rău...Acestea sunt toate hainele de dama pe care le am. Știu că sunt bătrânești, dar, unii nu le au nici pe acestea.
Ma schimb de rochia mea neagra și veche, îmbrăcând hainele bunicii.
Dna Gong:Uita-te la tine!Esti draguta cu orice te-ai îmbraca.Hyun! Vino!
SH:Ce s-a întâmplat?
Dna Gong:Ar fi o idee minunata dacă ai putea sa o scoti pe Dara la o plimbare. Poate asa își va mai aduce aminte ceva.
Ne-am luat gecile si am început plimbarea într-un parc. După câteva ore ma opresc în mijlocul parcului.
SH:S-a întâmplat ceva?
Eu:Am obosit.
SH:Si ce propui? Vrei sa iti comand o limuzină?
Eu:Ia-ma în spate!
SH:Fie...
Ma urc în spinarea lui, mergem pana când ajungem la marginea parcului.
Eu:De unde ai acest lantisor? încercând să îl desprind.
Deodată,Seung Hyun ma lasă pe picioarele mele, într-un mod brutal.
SH:Hei!Nu îl atinge! Nu are nevoie să fie infectat de altcineva!
Eu:Ce vrei spui?! Dacă cineva ar fi murdar, tu ai fii acela!
SH:Retrage-ti cuvintele!
În timpul certei noastre a început să plouă foarte tare.
Eu:In niciun caz!Priveste,si ploaia vrea sa te curete!
SH:Mi-au ajuns mofturile tale!Gata!Esti pe cont propriu!
Eu:Dar...Fie!Nu am nevoie de tine!
SH:Nicun dar!Intoarce-te cu spatele.Voi fugi. Nu ma urmări!
Eu:Nu!Asteapta!in zadar. Deja dispăruse din spatele meu.
În timp ce alerga, Seung Hyun se gandea: <<Dacă ai știi tu ca asta este tot ce mi-a rămas de la ai mei... >>
Am rămas singura.Vantul devenea tot mai aspru, iar ploaia mai puternica.Incerc sa îmi găsesc un adăpost,trecand pe lângă un restaurant. Prin peretele de sticla al restaurantului vad un băiat cu parul negru și hanorac negru,stand singur,mâncând ramen.Ma remarcă. Lasă supa neterminata, plătește și iese din restaurant.Se afla la câtiva pași de mine. Își deschide umbrela,eu,adapostindu-ma sub ea. El incearca sa scape de mine mișcând umbrela în-colo si in-coace.Se întoarce cu spatele la mine și pleacă. În momentul acela, tip către el:
-Esti la fel de rău ca și Choi Seung Hyun!
Brusc, își oprește pașii, indreptandu-se înapoi spre mine. Îmi întinde umbrela,aruncandu-mi o privire pătrunzătoare și serioasa,de parca mi-ar spune:<<Sa nu mai spui niciodată asta! >>. Își aranjează gluga hanoracului pe cap și pleacă. Merge cu pași înceti, de parca nu ar ploua afara.Ma intreb ce l-a făcut să îmi inmaneze umbrela lui:faptul ca l-am comparat cu Seung Hyun? Sau faptul că i s-a făcut milă de mine? În orice caz, acum am o protecție împotriva ploii,dar,nefolositoare când ești deja ud leoarcă.Ma plimb printre străzi,remarcand ceva alb și mare pe jos. Era un ursuleț de pluș vechi și uzat. Nu avea un ochi. Îl strâng în brațe,iar,surprinsa,cineva ma trage de umăr. Este Seung Hyun care s-a întors după mine.