Bella Riddle

Chapter #6

Bella Pov:
Cred ca inca mai sunt intr-o stare de ameteala totala.Mama mi-a vorbit o data si mi-a spus ca ma iubeste?!Imposibil!Daca ma iubea nu ma abandona in spitalul ala nenorocit.
Deci,si tata si mama mi-au vorbit.Dar oare de ce-i vrajitorul asta,Harry Potter atat de important incat trebuie sa-l omor dupa spusele tatei?Adica da,nu ma intelegeti gresit,normal ca am auzit de el...dar ma gandesc...daca nu a reusit tata sa-l distruga eu ce sanse am?!0 la un milion
Si oricum,de ce as vrea sa-l omor?Nu mi-a facut nimic!
Din spusele tatei,din vis,se intelege ca daca il voi omori,voi castiga respectul lui si ma va recunoaste ca fiica.
Dar cine are nevoie de respectul lui?!Cu siguranta,eu nu! Si de ce sa-l inviu?El m-ar invia daca ar fi in locul meu?Raspunsul e tot NU,bineinteles.
De abia dupa mult timp am reusit sa evadez  din gandurile mele,si de abia atunci am realizat cat de mult mersesem.
Ma aflam in fata unui castel imens luminat de felinare cu un teren de sport in spate.
Un semn mare imi indica locul.Pe el scria:Hogwarts.
Casc ochii mari cat cepele si clipesc foarte des ciupindu-ma de brat ca sa-mi dau seama daca toate astea chiar se intampla sau sunt doar in imaginatia mea.
Si,culmea,era real.
Chiar ajunsesem la scoala mult visata!!HOGWARTS!!
Dar oare ce trebuie sa fac acum?Adica,nu pot da buzna inauntru asa,pur si simplu.Trebuie sa-mi fac un plan.
Alta voce din capul meu striga:Ce plan??!!!Misca acum pe poarta!!Ai ajuns la Hogwarts!!Ai ajuns in PARADIS!!
Pana la urma acea voce castiga.Observ ca Patronusul meu a disparut demult.
Ridic o spranceana,si ma indrept cu pasi greoi si sfiosi spre poarta cea mare.

Lily Pov:

Sunt Lily,am 17 ani,si sunt in anul 7 la Hogwarts.Am parul roscat,ca mama si ochii verzi.
Si da,daca inca nu v-ati prins,pe tatal meu il cheama Harry Potter,iar pe mama Ginny Weasley.
Dar sa nu credeti ca asta ma face mai speciala,pentru ca nu-i asa.Profesorii sunt la fel de severi cu mine ca si cu ceilalti elevi,si bine fac.Imi place sa fiu apreciata pentru ce sunt,si nu pentru cine sunt.
Acum,haideti sa va zic ceva ciudat.
De o vreme buna de timp mi se intampla ceva neinteles.Ma simt ingandurata tot timpul,si furioasa,si nu stiu din ce motiv.E ca si cand cineva mi-ar transmite sentimentele astea.
Dar seara e si mai straniu.Am un fel de viziuni,cu o fata,care merge incontinuu pe drumuri pustii.Si intr-una din seri,nu stiu cum si de ce,dar am simtit nevoia sa-mi creez patronusul-cangur pentru ca am simtit ca e in pericol.
Nu stiu de ce imi pasa atat de mult de ea,adica nici nu o cunosc,dar pur si simplu am simtit nevoia sa fac asta.
Ohh Doamne...m-am luat cu vorba si am uitat ca astazi e Ceremonia de Serbare si Inceputul ultimului meu an aici.
Asa ca imi pun roba pe mine si ma indrept cu pasi grabiti spre Marea Sala.

Bella Pov:
Poarta s-a deschis ca prin minune,si nu stiu cum,pentru ca nu am facut nimic.
Patrund in semetul castel si cand intru vad un coridor imens cu scari miscatoare si oameni din portrete care se plimbau din rama in rama.
Am ramas uimita de aerul elegant al castelului.In stanga am vazut o usa mare.
Prima data am ezitat,dar cum nu aveam unde sa ma duc altundeva,am inchis ochii,am inspirat adanc si am intrat.
Am ramas incremenita cand am vazut cat de enorma era sala si cati de multi elevi si profesori erau spre ea.
In fata statea o doamna in varsta cu ochelari si toate cele,si care am presupus ca era directoarea.
Ea s-a oprit brusc din vorbit si s-a intors spre mine,toti ceilalti ochi care o urmareau s-au intors spre mine.
Ma simteam atat de stanjenita incat aveam fata rosie ca focul.
Atunci,prin toate chipurile acelea necunoscute,am vazut unul bland,acum cu o expresie socata,cu par roscat.  
-Te stiu de undeva.am mormait eu ca pentru sine,cu ochii atintiti spre ea.