18 aprilie 2013
-Pleacă de aici. Nu te mai suport. O singură secundă cu tine și o să mor pentru a doua oară. Țip eu la Rebecca sperând că va pleca și mă va lăsa singură măcar pentru două minute. Unde mă duceam și eu, venea și ea. Ce e drept, având in vedere că noi eram singurele fantome din Seattle care nu trecuse de parte cealaltă, trebuia să avem și noi o companie, dar compania mea nu este foarte plăcută. Rebecca este o fată tânără, cam de 18 ani, care murise din cauza unui accident asemănător cu al meu. Avea părul brunet, lung, ochii căprui și era o fire foarte insuportabilă. Era genul ăla de fată care dacă i-ai spus o singură dată că este prietena ta, se ține și la toaletă după tine.
- Scuze, nu am vrut să te supăr. Am venit doar să îți zic că părinții și fratele tău sunt la mormân...Nici nu termină bine de zis propoziția că eu trec pe lângă ea cu o viteză maximă și în cinci secunde sunt la mormântul meu. Acolo era mama, tata și fratele meu, care stateau toti și priveau la mormânt cu tristețe.
Dintr-o dată îl observ pe Daniel că îmi pune un buchet de flori pe mormânt și incepe să plângă. Se indepărtează și dispare în ceața dimineții.
-Nu te vom uita niciodată, scumpo . Spune tata și se indepărtează și el împreună cu mama.
O lacrimă și-a făcut apariția pe obrazul meu rece. Am șterso cu mâna și am plecat spre Becca. Stătea supărată pe o piatră cu mâinile la ochi. Când mă aproprii puțin de ea mi-am dat seama că plângea.
-Ce ai pățit? Ești ok?
-Ce te interesează? Ai zis că nu mai mă suporți. Pleacă te rog.
-Nu plec până nu îmi spui ce ai pățit. Noi trebuir să fim prietene Becca, trebuie să ne spunel tot având în vedere că suntem blocate aici și nu ne poate vedea nimeni.
