Sunt doar ganduri,ganduri prinse in zborul lor zilnic in mintea mea si asezate ordonat pe randuri,intr-un text...o poveste...povestea vietii mele ce se scrie neincetat.Am fost mereu nefericita si neimplinita,cautand ceva cu care sa pot umple golul din inima mea.Acasa...un cuvant atat de frumos,dar blestemat.Si cand ma gandesc ca timp de 17 ani sufeream din cauza asta,caci nu eram acasa,iar acum...acum cand a venit in sfarsit clipa asta,eu stau doar si tac fara sa-i adresez niciun cuvant tatalui meu?Tata...inca nu pot sa cred ca ma pregatesc sa decolez cu el in spre New Jersey,orasul meu natal.Toata viata am locuit in micutul orasel Woodinville,alaturi de bunica mea,iar gandul de a ma muta intr-un oras mare imi provoca fiori prin tot corpul.
-Hey,esti bine?ma intreba cu vocea tremurandu-i,tata.Era prima data cand imi vorbise de cand ne-am imbarcat in avion.I-am zambit timid.
-Da,da sunt.Imi zambi si el.
-Ok.
-Doamnelor si domnilor,va rugam sa va fixati centuriile de siguranta.Decolarea incepe in 10 secunde!ne anunta o stewardesa.Dupa ce isi puse centura,tata ma ajuta si pe mine.
-Multumesc.I-am soptit si mi-am rotit privirea in spre geam.Doar doua ore,doua ore de stat in fund pe un scaun asa si asa de confortabil si de cautat subiecte de conversatie.
-Si decolarea incepe in 10...9...8...7...6...5...stomacul incepu sa-mi chioraie,dar nu imi era foame,ci frica.Nu mai zburasem niciodata,iar bunica mi-a povestit odata despre un avion ce s-a prabusit de la mari altitudini si au murit 400 de oamenii si totul din cauza ca pilotul a adormit....4....3....2....1....am fost lipita de scaun de catre o forta neobisnuit de puternica,in timp ce urechiile imi suierau si totul in jur era in ceata,dar asta dura numai cateva secunde,apoi totul reveni la normal.Avionul era in pozitie orizontala,toata lumea relaxandu-se,unii citind,altii ascultand muzica cu castiile.M-am intors in spre tata.Isi butona cu grija telefonul de ultima generatie.Cand il vazu ca il privesc,se opri si imi zambi.
-S-a intamplat ceva,Alexandra?ma intreba.Era pentru prima oara cand imi spusese numele.Alexandra...bunica mi-a spus ca mama mi-a pus numele asa,deoarece era numele ei preferat.Mie acest nume mi s-a parut mereu simplu si plictisitor.
-Nu,e in regula totul.I-am raspuns repede si m-am intors inapoi in spre geam.Privelistea era uimitoare.Vedeam absolut tot...case,mari,oceane si munti...toate erau asa de mici.Deodata totul s-a schimbat.Nu mai puteam vedea nimic,doar gri.Inima incepu sa-mi bata tare simtiind cum scaunul meu se zgaltaie.
-C-ce se intampla?l-am intrebat,speriata pe tata.Acesta ma prinse usor de mana.
-Nimic draga,doar o simpla turbulenta.Imi raspunse el,calm.Cum putea fii atat de calm?In orice moment un motor putea muri,dar ar ramane 3,dar daca 2 ar muri ar ramane doua,dar daca ar muri 3...atunci ne-am prabusi si...si...
-Nu ma simt foarte bine!Ma duc pana la baie!l-am anuntat pe tata si mi-am facut loc printre scaune sa ies.Baia avionului nu era cine stie ce,dar macar era curata si incapatoare.M-am stropit cu putina apa rece pe fata si am stat cateva minute cu ochii inchisi,incercand sa ma relaxez.Inca o data am simtit cum totul se misca si am auzit o stewardesa spunand pe un ton puternic:
-Doamnelor si domnilor va rugam sa va linistiti,pilotul ne-a anuntat ca zborul va dura ceva mai mult din cauza acestor turbulente neobisnuit de puternice.Poftim?Nu,nu se poate una ca asta!Eu nu mai rezist nici o secunda aici!O durere cumplita de cap ma cuprinsese,iar cand m-am privit in oglinda baii,am fost socata sa vad ca eram verde ca iarba.Imi era foarte rau si...
Inca o data se zgudui totul.Am iesit cu pasi repezi si m-am indreptat in spre scaunul meu.Tata avea in poala o sticluta cu apa si un pachet de biscuiti.Mi le intinse.
-Pentru?l-am intrebat.
-Mananca si te vei simti mai bine.Spuse el si reincepu sa-si butoneze telefonul.Am desfacut pachetul de biscuiti,o aroma delicioasa de vanilie raspanzindu-se in aer.Imi era foame asa ca i-am mancat pe toti in liniste.Dupa am luat o gura de apa si am inspirat adanc.Chiar ma simteam mai bine.Asta pana cand stewardesele ne anuntara sa ne punem centuriile de siguranta si sa nu ne parasim locuriile pentru ca vom intra intr-o zona mai...dificila.Am inceput sa ma panichez strangand sticluta de apa.Apoi am simtit ceva ce n-am mai simtit niciodata in viata mea.Urechiile mi s-au infundat si n-am mai vazut nimic apoi,pentru ca am cazut intr-un somn adanc si fara vise.Am fost trezita de tata care ma anunta ca am ajuns.De cum am coborat din avion am multumit cerului ca eram in viata.Apoi mi-am luat bagajul si m-am indreptat indemnata de tata in parcare unde ne astepta intr-o masina ce semana a limuzina,doar ca era cu putin mai mica,un barbat inalt cu ochelari cu rama rotunda si cu un inceput de chelie.Ne zambi.
-Bine ati venit acasa,domnisoara Anderson!spuse el.Am urcat in masina si doar dupa cateva minute mi-am dat seama ca mie mi s-a adresat.Niciodata...dar repet niciodata nu mi-am stiut numele de familie,pana astazi.
