Viata Secreta A Lui Oskar

15. Adevărul

Eu: Tată??!????!?

S-a făcut o liniște de nedescris. Începuse să plouă, dar încă nu se mișca nimeni.

Tata: Fiule...Îmi pare rău.

Eu îl întrerup zicând:

Eu: Nu!!! Tu nu mai ești tatăl meu. Am crezut ca ești mort. Am plâns pentru tine zile întregi...pentru asta???

Tata: Dar...

Eu: Nu! Nu vreau sa mai aud nimic de la tine.

Am început să fug cât pot de repede către casă. Ploua încet, iar lacrimile îmi udau și mai mult blana. Cea mai frumoasă zi s-a transformat în una întunecată și sumbră.

Când ajungem acasă mama mă aștepta la ușă. Mi-a spus că m-a văzut supărat de la geam. M-a alintat ca să îmi aline durerea. Acest lucru mă relaxa pentru ca cu toții știm că nu e nicăieri mai bine decât în brațele mamei.

Felix ajunsese și el acasă. Era trist...cu alte cuvinte...Era la fel ca mine.

Felix: Oskar, îmi pare rău.

Eu: Felix, e ok! Nu trebuie sa stai acum supărat pentru mine!

Mama intervine.

Mama: Dar ce s-a întâmplat de sunteți atât de supărați?

Felix: Păi...

Eu am intervenit pentru ca Felix se bâlbâia prea mult.

Eu: Tata nu a murit!!!

Mama: Ce?????????

Garfield veni alarmat auzind de atâta gălăgie.

Garfield: Ce s-a întâmplat?

Mama: Tatăl vostru încă mai trăiește!

Klaus ca întotdeauna a ascultat. De la emoții a căzut de pe raftul de pe care ne spiona. Am tăcut cu toții.

Mama: Trebuie sa vă spun ce s-a întâmplat cu familia noastră. Totul s-a petrecut acum 2 ani când l-am născut pe Damon.

Eu: Deci tu știi de Damon!!!

Mama: Normal că știu! E fiul meu! Sa ne întoarcem la poveste... După ce l-am născut pe Damon, familia parcă își săpa propria ei groapă către rău. L-am iubit pe Damon, dar încă de pe atunci era un motan foarte rău. Toată mâncarea obținută de noi parcă era în posesia lui. Toată familia manca doar resturile lăsate de el. Așa că au plecat toți. Eu și cu tatăl vostru am rămas singuri cu Damon. Ne-am supărat foarte tare pe el așa ca ne-am decis să nu recunoaștem existența lui în fața altora. El încă mai era răsfățat de noi până când voi v-ați născut. Pur și simplu uitasem de el. Nu v-am spus de el. Îmi era frică. Așa că el a rămas în întuneric mult timp până într-o seară când îl atacase pe tatăl vostru. În dimineața următoare amândoi dispăruseră. Credeam că amândoi sunt morți până când am aflat că sunt teferi.

______________________________________

435 de cuvinte
Treburile se înrăutățesc...
Sper că v-a plăcut acest capitol și nu uitați să lăsați un mic vot...Mulțumesc