Aripile din sticla cerului albastru
Ne înalţă spre văzduhul înfinit.
Ne pierde în zările line, neştiute.
Aripi firave şi distruse de timp...
Pierzând câte una, două pene.
Pe rand.
Până când nu ne mai ridicăm,
Din pământ.
Rămânem pe pământul rece,
Dur şi nemilos în nemernicia sa.
Închişi într-o cuşca cu tigri,
Acceptandu-şi sfârşitul etern.
Când ultima pană cade, dispare,
Nu mai e cale de întoarcere.
O lume vividă îţi apre în cale,
Iar ochii tăi nu mai văd clar.
Totul e negru, alb sau gri,
Nu mai există culoare.
Căci aripile sublimei speranţe,
Au dispărut pe vecie.
Tot ce mai rămâne e ca tigrii,
Toate nesiguranţele noastre,
Să ne mănânce trupurile slabe.
CITEȘTI
Secrete ~Poezii~
PoetryPoezii facute de mine, cu un caracter usor pesimist si negativist. Acesta este un mod prin care sa ma exprim. Acestea sunt primele mele poezii deci primele vor fi un pic stangace. Imi doresc sa exprim o emotie deci daca simtiti ceva dupa ce cititi a...
