O pereche dată dracu' (+18)

Capitolul 7

Carolina P.O.V.
Dimineața mea începe ca celelalte dimineți. Cobor jos și mă duc să-mi fac ceva de mâncare. Louis vine și el să îi fac și lui.
-Caroll, frumoaso, fă-mi și mie ceva de mâncare.
-Ce ai zice să îți faci singur? Nu ți-ai luat servitori.
-Oricum o să îmi faci pentru că nu îmi poți rezista...
Pufnesc și mă întorc cu spatele la el.
-Dobitocule.
Spun încet, crezând că nu m-a auzit.
-Să ști că te-am auzit, fraiero.
Omul ăsta nu se satură să mă facă în toate felurile, dar nu spun că îmi displace. Adică, cred că încep să mă îndrăgostesc de el... Ceea ce e destul de rău pentru că știu că un tip ca el nu s-ar uita niciodată la mine, nici măcar nu cred că mă suportă.
Gândindu-mă la ale mele, uitasem tigaia cu omleta mea și a lui Louis pe foc. Luase foc. Am zis că mor când am auzit alarma de incendiu.
-Ce dracu se întâmplă aici? Strigă Louis.
-Eu.. Eu.. A luat foc. Nu te uita ca boul și ajută-mă să i-au asta de pe foc.
Era doar fum. Tigaia era distrusă. Partea bună e că nimic nu a luat foc și că nu am stricat ceva important.
-Data viitoare voi face eu de mâncare... spune Louis.
-Dada, să te văd "Domnule bucătar" , mâine la prima oră parcă văd că îmi spui să îți fac ceva de mâncare.
Sam intră în casă. El știe tot ce se întâmplă în casă și în afara casei. Știe ce se întâmplă peste tot, el.. E peste tot.
Ne cheamă pe toți în sufragerie.
-Am auzit că ai avut un mic accident cu tigaia, Carolina. Râde el..
Pufnesc și nu zic nimic.
-Oricum, nu despre asta voiam să discutăm. Carolina, vei pleca în misiune. Ești singura care are doar o crimă. Dacă nu vei accepta, voi fi nevoit să îți dau drumul din această casă și te vei întoarce la închisoare.
-Accept, dar.. Singură? Adică.. Sunt cam neîndemânatică. Cine știe ce se poate întâmpla? Dacă în loc să omor pe respectivul, mă omor pe mine? Orice e posibil...
-Oh, Carolina! Râde el. Bineînțeles că nu singură. Louis, ve-ți pleca în misiune, amândoi!
-Ceeee? Imposibil. Eu nu o suport. Nu o să stau să am grija ei pe acolo.
Mie îmi cam convenea, deși știam că o să fie imposibil să comunic cu el... Poate ar fi ocazia să îi arăt că îl plac.
-Louis, sincer. Nu-mi pasă dacă vă suportați sau nu. Ea e singura cu o singură crimă la activ, tu ai cele mai multe. Ești singurul în care mă pot baza că îi va reușii misiunea și că, Carolina nu va pății nimic.
-Dacă nu face cum spun eu, o abandonez acolo! Spune sarcastic.
-Dacă nu îți ți gura, e posibil să te abandonez legat de un copac.
Mârâie și se uită la mine, vizibil anuzat de ce a zis Sam.
-Deci, faceți-vă bagajele. Ve-ți pleca cât mai curând către Roma. Acolo, vă ve-ți preface că sunteți împreună pentru a nu creea suspiciuni. Carolina, vei fi un fel "momeală". Va trebui să îl atragi pe Erick Timson în camera lui de hotel. Dar aveți grijă, oamenii lui sunt peste tot. Louis, nu trebuie să îl lași pe Erick să o atingă pe Carolina, cum a intrat, aștepți maxim 5 minute și intrii, îl execuți și vă faceți cât mai repede dispăruți. Nu vă întoarceți imediat pentru că el este un om important iar oricine va părăsii Italia, va fi suspect. Ve-ți sta la un hotel din Catania. Mult succes!
Spune și pleacă.
Amândoi ne-am dus să ne facem bagajele și ne-am îndreptat spre aeroport.
Prima dată când zbor cu avionul. Cred că o să mor acolo de frică.
Ne așezăm pe locurile noastre. Nu am fost prea inspirată când mi-am luat o rochie destul de scurtă căci un obsedat după formele femeilor se uita fix la picioarele mele.
-Iubito, spune Louis. Ți-am mai spus cât de mult te iubesc?
Ce dracului face? Oare face parte din misiune faza cu iubitul? Doamneee, ce n-aș da să nu facă. Adică, cred că îl iubesc. Și sigur m-am îndrăgostit de comportamentul lui de fraier, dar oarecum super drăguț. Îmi plăcea să ne tachinăm, chiar mult!
-Da iubitule, și eu te iubesc!
Spun cu o voce tremurată...
Acel obsedat se mută cu câteva scaune mai în spate.
-Doamne, ce se uita obsedatul ăla la tine... Dacă n-am fi fost într-un avion, i-aș f**e un pumn în moaca aia de m-ar ține minte toată viața.
Mi se pare mie sau e puțin gelos? Poate doar mi se pare... Dar nu cred că ar avea de ce, nu cred că mă place...
După un drum destul de lung și cu multe turbulențe, ajungem în sfârșit...
Acolo, ajungând în aeroport, aproape mă rătăcisem în atâta lume. Louis mă târăște după el către hotel.
-Amețito, dacă te pierd pe aici, nu e vina mea!
-Dada, ai fi în stare să mă lași aici, prostule.
-Nu neg, proasto. Hai să ne grăbim către hotel, mâine vom pleca să îl terminăm pe ăla.
Doamne, ce nesimțit poate fi uneori... Dar tot îl plac.
Ajunși la hotel, ne lăsăm bagajele și...