Gustul dragostei- „Moştenirea" Volumul |

Capitolul 14

Probabil că îl simțise, pentru că Will citi expresia de pe fața lui Ian numaidecât și își dădu seama că bărbatul era nervos. Își așeză mâinile pe picoiare, își îndreptă spatele și întrebă cu cel mai nevinovat ton al ei:

— Ce faci?

Ian își ridică o sprânceană și o privi. Ea îi zâmbi, sperând că va scăpa basma curată. Dar Ian se îndreptă, își suflecă mânecile cămășii și se apropie de ea.

— Cred că e logic.

— Atunci... cum te simți?

Ian se aplecă asupra ei, iar Will simți fiorul din pântec ce anunța că îl dorește. Mai simțise fiori și înainte, dar nu astfel de fiori. Fiori de teamă. Asta fuseseră. Acum însă, cu el, aici și acum, simțea pasiunea pură gonindu-i prin vene. Simțea că se putea lipi de el și putea să nu îi mai dea drumul vreodată. Bărbatul se lăsă mai aproape de ea, îi ridică mai mult bărbia și îi o întrebă:

— Cum crezi că m-am simțit cand cei de la restaurant mi-au zis că erai gata să te prăbușești?

— Nu mă prăbușeam!, încercă să se scoată din această situație neplăcuta cu Ian. Își uni mâinile și isi dădu ochii peste cap.

— Nu mă minți, Will!

— Nu o fac!, zise ea oftând și lăsând capul în jos.

— Doar că?

Și când își ridică ochii spre el îl văzu zâmbind. Oare se temuse că o va brusca? Se temuse de reacția lui? Când îl privi adânc în ochi își dădu seama că nu. Niciodată nu s-ar putea teme de astfel de ochi blânzi, chiar dacă Ian nu părea bland; era masiv și înalt și se întreba cum i-ar sta cu puțină barbă. Dar nu. Niciun secret nu se ascundea în ochii lui clari, ceea ce dovedea că aparanțele înșală și că un bărbat care nu pare deloc blândețea întruchipată, de fapt asta și e. Nu erau ca ochii ei mincinoși, evident.

— Vorbește cu mine, Will. Ce te macină?

El se așeză pe canapeaua din fața ei.

— Aș vrea să pot... Își lăsă capul într-o parte. Nu putea... Se încruntă și înghiți pentru a diminua efectul lacrimilor ce se acumulaseră în gâtul ei. Nu pot.

— Poți, Will! Îi prinse mâinile intr-ale lui. Poți! I le sărută ușor. Știu că poți! Și o privi în ochi. Tot Universul se învârtea în jurul ei când el o privea așa, când îi simțea încrederea, când știa că – simțea, la naiba! – el o iubește. Simțea lucruri pe care nu le mai simțise până acum. Dar cum putea să îi prezinte trecutul ei nesănătos, rușinos, tenebros?

— Îmi este rușine, își lăsă ea capul în jos.

— E vorba de trecutul tău?

Ea aprobă. Ian oftă și întrebă:

— Ai încredere în mine?

Will se uită la el și aprobă. Poate că îi era rușine cu ceea ce fusese. Poate că se temea de reacția lui, dar avea încredere în el. Dacă n-ar fi avut încredere în el, nu s-ar fi culcat cu el. Și o făcuse, iar atunci ceva ciudat se întâmplase cu ea, o conexiune între ei doi, acel ceva care îi făcea inima să tresară și toate simțurile ei o luau razna.

— Da, Ian. Mereu voi...

— Atunci, - se aștepta ca el să îi spună că dacă avea încredere în el trebuia să îi povestească tot ce se întamplase atunci, dar se ridică, o ajută si pe ea să se ridice și continuă neașteptat - hai să mâncăm! Gătesc eu! Și lasă-mă în patul tău, în seara asta.