Mereu singură .

2 . Realitatea sfidează totul .

Mama mea gătea faimoasa ei plăcintă cu piersici , zâmbindu-mi şi povestindu-mi despre cum era ea când era de vârsta mea , mama mea are nume de prinţesă , Amelia , chiar este o prinţesă , prinţesa mea . Îmi plăcea să-i ascult poveştile , erau atât de interesante şi amuzante . 

Erika : Şi mamă , când l-ai cunoscut pe tata ?

Amelia : Terminam clasa a douăsprezecea , şi el era chiar fratele unei colege . Şi a venit la festivitate , aşa l-am cunoscut .

Erika : Era frumos când era tânăr ?

Amelia : Erika , tatăl tău e frumos şi acum , pentru mine , frumos la inimă , la suflet .

Erika : Cum arăta tata ?

Amelia : Păi , eu m-am îndrăgostit de ochii lui albaştrii , pe care îi ai şi tu , părul lui blond , care se vede în şuviţele naturale pe care le ai .

Erika : Dar mamă , eu am părul castaniu , ca al tău .

Amelia : Dacă stai la soare , o să se vadă mai bine blondul din păr .

Atunci tata intră în bucătărie . Tatăl meu , Adam , este cel mai grozav om , te poţi distra cu el super şi este şi grijuliu şi iubitor .

Adam : Ce fac fetele mele favorite ? Mmmm , simt miros de piersici .

Amelia : Tocmai îi arătam Erikăi că are şi puţin din părul tău blond .

Adam : Ce drăguţ , scumpo !

Tatăl meu s-a aşezat cu cafeaua la masă , iar mama m-a prins de umeri şi m-a tras lângă fereastra din bucătărie ca să-mi afişeze părul mai bine , dar soarele brusc dispăruse . Mama a rămas în aceeaşi poziţie , se uita pe fereastră la cerul înorat , fără să clipească , era înţepenită .

Erika : Mamă ?

Nici un răspuns , m-am tras de lângă ea , iar mâinile ei atârnaseră pe lângă corpul ei , nemişcându-şi poziţia sau privirea . 

Erika : Mamă , eşti în regulă ?

Am prinso de umeri şi am încercat să o scutur puţin ca să-şi revină , din nou , nimic . A rămas aşa , nici să o mişc de acolo nu am putut .

Erika : Tată ?

Tata avea exact aceeaşi expresie facială ca a mamei , numai că el avea privirea fixată pe mine , nici eu nu se mişca şi nu scotea nici un sunet . Deodată cerul se făcu negru ... întunericul cuprinde încăperea . Am tresărit şi am făcut un pas înapoi . Pielea părinţilor mei începe să devină din ce în ce mai verde-cenuşie şi buzele negre . Respiraţia îmi era din ce în ce mai alertă , fac din nou un pas în spate . Faţa mamei începe să crape şi printre crăpături cădea cenuşă , acelaşi lucru îi s-a întâmplat şi tatei . De frică , încep să transpir , respir din ce în ce mai greu şi cad pe jos şi mă ghemuiesc .  Tata se făcea din ce in ce mai negru şi cenuşa ieşea din ce în ce mai mult din el , am început să plâng şi să strig după el . Mama părea că-şi revine , crăpăturile au dispărut iar ea s-a întors cu faţa către mine , am fugit repede către ea plângând şi am întrebat-o ce se întâmplă cu ei şi ce să fac , cum să-i ajut . Nici un răspuns , atunci mi-am dat seama că mama încă nu era bine . Dintr-o dată ea începe să tuşească , eu am făcut un pas înapoi , ea începe să scuipe sânge , îi ieşea sânge şi pe gură , pe nas, pe ochi , pe urechi .. M-am speriat rău şi am început să plâng şi să ţip din toată puterea mea .

Totul s-a făcut negru . Din nou simt acel miros de parfum bărbătesc , încep să-mi deschid ochii  , văd o încăpere albă şi o siluetă că iese din acea încăpere . Vedeam în ceaţă . Auzeam voci dar nu îmi erau cunoscute . Când vederea mea era însfârşit limpede îmi dau seama că mă aflam într-un spital , iar ce s-a întâmplat cu părinţii mei a fost doar un vis .

Erika : Mama ?! Tata ?!

Un doctor intră la mine în încăpere cu o fişă în mână .

Doctorul : Te-ai trezit , foarte bine .

Erika : De ce sunt aici ?! Unde îmi sunt părinţii ?!

Doctorul : În oraşul în care locuiai a avut loc o explozie nucleară .

A , da . Explozia . Atunci mi-am adus aminte de lunga mea plimbare prin oraş de după explozie şi acel miros încântător .

Erika : Cum am ajuns aici ?

Doctorul : Erai leşinată la marginea oraşului acum câteva zile, aveai un bileţel în mână , te-am preluat de urgenţă şi te-am adus aici ca să te facem bine .

Erika : Ce bileţel ?

Doctorul : Aveai o hârtie în mână pe care scria '' Erika Havewell '' . Ştim , este numele tău .

Erika : Părinţii mei .. unde sunt ?

Doctorul : Părinţii tăi au decedat în urma exploziei , ne pare nespus de rău , condoleanţe .

Erika : Nu ! Acum sunt singură ! Nu , nu , nu !!!

Am început să plâng , durerea din inima mea era prea mare , simţeam cu pământul mi se mişcă  sub picioare şi cum cerul cade peste mine .

Doctorul : Dar domnişoară Havewell ...

Plângeam atât de tare , nu băgam de seamă nimic din ce spune doctorul .

Doctorul : Domnişoară , calmaţi-vă .

Dintr-o dată am simţit că toată tremur , nu mai puteam respira , nimic , să mă mişc sau ceva , tuşeam şi tremuram în timp ce lacrimile îmi învăluiau obrajii .

Doctorul : A intrat în convulsii ! Administraţii morfină ! Rapid !

Asistente şi doctori năvăleau în salonul în care eram eu , simt câteva înţepături uşoare , după care mi se face foarte somn , totul de vede în ceaţă şi aud din ce în ce mai încet .

Negrul în faţa ochilor .