Round Street

16 ~ Şi zeii sunt oameni uneori

                 

Nu mi-am imaginat niciodată că într-o sâmbătă seara voi fi la 5 km înafara oraşului, cu Xan şi alţi 100-200 de oameni pe care nu i-am mai văzut în viaţa mea în mijlocul unui fel de târg de maşini. În mijlocul unui câmp îngheţat. Maşini peste tot. Un Cadillac negru părea să fie regele lor, stând impunător undeva în mijloc. Proprietarul lui este un tip blond într-o geacă de piele şi o căciulă verde-neon.

Oameni de toate felurile. Bărbaţi cu paltoane care fumează liniştiţi în timp ce se plimbă printre maşini. Unii dintre ei au fete slabe cu platforme şi poşete Versace ca accesorii. Da, accesorii. Poşeta e accesoriul ei şi ea e accesoriul lui. Alte fete în pantaloni de piele şi bocanci. Majoritatea cu părul în cele mai turbate culori. Câţiva adolescenţi, dar cei mai mulţi sunt adulţi. În jur de 50 de maşini. Doar maşini scumpe. Din, nou se aude muzică şi bass. De data asta mai puţin asurzitor. Doar cât să nu îţi fie frig. Toate farurile sunt aprinse. Şi cânt te gândeşti că suntem în mijlocul nimicului. În mijlocul câmpului.

Am ajuns de 5 minute şi deja simt vibraţia locului ăsta până sub piele. O grămadă de râsete şi gălăgie. Xan mă ţine de mână încă de când am coborât din maşină. Înaintăm printre oameni. Caută ceva sau pe cineva. După faţa lui, e puţin dezorientat. Un Bugatti galben face drifturi. Pare să fie un model mai vechi. Poate EB 110. „Old, but gold" se aude în mintea mea. Şi ţinând cont de culoare, aşa şi e.

Am tot ocolit tot felul de maşini până am ajuns în dreptul unei Audi R8 neagră. Nu frumoasă. Orbitoare. Bună de luat oricând acasă. Bună de jefuit bănci pentru ea. Din interiorul ei coboară un tip într-o geacă albastră. Stă în spatele farurilor, aşa că nu îl văd prea bine. Pare şaten. Totuşi, poate e blond. Vine zâmbind spre mine şi Xan.

-Ai lipsit la ultimele două schimburi şi am început să cred că te-au luat ăştia.  Dar nu avem noi norocul ăla. vocea lui este puţin prea subţire pentru gustul meu, dar oarecum plăcută

Xan zâmbea evident prins de propriile gânduri.

-Şi mi-ai adus o păpuşă Barbie cadou. Eşti cel mai bun prieten. continuă el în timp ce mă analizează

-Ema, el Cristian.

-De fapt, oamenii mă ştiu ca „Virusul". Dar ţie îţi dau voie să îmi spui Cristian.

Cristian, blondul, tocmai se dă la mine?

-Nu te mai prosti, Cris. L-ai văzut pe Claudiu? spune Xan în timp ce porneşte spre portbagajul maşinii

Tipul a devenit dintr-o dată serios. Şi-a şters zâmbetul. S-a uitat la mine ridicând din sprâncene, după care şi-a întors faţa spre Xan.

-Are una galbenă.

Încep să înţeleg tot mai puţine. Aş vrea să întreb. Mă simt aiurea. Xan se uită pentru câteva secunde la el, apoi îmi dă drumul la mână parcă pierdut.

-Stai aici. Mă întorc imediat. după care dispare rapid printre maşini

Senzaţional. M-a lăsat în mijlocul câmpului, cu un necunoscut. În frig. Bass-ul începe să fie enervant. Ce m-a apucat să îl sun? Şi ce mă aşteptam de la Xan? Doar ştiam că e arogant, enervant, ciudat şi ilegal de frumos. Tipic. Sunt genul de fată care combină basmele cu filmele de acţiune. Am ales personajul negativ şi m-am aşteptat să se transforme într-un prinţ pe cal alb pentru mine. E clar. Până la urmă asta vor toate fetele. Mi-aş fi dorit să nu fiu genul ăla, dar sunt. Pot fi oare mai stupidă de atât?

Blondul se uită la mine. Nu ştiu cât a trecut de când Xan m-a lăsat aici, dar faţa mea sigur nu e a unei persoane fericite.

-Tremuri.