Aripi De Inger

Cap.4

-Domnul Dante Steven?

-Aici.

-Ești chemat de urgență de un domn pe nume....William Towel.

Fac ochii cât cepele și mă uit la Dante.El stă fără mișcare pe scaun,cu privirea la asistentă.Lydia se uită insistent la mine,apoi la Dante.

-Nu se poate....șoptesc.

Dante se ridică și vine spre asistentă:

-Sunteți sigură?

Asistenta rămâne o clipă pe gânduri apoi spune puțin nesigură:

-Mda...așa mi-a spus...eu...păi...își netezește pantalonii la fiecare cuvânt.

Dante se întoarce doar cu privirea spre noi,apoi din nou la asistentă.

-Doamnă,cine ne așteaptă cu adevărat afară?Nu uitați,cunosc o persoană când minte.

-Bine,bine.Mă scuzați,eu doar.....și dintr-o dată scoate un pistol destul de mare din spatele pantalonilor și îl îndreaptă spre Dante.El se dă ușor la o parte,încercând să nu pară prea speriat.În schimb eu tremur din toate încheieturile,o țin pe Lydia de mână cu putere și transpirația curge pe pielea mea.Mă simt neputincioasă acum,nu vreau ca Dante să fie împușcat,el este unul dintre prietenii mei buni mai nou și chiar îl simpatizez.
Dante o apucă de ambele mâini,dar ea e mult mai rapidă,astfel că se dă la o parte și îl plachează pe Dante apoi se întoarce spre noi.Lydia se ridică și eu la fel.Scoate două cuțite din cămașă și îmi aruncă și mie unul.Când îl apuc,degetele mele simt o senzație de care nu au avut parte:adrenalină.Simt cum sângele se încălzește în mine iar inima pulsează alert.Strâng cuțitul în mâini,încă neconștientizând ce se petrece cu mine.Mă uit la Lydia care sare în fața mea și se luptă cu asistenta ciudată.Clipesc des și văd în ceață tot.Dar nu îmi pasă.O dau pe Lydia la o parte și merg spre asistentă.Bine,nu merg,alerg,alerg iute și ajung spre silueta în alb care ține un pistol încărcat.O iau de gât și o strâng tare,cât de tare pot.Scrâșnesc din dinți satisfăcută și îi dau pumni pe unde apuc.În față,în burtă,nelăsând-o să scape din strânsoare.Apoi țin cuțitul în dreptul inimii ei și zâmbesc ca o psihopată.Observ cu colțul ochiului o altă siluetă care pare a fi a lui Dante.Apoi Lydia.Amândoi mă apucă de brațe.Mâinile mari și calde ale lui Dante și cele reci ale Lydiei mă aruncă pe pat.Mă simt ca o fiară de necontrolat.Încă nu mi s-a refăcut vederea astfel încât nu pot vedea bine.Strâng pătura de ciudă și scot un urlet ciudat care nu a mai ieșit din gâtul meu înainte.Arunc cuțitul pe fereastră,apoi mă pun pe pat,cu capul așezat brutal pe pernă și cu ochii închiși.A meritat totul.Am experimentat puterea și adrenalina.Zâmbesc ușurată,apoi mă ridic.Vederea îmi este mai clară.Îl văd pe Dante cum stă lângă mine și mă ține strâns de mână și sentimentul de siguranță reapare.Mă simt destul de rușinată pentru felul în care m-am purtat mai devreme.

-Amber...?Ești bine?mă întreabă punându-mi mâna la obraz și mângâindu-l ușor.Îmi pun mâna peste a lui și îi spun:

-Da....mult mai bine...Dante eu...

-Shh....Știu că îți pare rău,acum odihnește-te,ok?

Îmi iau mâna de pe a lui și îmi pun capul ușor pe pernă.Stau cu fața la el și îmi țin ochii întredeschiși,pentru a nu-l pierde din priviri.El se apleacă spre mine și se joacă cu o șuviță din părul meu blond.Zâmbesc ușor,mă simt extraordinar în preajma lui.

-Știi,mi-a plăcut cum ai reacționat ca o războinică medievală astăzi,spine și râde cam gălagios când rostește cuvântul "războinică".

-Haha,ce amuzant.Totuși,nici eu nu știu ce m-a apucat atunci.Totul a început de la cuțitul care mi l-a înmânat Lydia.Parcă am prins puteri când l-am luat în mână,mă simțeam așa de puternică.

-Da,cuțitul magic,spune râzând.

-Daaa,accentuez și râd și eu la rândul meu.

Lydia vine în cameră.Este pregătită de plecare.Ei bine,astăzi voi fi externată.

-Sunteți gata?întreabă ea.

-Acum,mă ridic zgomotos și iau bagajele așezate în colțul camerei.Dante mă ajută să le iau și mergem toți spre ieșire.Nu am mai ieșit de mult afară.Este o noapte de primăvară destul de liniștită și călduroasă.Inspir și expir aerul ușor răcoritor.

-Și acum?întreb.

-Cum adică?întreabă Dante.

-Adică,acum unde mergem?

-Păi...te ducem acasă,spune Lydia ușor nehotărâtă.

-Nu mă întorc acolo!Este ca iadul pentru mine,doar că fără Lucifer!Și cum rămâne cu cazul tău Dante?Și tu Lydia?Chiar nu vă interesează?răbufnesc.

-Toate la timpul lor,spune Dante calm.Acum ne vom ocupa de înmormântarea părințor tăi și nimic mai mult.

-Amber,vrei să stai la mine?întreabă Lydia entuziasmată.

-Ăăămm....da,zâmbesc și mă uit la Dante care doar își imprimă un simplu zâmbet plin de sictir.

Îmi iau la revedere de la Dante și merg cu Lydia spre casa ei.Abia aștept să o văd.

-Deci....Cum rămâne cu Alex?

Wow.Nici nu mi-a trecut prin cap numele lui sau nici măcat nu m-am gândit la el.Simt că ne îndepărtăm.

-Păi..nu am mai vorbit cu el.Nu prea mai știu de el de ceva timp..îmi arunc privirea spre pantofii mei noi-nouți și la asfaltul gol.

-Hei...stai liniștită,e normal să fi puțin ruptă de realitate de la șoc.

-Mda,așa cred.Doar că,simt că ne îndepărtăm pe zi ce trece.Adică....of...e complicat.

-Mdea....Știu cum e....

-Știi?

-Normal.Crezi că în Macedonia nu sunt băieți draguți?

-Oriunde există băieți drăguți.Dar oricât de mult ai vrea,nu îl poți avea pe Făt-Frumos.Mai ușor ar fi să mergi într-un basm și să te căsătorești.

-Da...Aș vrea să îl văd pe băiatul perfect.

-Vrei?

-Din tot sufletul.

-Atunci du-te la un concert One Direction și fă-ți de cap,spun amuzată.

Lydia râde și ea apoi spune:

-Ar fi o idee.....

-Ly,vino și taci,o trag de mână râzând.

-Hei,eu te duc la mine,nu tu,spune zâmbind.

Râdem amândouă și ne întrecem până la un semafor.Ne oprim și ne tragem sufletul.Nu am mai alergat așa de când eram mici și ne revedeam după multe zile.Când se face verde Lydia o ia la goană.