Ploaia încetini . Eram aproape de liceu . Când am intrat, cu toţii au început să se holbeze la noi . Era un lucru straniu ca un tip atât de stilat şi elegant să fie însoţit de ciudata şcolii, care acum tremura de frig . Eu eram greşeala din această ecuaţie, care lipsită de mine ar fi fost perfectă . Nimeni nu vorbea . În jur era doar uimire, încât mă făcea să mă uimesc şi eu .
L-am condus spre clasă, ţinându-mi fruntea în pământ . Am zărit-o pe Gabriela care veni spre mine de îndată ce Ethan se aşeză într-o bancă .
- L-ai întâlnit pe Ethan ?Se zvoneşte că e irlandez însă româna lui e foarte bună . spuse ea , afişând un zâmbet jucăuş .
- Da . am spus dornind să nu intru în detalii .
Mi-am aşezat ghiozdanul în banca plină de desene ciudate şi cuvinte . În mintea mea răsuna vocea mamei . Trebuia să o informez pe Gabriela că urma să vină la noi .
-Eşti liberă diseară ? am întrebat eu , în timp ce îmi treceam cu o mână prin părul umed .
Gabriela păru surprinsă de întrebarea mea .
-Da, de ce ? deveni ea dintr-o dată interesată de cursul discuţiei .
-Mă întrebam dacă nu cumva poţi trece pe la noi , la cină . am spus eu , neştiind dacă îmi doream să refuzee sau să accepte .
Ochii ei străluceau puternic , în timp ce un zâmbet dulce se afişă pe faţa ei .
-Sigur ! răspunse ea.
- La şase e bine ? am întrebat eu .
-Perfect ! spuse ea , îmbrăţişându-mă .
Acest gest mă dădu peste cap . Nu primeam şi ofeream îmbrăţişări prea des, dar a ei era atât de cladă şi pură .
După ce îmi dădu drumul, m-am aşezat în bancă simţindu-mă la fel de uşoară precum o pană , aruncată în bătaia vântului. Profesoara intră în clasă. Prima oră era cea de română , urmată de bilogie , matematică , franceză şi engleză .
La terminarea orelor, am vorbit pentru o ultimă data cu Gabriela , dându-i adresa , fiind surprinsă cât de aproape stăteam una de alta .
Ploaia începu din nou să bată peste străzile ponosite . Cerul era întunecat, clădirile triste, copacii melacolici . Am luat-o prin ploaie, negândindu-mă nici de data asta să iau autobuzul. Papucii mei loveau valurile de apă, pe care le întâlneau in cale, in timp ce blugii se umezeau din ce in ce mai tare , la fel ca şi bluza pe care o purtam . Ce ploaie liniştitoare! Ce ploaie tristă, dar frumoasă ! Cu cât înaintam mai mult, cu atat oamenii se împuţinau. Nici nu era de mirare . Cartierul in care locuiam , era format mai mult din persoane în varsta, însă care aveau multe povesti de spus , erau calzi si aveam inima bună, iar prăjiturele pe care le face "bunicuţa" mea de la trei sunt perfecte şi vindecătoare. Bunicuţa , cum îmi place mie să-i spun e o femeie minunată, pe care am întâlnit-o întâmplător în parc . De cum m-a văzut m-a chemat la ceai şi mi-a povestit lucruri uimitoare legate de viaţa ei, legate de tainele vieţii, care mi-au fost de folos . Este o plăcere să-mi petrec timpul cu ea . Mă face să evadez din realitatea crudă în care trăiesc. Uneori îi arăt ceea ce scriu . Ochii-i adesea îi lăcrimează, însă mă încurajează sperând că data viitoare vor fi cuvinte mai frumoase, care să-i aducă un zâmbet pe buze .
Am intrat in apartament . Din bucatarie năvălea un miros de mancare, dulce, iar casa părea sa fi prins viata . Am ramas tăcută în uşă , fiindu-mi frică să păşesc mai departe . Mama părea a fredona un cântec , în timp ce tăia legumele proaspete .
