Aripi De Inger

Cap.3

Mă uit atent la Dante sperând că pot căpăta măcar un indiciu.Dar nimic.El stă cu mâinile pe lângă corp,fără vreo expresie facială.

-Dante,ai de gând să îmi spui?Nu vreau să vorbim prea mult despre subiectul ăsta....spun privind la brățara mamei.

-Da,desigur,înțeleg.Dar,Amber,să știi că am aflat cine e criminalul.

-Da,Dante,și eu....e omul care voia să mă sugrume....spun plictisită.

-Nu,nu el.Am căutat pe internet o listă de criminali și se pare că acel om care voia să te sugrume lucrează pentru adevăratul făptaș.Numele lui e William Towel.Îmi arată de pe tableta sa fața celui ce mi-a distrus părinții.Este scund,nu foarte slab și cu o față crudă și nemiloasă.La ochiul stâng are o cicatrice ce lasă de dorit.

-Se pare că acest ins,William,avea niște lucruri de rezolvat cu părinții tăi,continuă Dante.

Mă încrunt.Deci mama și tata aveau ceva de încheiat cu persoana asta?De cât timp?Nu pot să cred ca aflu astea abia acum...

-Amber,uite-îmi ia mâna și întinde pe ea o coală neagră de hârtie pătată de sânge-la vederea sângelui mi se pune un nod în gât,dar încerc să nu iau în seamă.Îmi mijesc ochii,iau foaia și o apropii mai mult de fața mea.Printre petele de sânge observ niște litere.A folosit cerneală albă.Scrie "Răzbunarea mea va fi mai înfricoșătoare ca cele mai adânci și crude coșmaruri ale tale,Simon.Moartea te pândește..îți va lua tot ce ai mai scump.Gândește-te bine..."

-Amber,părinții tăi aveau ceva de încheiat cu acest om.Dar nu știm ce.Asta vrem noi să aflăm.

-Noi?întreb confuză și aplec capul în față.Te referi la...poliție?Detectivi?Investigatori?Criminaliști?

-Noi doi.Doar noi doi.

-Dante,dar cum rămâne cu oamenii care ar trebui să se ocupe de cazul ăsta?

-Amber,ei au refuzat să ne ajute.Au spus că,cazul e consumat.E ușor:doi oameni măcelăriți,William Towel este criminalul,e la închisoare,punct.Dar Amber,se apropie de mine și îi simt respirația de mentă,trag aer în piept și expir,chiar nu ești curioasă să aflii despre ce ți-au ascuns părinții tăi 16 ani?

-Dante,ar trebui să te faci detectiv,îi spun zâmbind.

-La asta lucrez,îmi spune și mă ia în brațe.Îmi pun mâinile în jurul lui și îmi așez capul pe umărul lui.Îi simt mâinile cum îmi ating ușor talia,apoi coboară și se ridică până la umeri.Mâinile sale sunt ca o explozie de culoare ce îmi înfierbântă trupul și mi-l face mai viu.Se îndepărtează de mine,dar încă ține mâinile pe talia mea.Și nu vreau să le îndepărtez.Când le ține astfel mă simt în siguranță,senzația asta nu am simțit-o nici măcar cu Alex.

Aud bătăi în ușă.Dante își mușcă buza și se îndepărtează.Se așează pe un scaun lângă patul meu.Alex intră și se așează lângă mine.Expresia lui veselă îmi transmite o veste bună pe care are să mi-o spună.

-De ce ești așa vesel?întreb buimăcită și zâmbesc și eu la rândul meu.

-A venit Lydia,spune râzând.

-Lydia??Din Macedonia?întreb fiind în culmea fericirii.Îmi vine să sar în sus de bucurie.Dar sincer,nu e locul și nici momentul.În schimb,îmi printez un zâmbet larg pe față și fac ochii mari.

-Chiar ea!spune Alex.

Lydia este prietena mea din clasa a2-a,doar că în clasa a 7-a a trebuit să plece pentru că familia sa a hotărât să se mute în Macedonia.Mi-a fost foarte greu să mă acomodez cu situația.Nici lui Alex nu i-a fost ușor.Noi trei eram un grup super de amici.Din ușă răsar două picioare goale și mulatre,lucind,apoi o siluetă de clepsidră acoperită de o rochie neagră strălucitoare,apoi două umere goale și în final fața sa de copil,machiată și cu fruntea goală,dezgolită de părul său brunet și lung întins cu placa și prins într-o coadă lungă ce îi ajunge până la fund.