Lost Soul (creepypasta)

Dupa : 1

       Imi deschid usor ochii insa ii inchid imediat inapoi  . Lumina care patrunde prin fereastra are efectul unor ace pentru ochii mei .  Ma intorc pe partea cealalta in patul moale , in care ma aflam , astfel incat sa evit lumina puternica si deschid ochii , de data asta ramanand larg deschisi . Ma dau jos din pat si ma uit in jur. Nimic din ce as cunoaste...ma aflu intr-o camera lafel de mare cat a mea , cu pereti  acoperiti de tapet cu imprimeuri de hollowen . Mobila din lemn negru ,vechi scoate cate un scartait subtil . Deschid larg usile dulapului de haine si imi gasesc marea majoritate a hainelor mele . 
      In tapetul albastru inchis plin de scheleti si panze de paianjen vad o clanta argintie  in care se reflecta slab lumina .
      O apas cu frica si ies intr-un hol imens . Una dintre usi e intredeschisa si observ ca acolo e o baie . Ma grabesc sa intru in ea si imi privesc reflexia in oglinda . Imediat imi dau singura o palma sa vad daca nu cumva visez .
      Arat total diferit. Parul meu vopsit in culoarea piersicii acum are culoarea zapezii  . Nici macar blond ca la inceput nu e. Pur si simplu alb  . Ochii mei ce pana acum au fost cenusii ca un cer inorat acum sunt albastrii   .  Nu mai am tunsoarea mea emo si trasaturile mele sunt diferite . Defapt totul e diferit la mine acum .
        Plec din baie fugind si cobor o serie de scari de lemn care scartaie sub pasii mei rapizi . Ajung intr-o sufragerie mare cu o canapea destul de veche din piele neagra . Continui sa alerg . Iesind afara realizez ca ma aflam intr-un conac impresionant si destul de vechi in stil gotic .
       Ma uit in jur...padure ! Aceea padure de care imi era cel mai frica ! Padurea de pe aleea Raven ! Recunosc imediat copacii batrani ce au forma lor ciudata putin aplecati de trunchi .
       Ma orientez repede unde e estul si pornesc intracolo ,spre iesirea din padure . Abia acum observ ca sunt imbracata toata in negru simplu si am legat de mijloc un hanorac cu gluga .
        Ajung la iesirea din padure si ma duc direct la scoala . Nu stiu ce mi s-a intamplat dar sigur Mr. S stie . Imi aduc aminte de urarea lui telepatica ciudata  in timp ce...in timp ce muream ! Si acum imi pica fisa . Oh Doamne eu am murit ! Cerul imi pica in cap...cum e posibil ca eu sa fiu in viata .

Flashback :
Mama :  -Nu Kata !  O sa murim aici ! Asa trebuie sa fie...

      Ajung la scoala si nu observ pe nimeni pe holurile scolii . Totul e pustiu . Vad un baiat inalt care trece in graba pe langa mine avand un servetel in mana .
        -Scuza-ma ! Il prind de mana pentru a-l oprii .
        El se intoarce spre mine avand ochii rosii . Il recunosc imediat . E un prieten din copilarie , Martin .
         -Unde e toata lumea ? Il intreb eu .
          -In sala de sport...se tine o intalnire comemorativa pentru Kataleya Smith...a fost o prietena buna de a mea...asa ca trebuie sa m-a grabesc ! Imi spune el rapid .
          -Stai ! Vin cu tine ! Il anunt urmandu-l in deaproape . Cum a murit ? Il intreb eu in cele din urma fiindu-mi frica de raspuns .
           -Aseara...a avut un accident de masina...o cisterna a derapat si a cazut peste masina familiei ei . Imi raspunde rapid fiind evident ca ii vine sa planga .
           -Si familia ei...a supravietuit ? Il intreb cu respiratia intretaiata .
           -Nu...au murit toti...Kata a mai trait putin la spital dar in cele din urma a murit...avea picioarele facute praf ! Imi explica el , o lacrima scurgandui-se din ochi pe obraz.
             Nu mai zic nimic , e evident ca sufera dupa...mine...sau cel putin fosta eu . Inainte sa imi dau seama ma aflu in fata usii salii de sport . Intru impreuna cu Martin punandu-mi gluga de la hanoracul negru si il vad imediat pe Mr. S . . M-a duc spre el cu o viteza considerabila si il apuc de brat spunand printre dinti :
       -Tu...tu esti de vina pentru tot...mormai printre dinti avand capul in jos .
       Directorul se uita ciudat la mine incercand sa-mi vada fata si eu o ridic fiind constienta ca arat total altfel decat vechea Kataleya .
         -Anastasia...incepe el . Putem vorbii afara te rog ? Imi spune prefacandu-se indurerat .
         Anastasia ? Ce dracu ?! De ce imi spune Anastasia ?! Si de ce se comporta ca si cum ar fii totul ok ?!
        Ma scoate afara din sala de sport nu inainte sa-i spuna directorului :
        -Trebuie sa vorbesc putin cu fiica mea ! Nu o sa dureze mult ! Ea si Kata au fost prietene...
        Ies din sala de sport si ma indrept spre cea mai apropiata iesire din scoala . Am nevoie de aer !
        Se aseaza langa mine pe banca si isi aprinde o tigara si incepe zambitor :
       -Si...iti place cadoul meu Kata ? Sau ar trebui sa iti spun mai bine Anastasia !
       -Ce mi-ai facut ?! Sar eu ca arsa .
       -Doar ti-am facut un cadou de neuitat ! A da...si de acum esti Anastasia , fiica mea...imi transmite el nonsalant .
        -Poate moarta  , S. ! Tip eu nervoasa .
        -Vezi tu...cam esti moarta...imi spune el razand .
        -Ce mi-ai facut ? Il intreb eu apasat . Tu m-ai omorat , si mi-ai omorat familia !
        -Nu...defapt nu eu ti-am omorat familia si nici pe tine ci acea cisterna . Si da...poate ca stiam ca asa o sa fie dar nu poti sa schimbi soarta !
       -Stiai ca urma sa mor si totusi nu ai facut nimic ! De ce ? Il intreb eu exasperata .
       -O sa iti explic ! Asteapta , ma duc la director sa-i spun ca trebuie sa plec , nu pot sa-mi las fetita sigura sa sufere dupa Kata  si o sa iti explic totul acasa !
       -Acasa ?! Il intreb eu dar deja a plecat .