-Tati, nu vreau aici la scoala! Te rog, ne intoarcem inapoi in Seattle??
-Draga mea, stii ca nu putem, imi spune el incet si porneste masina.
Urasc mutarea asta! E oribil aici in Londra! Ploua incontinuu si nu cunosc pe nimeni. Ma imping mai tare in buretele masinii luxoase si ma uit urat la tata. Doar pentru banii lui trebuie sa ne mutam mereu. Mi-e dor de mama. Poate daca ar mai trai, l-ar fi convins pe tata sa ramanem la noi acasa, unde aveam prieteni. Imi asez rochia alba, cu pliuri, urata pe care m-a obligat Berta, menajera noastra, sa o pun. Parul meu prins intr-un coc fix si strans ma enerveaza si el la culme, iar de geanta grea, nu mai zic.
-Am ajuns! Ai grija de tine, te iubesc! imi spune tata si ma trage spre el pentru a-mi saruta fruntea.
Cobor din masina, imi inchid ochii si oftez. "Totul o sa fie bine!" imi repet eu si imi continui drumul pe coridorul lung, interminabil, plin de adolescenti care se holbau la mine. "A 11 B.. a 11 B.. unde o fi asta?" ma intreb eu. Ma uit debusolata imprejur cautand un afis care sa-mi arate clasa, dar un baiat, blond, cu ochelari si o camasa perfect asezata, ma abordeaza:
-Te pot ajuta?
-A 11 B, spun cu ochii in pamant.
-Acolo invat si eu, haide sa te conduc, imi spune si imi pune mana pe umar, de care speriata ma indepartez. Imi poti spune cum te cheama macar? Suntem colegi.
Eu scutur din cap si imi privesc pantofii maro, noi-nouti. Dupa un etaj de urcat, el se opreste, determinandu-ma sa fac acelasi lucru. Inghit in sec si intru in clasa aproape goala. Imi gasesc loc in prima banca si pana cand sa se sune, nu fac altceva, decat sa privesc la desenele de pe banca. In sfarsit aud clopotelul si ma simt binecuvantata ca nu mai trebuie sa ascult toate intrebarile rautacioase puse de noii colegi.
-Buna dimineata! Clasa a 11 a! Am mai crescut, este foarte bine, spune o voce blanda de barbat, se pare ca avem o colega noua, continua el si imi zguduie banca, observandu-i mainile-i paroase.
-Hei! Eu sunt dirigintele tau, Aden Sherlock, iar tu esti?
-Darcy, spun eu mai mult in soapta privind in jos.
-Hei, lasa timiditatea! Vino in fata clasei si prezinta-te.
Imi ridic privirea si ma uit speriata la barba lui scuturand din cap.
-Ce ochi frumosi ai, ar fi pacat sa nu-i vada si ceilalti colegi, haide! imi spune si ma trage in fata.
Imi asez rochia si spun cu fata in pamant:
-Sunt Darcy Destiny si..
-Esti fiica lui Gilbert Destiny?afirma un coleg
-De-asta are inscriptionat D.D. pe toate hainele, ce fitoasa, continua altcineva.
-Lasati-o sa termine! urla profesorul.
-Si cam atat.. pot pleca acum? intreb jenata.
-Da, imi raspunde Dl. Sherlock.
Privesc inainte pentru prima data si observ cu cine sunt in sala. Ma asez mai apoi pe scaunul meu, iar un baiat cu parul mai lung, imi spune din spate:
-Ce ochi frumosi ai!
Ma intorc si imi inchid ochii pentru ca m-am saturat de fraza asta! Pe tot timpul orei m-am gandit doar la Gabriella, pe care am lasat-o singura in Seattle. Insa, cand a sunat clopotelul am crezut ca viata mea se sfarseste. Toti colegii s-au adunat la banca mea si nu stiam e sa fac, dar o fata a strigat, bagandu-se prin multime:
-Ia lasati-o in pace! Daca nu vrea sa vorbeasca e problema ei! Poate e timida!
Toti au ascultat-o si s-au imprastiat peste tot prin clasa, iar eu mi-am ridicat privirea spre ea. Parul ei saten, ondulat rebel ii este perfect asezat pe umarul acoperit de ţinte si ştrasuri. Pare o fata destul de draguta.. pare.
-Vrei sa vorbim sau vrei sa stai muta toata ziua?
Eu scutur din cap, iar ea se asaza langa mine.
-Eu sunt Hailey Styles, incantata.
Dau mana cu ea si imi intoarce un zambet.
-Si? Ce faci? Esti ok? Iti place aici? Vrei sa ti-l prezint pe fratele meu?
Nu stiam la ce intrebare sa raspund asa ca am preferat sa tac, ascultand-o cum il striga pe fratele ei sub apelativul "Cutu". Baiatul care era in spatele meu se pare ca e frate cu Hailey. Are tatuaje si un cercel in ureche.
-Ce e, spune el ragusit.
-Darcy, el este fratele meu geaman Harry! Eu sunt mai mare! El e mai.. prost.
El ii trage o palma iar ea il loveste cu piciorul intre picioare. Nu am dat niciodata in nimeni si mi-e frica sa dau sau sa interactionez cu cineva.
-Cum a fost la scoala, draga mea?
-Eh, a fost, ciudat, zic si imi pun centura.
-A suparat-o cineva pe dulceata mea?
-Nu, tati, stai calm.
Ajunsa acasa ma trantesc in pat si rasuflu. Ma asez pe pervazul lat al geamului, incarcat de perne albe si privesc afara. Ploua, nimic ciudat, iar afara sunt trei baieti care fumeaza. Oare cum e sa iesi afara? Sa fumezi? Nu, nu am voie sa fumez. Ma uit mai atenta la unul dintre baieti care isi aseza parul. El isi intoarce neintentionat capul si se uita la mine iar eu ma sperii si trag perdeaua.
-Berta! strig eu.
-Acum vin scumpete, se aude ea de la parter.
-Ma poti ajuta sa imi desfac parul?
-Draga mea stii ca nu e frumos sa stai cu parul dezmatat, nu e bine pentru o domnisoara.
Eu aprob, iar ea incepe sa imi scoata zecile de agrafe din parul blond, urmand sa il pieptane si apoi sa il impleteasca. Imi pune o fusta rosie pe pat si un pulover alb.
-Gata! Acum esti gata!
-Berta?
-Da, frumusete, spune!
-Oamenii din Londra poarta blugi si parul desprins, chiar si tatuaje, nu e ilegal sa faci asta?
-Ba da draga, zambeste ea, tu trebuie sa umblii respectabil, acum haide, vino sa mananci!
Ma ridic din pat, iar dupa ce Berta pleaca, mai arunc o privire la baietii de jos apoi imi contiui drumul spre bucatarie.
Londra e de-a dreptul o provocare si sper sa fac fata aici si sa raman tot "fetita avocatului fitos".
