Privire de minciuni

2 0 2
                                    


Nici nu știu de ce mă mai doare,

De ce mai simt ceva cu inima asta?

Mă întreb dacă merită sau nu

Să schimb, să răspund, să explic

Când nimeni nu mă ascultă oricum.

Ce contează ce sunt, ce am fost.

Oamenii continuă să se mintă,

Şi continuă să spună ca le păsa de tot.

Dar lor nu le păsa decât de ei însuși.

Sunt mulți inapţi care încă cred

Că oamenii pot să facă bine.

Dar ei au distrus fiecare picătură de lumina,

De raze ale unor aure strălucitoare,

Au negat tot ce e vibrant într-o persoană,

Tot ce nu se coborâ la nivelul mediu.

Distrugătorii au luat toată ființă din ei,

Cei care abia au deschis ochii inocenți,

Nu vor mai vedea vreodată cu ochii lor.

Le-au furat și i-a trimis la capătul lumii.

Bietele creaturi firave abia au întâlnit lumea

Și lumina le-a fost mișelește furată

De asta nu mai pot să vadă.

Cu ochi de oglindă fabricați din minciuni,

Își trăiesc existența ca roboțeii conduși

De cei ce promit că nu îi vor controla vreodat. 

Secrete ~Poezii~Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum