Viața Unui Asasin

IX.

Imi iau in graba cheile de la masina si ies in viteza pe usa. Pornesc motorul si apas acceleratia "la blana".
In 3 minute de gonit cu masina ajung in fata sputalului unde tata e internat.

Cum intru in spital, imi scot telefonul pentru ca primisem un mesaj , iar ceva imi spunea ca e de la Iris.

"Unde esri ? Nu mai apari o data?"

Nu ii raspund , dar nevazand pe unde merg , dau din greseala peste o asistenta , facand-o sa cada.
-Oh my God, mii de scuze! o ajut sa se ridice, dar cand ii vad mai bine chipul raman oarecum socat.
-Tu? ma intreaba fiind si ea putin surprinsa sa ma vada acolo .
-D-da... Si tu.... ma balbai nestiind ce sa ii mai zic, parca ma pierdeam in ochii ei mari si stralucitori.
Era bruneta pe care o cunoscusem la cefenea.

Era asa de buna in uniforma aia alba , dar si putin cam scurta. O scanam din cap pana-n pucioare in timp ce imi musc lent buza inferioara. Deja aveam fel de fel de filme cu ea in cap .

-Da, chiar eu, lucrez aici, dar tu? Pe tine ce te aduce pe aici? chicoteste ea , probabil dandu-si seama ce aveam eu in cap.
In momentul acela mi-am amintit de ce sunt acolo, iar tot firul mi s-a rupt.
-Tataa! aproape ca tip, intorcand cateva priviri asupra mea
-Ce?
-Tata e in acest spital! imi pun mainile in cap .
-Cum il cheama? Te duc eu la el.
-Stevan Brown!
-Victoria , spune-mi, te rog in ce salon e internat Steven Brown! o intrraba bruneta pe una din colegele sale.
-Salonul 3, Taylor.
-Mersii! ii multumeste in timp ce ma tragea pe scari sus , dupa ea.

Cu ocazia asta, se pare, ca am aflat si cum o cheama.
Ajungem in dreptul salonului . Iris astepta pe un scaun.

Taylor imi face semn sa astept afara , iar ea intra.
Dupa cateva minute iese, putin cam trista.
-E ok? o intreb parca rugand-o sa imi raspunda afirmativ.
-E.... in coma... imi pune mana pe umar. Domnul doctor nu ii da prea multe sanse de a supravietui, a fost victima unui accident prea grav.

Ma asez putin devastat din cauza vestii primite. Nu pot permite sa il pierd si pe tata!
Iris bufneste in plans, la auzul suspinetelor ei tresar usor.

-Poti sa incetezi cu teatrul? spun putin dezgustat.
-Teatru? Sotul meu moare , iar tu zica fa joc teatru?
-Nu moare nimeni! urlu cat pot de tare rasunant pe tot holul spitalului.
Taylor imi pune mana pe umar.

Dupa o ora de asteptat pe holul spitalului, doctorul iese din salonul tatalui meu.
-Dumneavoastra sunteti sotia domnului Brown? o priveste pe Iris.
-D-da.
-Imi pare rau, dar... nu v-am putut salva sotul. ofteaza acesta. Lovitura la cap si cutitul infipt in abdomenul acestuia i-au produs hemoragii mult prea grave pentru a mai putea fi salvat. Imi pare rau! o bate usor cu mana pe umar apoi pleaca .

Iris cade inapoi pe scaun si plange . Eu...eu sunt terminat, tata m-a abandonat. Acum regret ca m-am certat cu el zilele astea, regret ca l-am dezamagit, regret ca nu a avut motiv sa se mandreasca cu mine. Si acum imi aduc perfect aminte momentele alea frumoase petrecute cu el cand eram mai mic, in curtea din spatele casei, unde ne jucam de-a asasinii. Cand mama il certa mereu ca ma lasa sa ma joc cu pumnale si cutite , si ca ma invata la tot felul de tampenii.

Acum, nu o mai am nici pe mama langa mine, nici pe tata.
Taylor ma ia in brate, in semn de consolare. O strang cat pot de tare, lasanadu-mi o lacrima sa-mi exploreze obrazul.
De ce trebuie sa indur atata tristete si atata durere?
Am gresit cuiva cu ceva pentru durerea asta?

Gata si capitolul asta ^.^ yey :))
Pai...sper sa va placa*-* Va multumesc ca imi cititi cartea *-*
Dati un vot daca va place *-*
Pai cam atat... V-am pupat si lectura placuta :*