Lost Minds

6.Luke

În prima zi de școală am stat foarte bine ascuns si nu am iesit in evidenta deoarece am un plan.Si nu vreau sa-mi stea nimeni in cale... Insa soarta nu-i tocmai de partea mea.O tipa venea drept spre mine,dupa ce se apropie imi dau seama ca e Miranda.Parea ingrijorata.

-Ce s-a intamplat?
-Nu ma lua cu "Ce s-a intamplat?" bine? Cine era cu tipu' de la cimitir?
-Despre ce vorbești?
-Nu mai fa pe prostul! spune afisand o fata care sugereaza un *te-am vazut*.
-M-ai urmarit?
-Nu, era o coincidenta,am mers la cimitir ca sa vorbesc cu Katherine.
-De ce te întâlnești cu alte fete la cimitir?
-Răspunde-mi la întrebare! Ce făceai acolo?
-Miranda,ți-am spus că am făcut ceva rău înainte să vin aici.
-Da,ai spus că ți-ai omorât tatăl...
-Păi problema e că nu pot trăi cu asta. Mă va urmări toată viața dacă nu fac ceva.
-La ce te referi?
-Arden o să îmi aducă tatăl înapoi.

După ce am rostit aceste cuvinte,am observat cum fața ei își schimbă expresia,panicându-se.

-Luke,concentrează-te,ce ți-a cerut omul acela la schimb?

Am stat o secundă procesând întrebarea,încercând să-mi amintesc conversația. Când mi-am amintit spusele lui,un fior rece am simțit cum mă cuprinde.

-Bine,nu te panica...
-Ce este?
-Fata aceea Katherine? E prietena ta?
-Oarecum...
-O vrea pe ea la schimb.

În timp ce vorbeam,soneria se auzi sunând pentru a anunța începerea orelor. Am intrat amândoi în clasă continuând să vorbim în șoaptă.

-Habar nu ai în ce te-ai băgat. Kathrine o să te omorâre dacă aude ce ai făcut.
-Îmi pare rău,era singura modalitate de a-mi aduce tatăl înapoi.
-Luke,trezeste-te! Nimeni nu o să aducă nimic înapoi. Probabil că ar fi șters-o imediat ce i-ai fi adus recompensa. Kate mi-a zis totul,acum câteva luni a fost răpită,și ghici de cine?
-De Arden...am oftat eu. Și în ce clasă e Katherine?
-Ar trebui să fie cu noi. E cam ciudat că nu a ajuns.

Amândoi ne-am oprit din a vorbi,uitându-ne tăcuți prin clasă, știind ce aveam să spunem.

-Crezi că ar putea...
-Sunt sigură de asta!
-Și ce facem atunci?
-Trebuie să mergem după ea. Acum nu avem timp,după ora aceasta.
-Și şcoala? Era vorba să nu ieșim în evidență.
-Şi nici nu o vom face. Vom fi doar niște copii cărora li s-a făcut rău.
-Și cum ni se va face rău?

Miranda își ridică mâna în dreptul stomacului meu,și după câteva secunde puteam să simt cum o senzație oribilă de greață mă cuprinde urmând după aceea varsăturile. Făcu același lucru şi în privința ei.

În cele din urmă profesoara ne lăsă să plecăm fără alte întrebări.

-Trebuia să faci chiar asta?
-Trebuia să fie credibil nu-i așa?
-Corect. Și ce facem acum?
-Păi,întâi ar trebui să...

O voce de băiat se auzi din spatele nostru continuând fraza Mirandei.

-Să îmi spuneți și mie ce i-ați făcut lui Kate...
-Și cine ești tu?
-Dacă vă gândiți că o să scăpaţi,vă spun doar că nu o să vă meargă.
-Bine...tu trebuie să fi Dylan. Kate mi-a mai spus câte ceva despre tine.
-Unde este?
-Hmm,de ce nu îl întrebi pe domnul "discipol" aici de față?

La auzirea vorbelor sale m-am cutremurat. Dylan se opri pentru o secundă încercând să-și amintească parcă ceva. Apoi,într-o clipă se năpusti asupra mea.

-Tu! Știam că trebuia să te omor de cum te-am văzut,ea fiind nevoită să se bage între noi. Dintr-o mișcare a mâinii,amândoi fusesem aruncaţi la o distanţă de doi metri unul de celălalt.

-Opriți-vă! Dylan,Katherine a fost răpită. Probabil că ți-a povestit că i s-a mai întâmplat odată. Acum,de același bărbat. Nu e vina nimănui că...
-Ajunge. Stați deoparte,mă descurc și singur.
-Nici nu mă gândesc. Uite chiar dacă nu sunt responsabilă,simt că trebuie să o ajut.
-Serios? De când ai tu sentimente?
-Haha,foarte amuzant. Vom veni cu tine și nu poți face nimic să ne oprești. Și în plus,cred că puterile unei vrăjitoare ți-ar prinde bine...
-Bine,dar "omul putere",stă deoparte.
-Dar...am încercat eu să mă impotrivesc.
-Luke,vom fi bine. Am totul sub control.

Miranda și Dylan s-au întors, eu neputând să mă mai înorc în clasă,m-am înotrs în apartamentul meu gândindu-mă. Mă gândeam la ce s-o fi referit ea când a spus "discipol". Putea fi o denumire a speciei mele?

Nici o dată nu mi-am pus întrebări despre natura mea,deși nu era un subiect pe care să-l ignori. Am încercat să mă documentez despre aceasta,și am aflat destul de multe.

Timpul trecea oribil de greu și nu mă puteam gândi decât la cei doi. Nu puteam să-i las singuri. Am luat hotărârea de a mă duce după ei. Aveau să mă refuze,însă nu îmi păsa. Nu aveam altceva de făcut.