The Ones in The Shadows / Cei din Umbră

Prolog

                                                                  Prolog

                 Anglia, 2105

  Nu știam de cât timp alergam, probabil trecuseră minute sau chiar ore, dar puterile îmi erau pe sfârșite.

  Cu urmăritorul meu, treaba stătea cu totul altfel; nu dădea semne de oboseală.

  Frică îmi provoca un tremur prin tot corpul, urmat de un dezgust care îmi mai alimenta puterile, dar știam că nu mai rezistam mult timp. 

  În cele din urmă, m-a prins strâns de mână, începând să mă tragă spre el. Am făcut o încercare să-l lovesc, dar bărbatul s-a ferit imediat cu un zâmbet rece.

- De ce, Skyler? întrebă el fără să arate obosit după tot ceea ce se întâmplase.

- Nu înțelegi, Xender! Trebuie să fac asta. „Cei din umbră” trebuie opriți...

  M-am desprins printr-o mișcare rapidă, însă el m-a prins rapid de talie cu o mână, cu cealaltă ținându-mi mâinile la spate.

- Și crezi că tu i-ai putea opri? mă întrebă Xender cu dispreț.

- Pot încerca, am replicat lovindu-l cu piciorul în burtă și reușind într-un final să mă eliberez din strânsoarea lui.

  Trebuia să fug, dar picioarele nu mă mai ascultau. Eram mult prea obosită să încep din nou să alerg, știind că m-aș prăbuși în orice secundă.

- Poate tu crezi că organizația pentru care lucrezi ajută, dar nu ai nicio idee de ce face de fapt, am continuat în timp ce încercam să-mi mențin echilibrul.

- Nu am de gând să-ți cred minciunile, Skyler, așa că nu-mi mai spune nimic, replică Xender îndreptându-se amenințător către mine. Nu mă forța să folosesc raza paralizantă, vino de bunăvoie.

-  Mă și miram că nu ai folosit-o până acum...

- Suntem în secolul 22, dar presupun că e mai distractivă o luptă dreaptă, zâmbi bărbatul fără urmă de bucurie în priviri.

  Se auziră zgomote din adâncurile pădurii. Desigur, Xender nu venise singur. Nu mai aveam nicio scăpare acum...

- Deci, te predai de bunăvoie?

- Xender, am mai încercat cu o voce disperată. Nu face asta...

- Bună treabă, Xender, am auzit o voce întunecată, pe care am recunoscut-o imediat.

  Desigur, Rafe. Cine altcineva decât conducătorul organizației?

  Xender părea uimit, uitându-se la cel care vorbise cu o privire perplexă.

- Cum de...

- V-am găsit? Simplu, zâmbi Rafe uitându-se la mine cu o privire intensă care nu prezicea nimic bun. Ce am de gând să fac acum? E o întrebare mai complicată.

  Xender nu îi chemase? Asta însemna...

  Oh, nu! Știau! Cum să nu știe? Ei cunosc totul, dar speram să nu afle și de legătura dintre mine și fratele meu.

- Ce aveți de gând să-i faceți? întrebă Xender privind spre Rafe cu neîncredere.

- Știe prea multe. Mult prea multe, sublinie Rafe tăios. Presupun că știi ce înseamnă, nu Skyler? Dar mai întâi, continuă el scoțând un pistol și îndreptându-l spre Xender. Ai vreo idee care este pedeapsa pentru ascunderea informațiilor, băiete? îl întrebă pe fratele meu cu o voce mult prea calmă.

  Xender dădu din cap, începând să tremure. Aceea mai mult ca sigur nu era o armă paralizantă, ci una mortală. Adevărat, era un model vechi de câteva secole dar la fel de periculoasă precum cele cele noi.

  Nu-l întâlnisem niciodată pe Rafael Vinge în realitate, auzind doar relatări despre cât de crud și malefic putea fi. Bărbatul care nu părea să aibă mai mult de cincizeci de ani era îmbrăcat sobru și ne privea încântat de frica din privirile noastre, pe care o simți imediat. Adică, cine nu ar fi terifiat să fie victima acestei organizaţii? Aceştia trimit oamenii pe care îi vor morţi în trecut  după care termină treaba, fără nicio dovadă a implicării lor.

  Se auzeau povești despre victimele care au fost trimise în viitorul de peste miliarde de ani, chiar atunci când Soarele va înghiţi jumătate din Sistemul Solar, printre care şi Terra.

  Mai mult ca sigur, ascunderea informațiilor de organizație însemna o moarte sigură, dar de ce Xender nu-i spusese de mine? De ce venise singur?

  Prea multe întrebări, prea puține răspunsuri. Tot ce știam era că nu-l puteam vedea pe fratele meu omorât în fața ochilor, știind că totul era numai vina mea. Eu alesesem să nu mă supun organizației, eu dorisem să fiu liberă, fără să-mi pese pe cine pun în pericol.

- Ai de gând să comiţi o crimă în prezent, Rafe? l-am întrebat disperată să obţin mai mult timp în care să găsesc un plan.

  Rafe râse, privindu-mă de parcă întrebarea mea era mult prea stupidă să o ia în considerare.

- Spune-mi ceva, Skyler, îmi pronunţă numele tăios. Cine crezi că m-ar putea împiedica să fac ce vreau? Toţi sunt atât de ocupaţi cu noua staţie spaţială de pe Lună...Nu! Eu doar m-am gândit la un mod mai interesant de a scăpa de cineva, un mod mai compex dar mult mai simplu în acelaşi timp. Poţi spune că am fost plictisit de crimele obişnuite, am vrut ceva...nou. Rafe îşi întoarse privirea de la mine, fixându-l acum pe fratele meu.

- Stiam de tine de la început, Xender Frost. Dar mai întâi vroiam să punem mâna pe sora ta, zâmbi acesta într-un mod nevinovat. Sunt sigur că nu te superi de faptul că nu mai am nevoie de tine acum.

  Îşi fixa degetele pe trăgaci, dar eu m-am aruncat deasupra lui, doborându-l în timp ce revolverul s-a descărcat, împuşcându-mă în piciorul drept. Puteam auzi strigătul lui Xender în timp ce mă simţeam luată pe sus şi apoi o durere infernală îşi făcu apariţia pentru câteva clipe, după care totul a dispărut într-un abis întunecat.

                                                              ~oOo~