Lost Minds

4.Dylan

Eu sunt Dylan,un baiat normal de 17 ani.De fapt,nu pot spune ca sunt chiar normal. Parintii mei au murit acum 5 ani fiind impuscati. Tata era seful unei grupari traficante de droguri si din cauza lui era sa mor si eu.Dupa vreo 3 luni in coma,mi-am revenit si mi-am continuat viata,refuzand sa iau locul parintelui meu in grupare.

Părăsindu-mi orașul și fugind de trecutul meu am încercat să-mi încep o viaţă nouă singur. M-am îndreptat spre New Orleans,deoarece vizitasem și înainte acest oraș și puteam spune că eram familiarizat cu împrejurările.

Revenind,nu pot spune ca sunt normal. Sunt un vampir. Am fost transformat la vârsta de 17 ani în anul 1987 după ce m-am trezit din comă. Nu îmi amintesc prea multe din acea zi. Nu știu nici măcar cine m-a transformat. Am încercat să aflu pentru o vreme,însă am realizat că nu avea rost.

Trecand peste trecutul meu, reusisem până la urmă să mă stabilesc în New Orleans și să mă înscriu la o școală. Am mers pe jos până acolo pentru a mă obișnui cu atmosfera. Școala era mare,și curtea la fel.

Stăteam la intrare și priveam când deodată am simțit o mână pe umărul meu.

-Katherine? Ești chiar tu?
-În carne și oase!spuse ea făcând un gest din mâini.

O cunoșteam pe Kate de când eram mici. Ne-am întâlnit de câteva ori când tatăl meu mă căra cu el atunci când avea treabă. S-a schimbat atât de mult...

-Și? Cum o mai duci?
-Singură și liberă. Cum mă tineai minte.
-Aparent,sunt în aceeaşi situație.
-Am auzit cele întâmplate. Pentru o vreme,chiar credeam că ești mort.
-Aș vrea eu...ar trebui să ne îndreptăm spre clasă. Eu sunt în prima sală pe dreapta.
-Eu ceva mai departe. Dar ne putem vedea după ore dacă vrei.
-Ok.

Am intrat în clasa mea orele începând să se desfășoare într-un ritm lent. La sfârșitul orelor am sunat-o pe Kate să văd unde voia să ne înâlnim. După spusele ei, trebuia să ajung in parcul de langa scoală.

     Am pornit cu pas grăbit pășind
     peste frunzele aurii. Era o zi caldă de toamnă,iar parcul nu era foarte populat.

     Katherine stătea așezată pe o bancă,încercând să mă caute cu privirea. M-am apropiat de ea și am salutat-o.

      -Deci,ești gata să auzi povestea vieţii mele?spuse ea cu zâmbetul său sarcatic afișat.
      -Chiar am de ales?
      -Nu prea. Ca să încep cu începutul,s-a întâmplat în ziua în care părinții tăi au fost omorâți. Cum lucrurile o luaseră rasna,haita noastră s-a destrămat. Toată lumea avea grijă de ei înșiși. Până și părinţii mei uitaseră de mine. Mi-am dat seama că urma să fiu pe cont propiu. Și de asemenea cineva urma să profite de asta.
     -Ai fost rapită...
     -Am fost ținută capitivă timp de o săptămână. Era un vampir. Plănuia să mă folosească pentru a trage haita și pentru a se răzbuna pe vârcolaci,mă transformase în vampir. Așa am devenit hibrid. Însă devenind și vampir eram mult mai puternică și într-un final am reușit să scap. Era prea târziu. Haita plecase. Nu mai rămăsese nimeni. Am luat-o pe jos și după opt am reușit să părăsesc munții Apalași venind aici.
      -Deci nu ai nici o idee despre unde s-ar fi putut duce haita?
      -Nu. Am încercat să le urmăresc mirosul,însă nu am ajuns nicăieri.

     În timp ce ea continua să-mi povestească, țipete să auziră din spatele meu.

     -Ce se întâmplă?
     -N-am idee. Ar trebui să verificăm. Vino!

      Am alergat până la ieșirea din parc unde priveliștea nu era tocmai obișnuită. Ceva ce arăta ca un om părea că îi rupsese piciorul unei fete. M-am grăbit pentru a o vindeca folosindu-mi sângele și pentru a o constrânge să uite.

     Când acea chestie ne văzuse, o luă la fugă și se făcu nevăzut. După ce noi doi am reușit să-i constrângem și pe ceilalți oameni am încercat să-l urmărim însă îi pierdusem urma.

     -Ce crezi că era ăla?
     -Habar n-am,un vârcolac?
     -Vârcolacii nu sunt atât de mari. Și dacă ar fi fost într-adevăr unul,cu siguranţă am fi fost morți acum.
     -Orice ar fi,un lucru e sigur. Orașul nu va fi în siguranță cu el.
     -Și atunci ce vom face?
     -Trebuie să ne asigurăm că data viitoare,nu va avea unde să fugă.
     -Uite,eu merg acasă și vorbim mâine despre el,s-a făcut?
     -Sigur!

      M-am îndreptat spre casă continuând să mă gândesc la ce-am văzut. Nu era un vârcolac,nu era vampir,nu vedeam o altă posibilitate.

     Cautasem informaţii despre ființele supranaturale și tot nu găsesam nimic...exceptând "Discipolul". Conform unui site popular,"discipolii" era oameni foarte puternici,chiar mai puternici decât vampirii. Erau folosiți ca și protectori ai vechilor haite,însă majoritatea au fost omorâți de vampiri,deoarece au avut loc foarte multe lupte între ei.

     Aceasta avea cea mai mare posibilitate. Nu vedeam altă explicaţie. Îi trimisesem lui Kate un mesaj cu link-ul și mă pusesem în pat,adormind gândindu-mă la o modalitate de a prinde acea creatură.

     Dimineață,fusesem trezit de telefon.

     -Dylan,vino repede la casa profesoarei Russel.
     -Așteaptă puțin! Nici măcar nu știu unde stă.
     -Ți-am trimis un email cu adresa. Grabeste-te!

     Era cam ciudat să mă îndrept spre locuința profesoarei la ora șase dimineața,însă după cum o știu pe Katherine,probabil că avea un motiv întemeiat.

     După ce am ajuns la destinație auzeam cum două persoane se certau. M-am îndreptat spre camera din care veneau sunetele și înăuntru se afla Katherine cu piciorul la gâtul unui bărbat ce bănuiam a fi soțul profesoarei. Își ridică privirea și se uită la mine cu o față nervoasă.

     -Cred că avem o problemă...