Hope is the only thing i have

Capitolul 2

Era ora de desen. Adoram desenul la fel de mult ca si pe copii. Simțeam imi puteam reda orice sentiment prin desen, si ca fără el as fi ca o pasare in colivie. M-aș fi simțit moarta. Profesoara de desen era super drăguța si mereu ne dădea niște teme foarte interesante si originale. De aia si abia așteptam desenul.
Doamna profesoara intra in clasa iar dupa ea....gemenii. Sper din tot sufletul sa nu ma pună sa stau cu Hiron, dat fiind faptul ca aveam locul liber lângă mine. Chiar nu vroiam sa stau lângă un nesimțit ce mai mult ca sigur nu înțelegea nimic in arta si avea sași bată joc de desenele mele.
- Buna ziua elevi. As vrea sa vii prezint pe gemenii veniți tocmai din Londra la noi: Nina si Hiron. Ce-ar fi sa ne Spune-ți ceva despre voi.
Vedeam deja cum toate fetele salivau dupa Hiron. Si aveau de ce. Iar băieții Dupa Nina. Si din nou, aveau de ce. Ambii erau parca scoși dintr-o revista de moda.
- Pai, începu Nina, eu sunt Nina Hravshtain, iar el e fratele meu Hiron. zise dupa care il pali discret cu cotul pe Hiron. Chiar nu credeam ca are de gând sa vina la scoala dupa discursul lui de dimineața. Dar se pare ca Nina e mai puternica decat parea.
- Buna.
- Deci, noi suntem din Londra, desi nu avem accent. Avem 17 ani si trăim cu mama. Cam atat despre noi.
L-am văzut pe Hiron cum sa încordat un pic cand Nina a zis ca locuiesc doar cu mama.
- Si ia spuneți-mi, va place desenul?
- Pai normal, cui nu-i place! Avem talentul si pasiunea pentru desen de la ta... apoi se opri dându-și seama ca nu trebuia sa aducă in discuție pe tatăl lor.
Hiron de abia se abtinea sa nu erupă, cel putin asa credeam eu. Si profesoara observa tensiunea dintre aceștia doi asa ca schimba tema.
- Deci, Nina, tu Vei sta lângă Marcus, iar tu Hiron...ia sa vedem... ah uite. Vei sta lângă Nina. Ea e o fata foarte buna si ai putea sa înveți câte ceva de la ea. Iar picturile ei sunt pur si simplu minunate si inspiraționale. zise aceasta si imi făcu cu ochiul.
Se pare ca soarta nu ținea cu ce vroiam eu atunci asa ca de ce nu, hai sa ne batem joc de Miranda. Simțeam privirile ucigașe de invidie a fetelor, mai putin a surorii mele, careia chiar nu-i pasa de el. Ea doar se uita la mine cu un zâmbet de ala cu cubantelws pervers. Stiam la ce se gândea, dar se înșela.
Deci, am decis ca daca nu vorbeam cu el, era sa fie mult mai bine si nu era asa mare chestie daca stătea lângă mine.
Hiron se așeza lângă mine, iar Nina in spate lângă Marcus. Aceasta il mai dădu un pumn in omoplat si acesta incepu sa zică ceva dupa care se opri.
- Hei.
- Hei? ma răspuns eu mai mult întrebător decat normal.
Nina ii mai dădu un pumn si acesta zise:
- Uite, imi pare rau ca am izbucnit asa dimineața. Tu erai doar curioasa, iar mie numi place tema... stii tu care. Deci imi pare rau.
Nina se așeza la loc mulțumită, iar eu am rămas socata preț de vreun minut. El tocmai și-a cerut scuze? Poate mam înșelat in privința lui. Doar nu se spunea sa nu judeci o carte dupa coperta? Iar eu asta am si facut, lam judecat dupa coperta. Poate ca nu era asa rau ci doar se ascundea in spatele tatuajelor si privirii reci, ca sa alunge peroanele gen tatăl sau. Insa eu vroiam sa il aflu pe adevăratul Hiron. Vroiam sa il ajut, desi nici macar nu-l stiam. Vroiam sa fie fericit, caci fiecare om merita sa fie fericit in viata.
- Nu-i nimic.
- OK.
"OK?! Doar atat? Normal, ce vrei mai mult. Sa te cuprindă si sa te sărute si sa iți spună ca ii oare rau la nesfârșit?!
