Lost Minds

2.Katherine

-Nu știi în ce te bagi, Katherine. Mă vor găsii și se vor asigura ca tu îți vei primii pedeapsa binemeritată. Jur cu toată ființa mea.

-Oh,te rog. În loc să-ți irosești ultimele minute din viața ta patetică spunând exact același lucru ca celelalte victime, mai bine ai reflecta la faptul că încă ai mai putea să te salvezi, însă doar spunându-mi cine a fost cel sau probabil, cea care a omorât acea profesoară.

Apăsând mai tare cu piciorul pe gâtul fragil al soțului profesoarei, mi-am încordat mâinile și i-am oferit un zâmbet de compătimire.

-Ți-am mai spus că aș vrea să aflu asta la fel de mult cât vrei tu.
A făcut o pauză, inhalând cel mai probabil ultima sa gură de aer.

-Dar nici dacă as știi nu ți-as spune. Ești mai rea decât un diavol. Vei putrezi în iad înainte ca tu să îți dai seama de asta!

Tusele lui provocate din cauza lipsei de oxigen mă iritau atât de mult încât mi-am apăsat piciorul pe gâtul lui și mai tare, în speranța că îl voi scurta suferința provocându-i mai multă durere.

-Deja lucrez la asta,dragă John.Drumul până acolo este lung și murdar, așa că ar fi frumos dacă tu l-ai curăța pentru mine.
Cu același rânjet pe față, de la urechea mea stângă până la cea dreaptă i-am luat viața idiotului care avea atât de multă convingere ca datorită vorbelor lui filozofice și fără sens îl voi lăsa să trăiască. Mulți au mai încercat, nimeni nu a reușit. Speram ca cel puțin el să fie mai original, dar se pare că cu toții împart acelasi creier, nu e de mirare că e atât de mic.

Nu puteam să spun că îmi părea rău de el, era chiar opusul: mă simțeam excelent deoarece l-am scutit de o viață trăită precum un sclav al societății, o mașinărie care lucrează pentru poftele altcuiva, o jucărie care de îndată ce se satură îl vor arunca la gunoi.

-Nu trebuia să-l ucizi, poate dacă îl țineam captiv ne-ar fi fost de ceva folos.
Nu am putut face nimic altceva decat a râde la vorbele lui Dylan.
-Și de când mă rog te-a înmuiat cretinul ăla încât ai fi vrut sa-i curmi viața? Nu a mai spus nimic, doar tăcerea a dăinuit în cameră timp de un minut, după care Dylan a spulberat-o. Din nou.
-Și cum ai de gând să scapi de cadavru?

Bună întrebare. Nu aveam nicio idee unde să îl ascund. Ignorând întrebarea, fac pași rapizi către sufragerie, sperand ca voi găsi ceva pe care să îl folosesc pentru a-l acoperi până când mă voi gandi la altceva. Cu ajutorul lui Dylan am ridicat covorul și am acoperit ceea ce a rămas din John. Eram asigurați pentru o zi, chiar dacă până și un om orb și-ar fi dat seama că sub covor era ascuns un corp. Dar păsarea mea era mai mică decât și-ar imagina cineva.

Trecuse o zi după incident iar vina nu își făcuse nici acum apariția. Pereții verzi închiși cu urme de mucegai la margini din baia fetelor erau singurele lucruri care mă aduceau spre pragul nebuniei.

-Ai auzit despre crimele din cartier? Ambii soți Russell au murit săptămâna asta.

-Tu ce crezi? Toată țara știe despre asta.

Auzind discuția celor două fete, mi-am tras aer în piept și am ieșit din toaletă. Încă nu am aflat cine a fost persoana care o ucise pe fosta profesoară, însă eram mai mult decât sigură ca voi afla asta în următoarele zile. O crimă atât de bine pusă la punct nu avea cum să fie realizată de un om normal în orice sens al cuvântului.

-Katherine! L-am auzit pe Dylan strigând din capătul coridorului școlii. De fapt, având în vedere faptul ca toți oamenii s-au întors spre el, cine nu l-a auzit?

-Ce ți s-a mai întâmplat și ție? I-am răspuns, dandu-mi ochii peste cap.

-Am auzit noi bârfe despre fata aceea,Miranda. De când a venit ea tot orașul o ia razna: noi crime, multiple accidente, oameni dispăruți

-Doar nu crezi că ea are vreo legătură cu cele întâmplate, nu-i așa? l-am tăiat din vorbe înainte ca el să își termine propoziția.

-Sunt mai mult ca sigur ca ea a fost cea care a omorât-o pe profesoară. Și sunt la fel de sigur ca ea nu e om.