Lost Minds

1.Miranda

După cincisprezece ani în care am fost târâtă încolo și încoace, prin toate spitalele de psihiatrie,eu și familia mea ne-am decis să ne stabilim în New Orleans. Probabil că nu e prea normal să îți petreci copilăria în sala denumită "Boli Mintale", însă când într-o familie se naște un mic "monstruleț" ca mine,aceasta ramane fără opțiuni.

Și pentru a fi mai exactă,motivul pentru care majoritatea amintirilor mele sunt legate de spitale, e un mic incident de când aveam cinci ani. Îmi înjunghiasem bona în picior și a fost nevoie de multe rugăminți pentru ca ea să nu depună plângere penală. Și cel mai ciudat pentru ea a fost faptul că nici nu m-a văzut făcând-o. Era adevărat. Eram o vrăjitoare. Familia mea nu a ascuns nici o dată de mine asta. Mereu mi-a plăcut. Obişnuiam să port sticlutele acestea mici cu amestecuri magice. Le numeam "norocoase". Aparent,norocul nu ținea de magie...
Desigur că au urmat multe alte astfel de înâmplări până ca părinții mei să decidă că aveam nevoie de ajutor,însă după multe terapii,au reuşit să se convingă că eram vindecată. Chiar dacă nu era în întregime adevărat....

-Miranda, grabeste-te! O să întârzii la școală!strigă mama în fața ușii de la baie.
-Un minut! Știi,încă sunt de părere că ar trebui să renunțăm la asta.
-Uite,știu că nu te încântă ideea,dar am stabilit că nu vrem să mai atragem atenția.

M-am urcat în mașină privind pe geam pierdută. Numai gândul că urma să întâlnesc oameni noi mă speria. Pentru un anumit motiv,nu îmi plăcea să comunic cu persoane străine. Mi se părea ciudat și inconfortabil. Dar trebuia să o fac. Măcar pentru ai mei.

După ce am ajuns în fața școlii,am coborât încercând să îmi găsesc clasa. După spusele mamei,eram în clasa a noua D. Am ajuns în dreptul ei și am intrat. Erau mulți copii și nu mai rămăseseră multe locuri libere. În cele din urmă m-am aşezat lângă o fată. Era genul de fată înaltă,slabă. Avea părul blond,eventual și nişte suvite aurii. Părea că vorbește cu cineva pe telefon,însă nu voiam să par că trag cu ochiul.

Se sună de intrare și în următorul minut,profesoara intră în clasă și se prezintă. Era profesoara de istorie,doamna Jessica Russel. Era o doamnă brunetă,cu o privire aspră și rece.

Ora începu să se desfășoare,toată clasa fiind plictisită. Neavând altceva de făcut, mi-am scos blocul și am început să schiţez.

-Plictisitor nu? Imaginează-ţi că va fi așa tot anul.

Mi-am întors capul și am observat că "fata blondă" îmi pusese o întrebare.

-Eh,putea fi și mai rău...
-Eu sunt Katherine!
-Miranda!

Într-o fracțiune de secundă, profesoara întoarse capul spre noi.

-Nu știu dacă ați observat,însă mai sunt douăzeci de minute până la pauză.
-Dar doar m-a întrebat ceva,am încercat să mă apăr eu.
-Dacă aveți ceva de discutat,o puteți face după oră.
-Asta e o tâmpenie! Nici măcar nu făceam gălăgie!
-Interesant,știi ce nu e o tâmpenie? Să te prezinți la sala de pedeapsă de la ora trei la patru.
-Dar...

Conversația noastră fu întreruptă de sunetul clopotelului și toți elevii ieșiră din clasă.

-Hei,îmi pare rău pentru mai devreme. Dacă vrei pot veni cu tine după-masă.
-E în regulă. Nu e vina ta că e o zgripțuroaică...Și în plus,nu v-a nicio "după-masă". Nu mă voi duce.
-Ești destul de curoajoasă să te impotrivesti. Ar trebui să facem schimb de numere. Poate îmi povestești dacă i-a sunat pe ai tăi.
-Sigur...

După ce orele au trecut, tatăl meu a venit să mă ia. Nu am pomenit nicio vorbă despre ce s-a întâmplat. Ar fi făcut doar să inrautateascâ lucrurile.

Restul zilei a decurs normal. Însă nu și noaptea. Am stat treizeci de minute în pat așteptând ca părinții mei să adoarmă. Ei nu știu,însă încă am păstrat setul meu de cuțite ascuns în dulap. Am luat unul practit, nişte haine și m-am strecurat pe geam.

Aleea era liniștită. Doar o seară tipică în New Orleans. Mi-am folosit puterile pentru a găsi strada și casa în care stătea doamna Russel. După ce am găsit-o,am început să alerg spre ea. Aveam în plan să termin totul într-o oră.

După ce am ajuns în dreptul ei,am observat că lumina era aprinsă într-una dintre camere. Am intrat în casă ca fiind ascunsă. Am învăţat niște trucuri și incantații de-alungul vietii mele.

În acea cameră,se afla profesoara. Scria ceva la cumputer când m-am furișat în spatele ei fiind sigură de ce vreau să fac.

M-am apropiat și i-am înfipt cuțitul în ceafă având grijă să nu fiu văzută. M-am desprins,ea căzând pe jos și eu ieșind pe geam pentru a scurta drumul. Cuțitul era încă la mine și nici o urmă nu putea fi găsită. Eram asigurată.

M-am întors acasă,spălând cu grijă cuțitul și schimbându-mi hainele. M-am pus în pat și am încercat să adorm. Nu îmi era frică. Nu îmi părea rău. Așteptam. Așteptam să se răspândescă. Doar câteva ore și toate ziarele vor fi intitulate "Crimă în cartierul francez". Mă simțeam mândră. Era meritul meu...

După câteva minute de stat în pat,aud cum cineva bate în geam...