Cum ar fi daca toti am trai intr-o lume roz?Intr-un univers de plastic?Gata cu lacrimiile,gata cu suparariile,gata cu tot ceea ce poate insemna rau sau suferinta.Pe mine ma dezgusta ideea de a fi toti la fel,clone fara sentimente,ce nu au cunoscut niciodata gustul sarat al lacrimiilor.Nu spun ca este bine sa fii trist,doar ca in unele momente tot ce vrei este sa stai intr-un loc linistit si sa te descarci, pana cand simti ca nu mai poti.Trebuie sa spun ca urasc introduceriile.Sunt reci si parca toate la fel.
Toata viata mea...caci acum expresia asta este la moda,nu-i asa?Toata viata mea mi-am petrecut-o intr-o casuta micuta,saracacioasa si ingramadita alaturi de bunica mea,singura persoana ce m-a inteles si m-a sustinut de la moartea mamei.Scriind intr-un caiet pricajit pe care l-am numit jurnalul meu,mi-am umplut timpul liber,dar aveam nevoie si eu de o viata.Aveam nevoie de niste prieteni,de cineva care sa fie alaturi de mine si la bine si la rau.
Si se pare ca am primit si eu o sansa pentru a descoperi o lume noua.In dimineata asta tatal meu a batut la usa bunicii,cerandu-si scuze si rugand-o sa ma i-a inapoi.Femeia invarsta ce a avut grija de mine timp de 17 ani a refuzat la inceput,dar a fost convinsa pana la urma ca fostul sot al fiicei sale moarte s-a schimbat si mi-a promis ca voi duce o viata mai buna cu el.Nu l-am vazut niciodata pe tata,pentru ca m-a dat de mica...de cand eram inca un bebelus bunicii.Sper ca e un om bun,ca sa nu regret aceasta schimbare neasteptata.
Dupa ce mi-am facut bagajul,care apropo nu era unul foarte mare,pentru ca nu am multe lucruri am coborat sa-mi iau ramas bun de la singura persoana ce repet m-a inteles si m-a sustinut vreodata.
-Sa ai grija de tine,draga mea si nu uita sa nu te lasi pacalita de farmecele acelor baieti smecheri si nerusinati!ma avertiza bunica,facandu-ma sa rad.
-Oh bunico!O sa-mi fie tare dor de tine si de glumele tale!i-am spus si am imbratisat-o strans.
-Voi veni in vizita,draga!ma anunta ea.
-Esti oricand binevenita.Spuse o voce calma si groasa de barbat.Imi era straina mie si m-am intors automat in spre cel ce-a vorbit.Era inalt,cu parul brunet si ochii caprui,avea cateva riduri pe fata cum are orice barbat de 40 de ani.Imi zambea.Avea un zambet timid.Deci el era...tatal meu.L-am privit timp de 30 de secunde,iar in casa se asternu o tacere mormantala.Bunica a decis mai apoi sa exclame,facandu-ma sa tresar:
-Bineinteles ca sunt binevenita oricand!Doar eu am avut grija de ea pana acum!Tu nici macar nu ai catadicsit sa mai treci din cand in cand pe aici sa vezi ce mai face si cum se mai descurca,nerusinatule!
-Bine am inteles si imi pare foarte rau pentru asta.Murmura tata,lasandu-si privirea in jos.Imi parea rau pentru el,dar bunica avea dreptate.
-Haideti acum ca nu mai este timp de pierdut!adauga ea si ma conduse pana in fata casutei care imi va lipsi.
Mi-am deschis gura ca sa spun ceva,dar am inchis-o la loc.Eram emotionata si o lacrima mi se prelinse pe obraz.Bunica mi-o sterse si ma imbratisa.
-Nu-ti face griji,nu-l las eu sa te raneasca.Si daca iti va face ceva,voi veni cu primul avion sa te iau,bine?Si nu plange!Tu ar trebui sa fii fericita!ma imbarbata ea si ma impinse in spre masina imensa si luxoasa in care pentru prima data tata imi vorbi si ma indemna sa intru.
-Iti multumesc!ii spuse tata bunicii,apoi intra si el si se aseza pe locul soferului.I-am facut semn cu mana din masina,iar ea mi-l intoarse inapoi.Apoi automobilul porni cu o viteza destul de mare,iar totul imprejur deveni neclar.