Mai taci. Doar ca am impresia ca nu a făcut-o din inima ci doar pentru ca la pus Nina. Macar și-a cerut. Multimestete cu ce ai. Da, cred ca ai dreptate. " Aceasta fusese lupta si compromisul dintr-e mine si conștiința mea. Oricum, m-am apucat sa desenez grădina plină cu flori de tot soiul pe care mi-o propusem, iar Hiron pur si simplu stătea si se holba la desenul mei si la fiecare linie sau punct pe care il făceam. Uneori se începerea, alteori zâmbea. Ce vroia de la mine? Nu avea desenul lui?
- Bine, ce vrei?
- Eu? Nimic. De ce ai crede ca vreau ceva?
- Te holbezi de jumate de ora la foaia mea, cand tu ar trebui să-ți faci desenul tău.
- Pai, doamna profesoara mia spus ca pot învață de la tine. Sa stii ca nu ai o tehnica rea, dar eu prefer sa incep mai întâi cu planul exterior, apoi acel interior. Asa cum faci tu e mult Mai....stupid si complicat.
Am rămas uimita...din nou. Nu numai din cauza ca imi critica tehnica nu nerușinare, dar si pentru ca știa si el ceva in arta.
- Ce vrei sa spui? Mie imi place asa si asta e tehnica mea la urma urmei.
- Eu doar ți-am dat un sfat.
- Nu, tu mi-ai criticat si insultat modul de lucru.
- Dar nu prin critici se îmbunătățeste stilul?
- Nu!
Deja ma calcă pe nervi. Ce era in neregula cu el. Daca era asa deștept, de ce nu-și desena propriul desen sa se laude ca stie arta.
- Uite, daca nu te-ai concentra atâta pe detaliile florilor,poate ca vei termina mai repede pictura si ar ieși mai realista.
- Eu vreau sa fie fantasticac, sa dea impresia ca esti intr-o alta lume cand o privești. Sa crezi ca poti face orice si ca desi toți suntem diferiți, putem fi si trai inpreuna ca o familie la fel ca florile astea.
- Asta a fost un discurs foarte emoționant, insa sa fim realiști. Doi oameni diferiți nu pot trai împreuna fără certuri. E in natura si in sânge sa iți aperi punctul de vedere, iar persoanele diferite, au opinii diferite asupra unor lucruri. Deci obligatoriu vor apărea si certurile. Spre exemplu noi doi. Tu esti perfecționistă, pe cand eu sunt realist. Tu crezi ca oamenii se pot schimba si pot deveni Mai buni, iar eu stiu ca nu e asa. Esti naiva, iar asta te face sa fii si proasta si o sa suferi mult.
La remarca data, am dat sa zic ceva, dar el a continuat:
- Vezi, noi suntem diferiți, de aia acum ne si certam.
- Noi nu ne certam. Noi ne spunem părerile putin mai tare.
- Asta si e definiția la cearta.
Avea dreptate in privința ca eu eram naiva si credeam ca oamenii se pot schimba. Si ca eram perfecționistă. Dar nu vroiam sa recunosc asta in fata lui.
- Pai si tu ce pictezi? Stii, care e scopul picturilor tale?
- Sa arate lumii adevarul. Sa le arate realitatea, nu visele care pot sa nu fie niciodata îndeplinite.zise acesta dupa un moment de gândire, iar apoi se suna.
Băiatul asta era mult mai profund decat credeam. Dupa discuția aia simțeam ca deja am început sa cunosc o părticică mica mica din el. Si sincer, imi plăcea ceea ce Cunoșteam. Nu era Bafboyul pe care l-am crezut de la început. Desi inca nu puteam spune nimic. Poate pentru el aceea a fost o simpla ora de desen, nimic mai mult, insa pentru mine a fost un fel de socializare cu cineva care chiar intelege sensul artei si ce ar trebui aceasta sa exprime. Cineva care ma intelege. Nu ii văzusem desenele atunci, dar stiam ca erau minunate. Desi nu era deloc in stilul meu, dupa ce am ajuns acasă, am încercat varianta pe care mi-o propuse. Am încercat sa fac aceeași grădină, doar că sa evit detaliile. Nu stiam cum va ieși sau dacă-mi va plăcea. Dar merita sa încerc, nu?
 
Hei, hei, hei. Scuze ca capitolul e cam scurt, dar am vrut sa le mulțumesc celor care au scris comentariile alea. Sa stitit ca chiar inseamna mult pentru mine, i biata începătoare.
La media e Hiron😄