Aripi De Inger

Cap.1

-Amber!Haide,va fi distractiv!Trebuie doar să nu le spui părinților tăi....glasul dulce și milos al lui Alex îmi răsună în ureche implorându-mă să vin. Recunosc vocea asta.O are de obicei când mă imploră în repetate rânduri să îi fac o favoare sau să îl scap dintr-o problemă.

Mă uit în ochii lui verzi-deschiși care mereu m-au fascinat.Culoarea verde este o culoare așa vie și pot spune că sunt îndrăgostită de ochii lui Alex pentru că par ca două smaralde șlefuite ce lucesc la lumină având cercuri argintii în ele ce se frâng și reapar iar și iar. Aș putea sta ore în șir să admir chipul perfect al lui Alex,dar nu pot. Acum sunt pusă într-o poziție de a alege:să rămân acasă seara asta sau să fug pe ascuns cu Alex la concertul lui. Alex este prietenul meu cel mai bun,cu el îmi pot împărtăși orice gând. Este un bun cântăreț,iar de fiecare dată când mă duce la cursurile lui de canto,mă fascinează cu vocea lui superbă.

-Of,Alex,nu știu cum reușești mereu să mă convingi să fac ce vrei,îi spun dându-i un pumn ușor în braț.

-Așa,ursuleț!îmi spune râzând și luându-mă în brațe.Aerul rece de
primăvară nu se mai simte când brațele lui Alex mă înconjoară pe dea-ntregul și mă încălzesc.Închid ochii și zâmbesc ușor.Alex e cea mai importantă persoana pentru mine,este singura persoană din viața mea care mă face să zâmbesc în cele mai grele momente din viața mea,înseamnă totul pentru mine.

-Alex,îi spun dându-mă înapoi din strânsoarea lui caldă și plină de speranță,știi doar că dacă cumva ar afla că fug de acasă pentru a asculta muzică la un concert la care iei parte și tu,nu m-ar mai lăsa să te văd niciodată.....ochii îmi coboară jos,la asfaltul umed și la tenișii mei uzați.

Alex nu spune nimic,tace și lasă ca vântul să șuiere prin urechile mele iar aerul răcoritor mă înfrigurează. Mâna lui rece îmi atinge fața și ambele lui mâini îmi țin acum întregul chip,forțându-mă să îl privesc. Ochii lui verzi mă cuprind și mă fac să plutesc. Dar nu apuc să fac o mișcare,că telefonul meu sună.

-Da,mama?spun plictisită și fără vlagă.

-Amber,trebuie să vii acasă,acum!răsună vocea nerăbdătoare a mamei.

-Bine,bine,acum! Închid telefonul și îl azvârl în buzunarul pantalonilor.

-Amber,promite-mi ca vii.Oftez.Mă uit adânc la Alex apoi șoptesc și de abia de mă aud eu:

-Îți...promit...îmi mușc buza și mă îndepărtez ușor de el.

În timp ce merg fără nicio grijă,inspir și expir pe nas aerul proaspăt și mirosul ierbii,iar pentru o clipă observ cum soarele apune.Concertul începe în 3 ore.Am nevoie de timp pentru a-mi face un plan.Dar nu am idee ce să fac.Ar trebui să mă duc să îmi văd prietenul în prima lui zi când pășește pe scenă,cu microfonul în mână,prima lui zi din câte vor urma de acum în cariera lui de cântăreț.Dar pe de altă parte părinții mei vor afla de faptul că eu am fugit pentru a asculta muzică. Ei urăsc muzica și habar nu am din ce motiv. Niciodată nu au vrut să ma ating de muzică să o simt și să o trăiesc din plin,ca viața...dar cu ajutorul lui Alex pot să respir muzică,el m-a învățat ce este muzica iar de atunci nu mă mai pot despărți de ea.

Ajung în fața ușii casei mele și nici nu apuc să bat la ușă că mama deja o deschide și mă apucă de braț cu degetele ei fine și subțiri. Închide ușa și mă împinge spre living acolo unde mă așteaptă tata,pe canapea,cu fața în direcția fursecurilor și al ceaiului ce stă pe masa ceai. Când ajung în living mâinile mamei se dezlipesc de trupul meu și se așează lângă tata care nu se uită la mine încă. Îmi așez mâinile pe lângă corp și stau nemișcată așteptând să se întâmple ceva.Ei doi își aruncă priviri unul altuia,comunicând prin priviri și dând uneori din cap spre mine. Nu mai am răbdare așa că decid să fac eu prima mișcare :