Legendele Zeilor

Zeii evreilor

  Evreii reprezintă probabil cel mai celebru popor din istoria omenirii. Dacă nu pentru fapte vitejești, măcar pentru răspândirea istoriei lor prin intermediul Bibliei. Conform acestei istorii, urmașii lui Abraham (Avraam în română) s-au stabilit întâi în Canaan, apoi s-au mutat în Egipt, unde s-au înmulțit în mod considerabil. Fiind transformați de egipteni în sclavi, s-au întors în Canaan, conduși de Moise. După moartea acestuia, Iosua Navi a fost cel care a preluat conducerea grupului de israeliți, cucerind Canaanul. Prin 1047 î.e.n. s-a format regatul unit al Israelului și Iudeei, sub conducerea lui Saul. Sub stăpânirea lui David, regatul a devenit o mare putere mondială. Apogeul a fost atins în timpul lui Solomon, fiul lui David, care a transformat Ierusalimul într-o metropolă. Conform tradiției, el a construit primul templu al lui Yahweh, zeul evreilor. După moartea lui Solomon, regatul s-a divizat în două părți: Israel și Iuda. În anul 586 î.e.n. babilonienii au cucerit Ierusalimul, distrugând templul și deportându-i pe localnici în Babilon; poporul rămas în Iudeea s-a refugiat în Egipt. Perșii au cucerit Babilonul și i-au eliberat pe evrei din robie prin 539 î.e.n. Întorși în Ierusalim, aceștia au refăcut templul lui Solomon, care a fost distrus mult mai târziu de către romani. În 332 î.e.n., Alexandros Macedon a cucerit imperiul persan, din care făcea parte și Iudeea. După moartea sa, teritoriul biblic a ajuns sub stăpânire siriană. În jurul anului 162 î.e.n. iudeii s-au răsculat, reușind să creeze un stat independent, regatul hasmonean, care a dispărut în 63 î.e.n., când romanii i-au pus la conducere pe Irodieni, vasalii Romei. În anul 6 romanii au cucerit Iudeea, transformând-o în provincie romană. În anul 66 a izbucnit revolta iudeilor, care durat patru ani și a dus la pustiirea Ierusalimului, implicit la distrugerea templului lui Solomon de către romani. Din anul 135, romanii au schimbat numele Iudeei în Palestina. 

 Este oare această istorie în întregime adevărată? O parte din ea, mai ales începutul, a ajuns la noi prin intermediul Bibliei. O putem considera o certitudine doar pentru că este scrisă într-o carte? Sau avem nevoie și de alte dovezi, cum ar fi de exemplu descoperirile arheologice? Este oare Biblia într-adevăr cuvântul unei divinități, așa cum cred evreii și creștinii?

  Adevărata istorie a poporului evreu este diferită de ceea ce știm astăzi. O mână de sumerieni, în frunte cu Abraham / Abram, și-au părăsit patria la porunca zeului lor, devenind nomazi. După ce au rătăcit prin Mesopotamia, Canaan și Egipt, s-au hotărât să se stabilească în Canaan, unde au trăit alături de localnici. După apariția în Egipt a hicsoșilor, între 1800 î.e.n. și 1650 î.e.n., urmașii lui Abraham i-au urmat. S-au stabilit la marginea Egiptului, în DeltaNilului, în Avaris, fosta capitală a hicsoșilor. Fiica unui evreu (numit Yuya de către egipteni), Tiye, s-a căsătorit cu faraonul Amenhotep al III-lea prin 1337 î.e.n., devenind marea regină a Egiptului. Fiul lor, Akhenaton (poreclit Moise, adică „Moștenitorul"), a scos din Egipt o mână de oameni formată din israeliți și din adepții săi egipteni. În deșertul Sinai s-au amestecat cu triburile de madianiți, cu toții pornind spre Canaan, unde s-au amestecat cu populația locală. Nu au fost niciodată o mare putere, Canaanul acelor vremuri fiind un teritoriu sărac, compus din mici orașe și sate. Nu aveau o religie stabilă, adoptând zeitățile locurilor prin care au rătăcit în perioada în care erau nomazi, dar și pe cele ale noilor lor vecini, canaaneenii. După ocupația babiloniană evreii au fost deportați în Babilon, unul dintre cele mai dezvoltate orașe din acea epocă. Mai mult ca sigur au fost impresionați atât de cultura babiloniană, cât și de religia foarte bine organizată. Întorși în Ierusalim, câțiva preoți, în frunte cu Ezdra, au hotărât să aplice ceea ce au văzut în Babilon, mai ales din punct de vedere religios. Adică să aibă o religie stabilă, bine pusă la punct, întocmai ca babilonienii. 

 Preoții lui Ezdra au adoptat calendarul lunar babilonian, lucru care se observă și astăzi: lunile anului evreiesc au aceleași denumiri ca ale babilonienilor antici. Ba chiar și-au organizat preoțimea după modelul babilonian. Probabil profund impresionați de templul lui Marduk din Babilon, l-au construit pe cel al lui Yahweh după același model. L-au și adoptat pe Marduk ca zeitate supremă, renunțând la vechile lor divinități. Cum orice religie bine organizată avea, pe lângă temple și preoțime, scrieri sfinte, preoții lui Ezdra s-au pus pe treabă. Și-au creat propria mitologie, copiind părți din religia canaaneană, babiloniană dar și persană, a lui Zoroastru. Cei întorși din Egipt au completat cu părți din cultele egiptene. Odată stabilite poveștile care aveau să formeze noua religie, preoții evrei le-au așternut în scris. În final s-au ales cele mai reprezentative scrieri care s-au compilat și completat, rezultând „sfintele" scripturi care formează astăzi Torah sau Vechiul Testament biblic. Iată câteva dintre dovezile plagiaturii, care demonstrează că scripturile evreilor sunt formate din legendele popoarelor cu care au intrat în contact: