Capitolul 1 --- Întâlnirea
Bip.Bip.Bip.Bip.Bip.Bip. Augh! Alarmă enervantă! Îmi îngrop fața în pernă, ferindu-mă de razele arzãtoare ale soarelui. Întind o mână și lovesc cu putere ceasul de pe noptieră. Cade pe jos. Probabil i-a căzut bateria. A dat Dumnezeu să tacă! Mă bucur de câteva clipe de liniște. Dar cum e posibil să pot dormi și eu câteva minunte în plus? Nooo! Simt ceva rece și umed cum îmi atinge fața și îl dau cu mâna ușor la o parte. Dar nu după mult timp nasucul rece este înlocuit de o limbă mare si caldă ce începe să lase urme ușoare de bale pe fața mea.
- Sara! Oooooh! Sara! Încetează! îi zic eu încercând s-o îndepartez. Bine! Mă scol! Te rog, încetează! renunț eu într-un final, reușind să o dau de pe mine.
Cățelușa mea labrador alb, de 2 anișori, veselă și mereu plină de energie, sare fericită de pe pat că și-a îndeplinit treaba și iese pe trăpița ei ducându-se să-și facă rutina de dimineață. Îi urmez exemplul cu multă lene... Mă ridic pe șezut încălțând papucii cu iepurași și intru în duș bucurându-mă de stropii călduți de apă. După care îmi continui rutina de dimineață.
După jumătate de ora de răsfăț, ies din baia mea mică doar într-un prosop și mă îndrept spre minusculul meu dulap de unde extrag obișnuitul maiou negru și o pereche de pantaloni negri de trening uzați. Părul mi-l prind într-o coadă înaltă și mă încalț în botinele negre ce erau sprijinite de ușa de la intrare.
Sara mă aștepta afară plină de energie gata să alergăm. Îmi bag caștile de la mp3 în urechi și dau drumul la muzică. Apoi o prind pe Sara, ce mi-o luase înainte, din urmă. Alergăm ca de obicei: vreo 10 km, pe cărarea cunoscută. Încep să cred că eu cunosc pădurea asta mai bine decât a cunoscut-o cineva vreodată. Toate cărările, podețele, stâncile sau râurile par la fel pentru altcinvea, dar pentru mine fiecare e diferită, doar am crescut aici, nu? În pădure mă simt în siguranță. Nimic nu mă poate răni. Aerul e atât de curat! Spre deosebire de orașele împuțite și aglomerate, aici mă simt în voia mea.
După lungul traseu parcurs în pas alergător întrerupt de mici pauze de respirație mă așez pe o piatră mai mare și mă odihnesc în jur de 10 minute. Cărarea se oprește direct în stânca acoperită cu buruieni, mă strecor printre plante și intru în marele luminiș bine pazit de stâncile înalte. E foarte mare....și bine amenajat. Aici mă antrenez eu. E amenajat de tata si de mine. Încă țin minte când am pictat țintele pentru tirul cu arcul. Sunt cu zecile, majoritatea fiind împrăștiate prin toată pădurea. Acelea sunt pentru antrenamentele de week-end când tata le schimbă mereu poziția ca să nu știu unde sunt, așa că trebuie să le lovesc din alergare. Pare greu, dar m-am obișnuit. El zice mereu că niciodată nu ești în siguranță, tot timpul trebuie să te aperi de "pericolele vieții", dar mai degrabă parcă m-ar apăra de teroriști, ce naiba?
Îmi alung gândul ăsta din cap și îmi arunc privirea peste luminiș. E locul care, înafară de ocazionalele vizite ale tatei, este numai al meu. Salteau pentru antrenament mă așteaptă cuminte sub nucul cel gros. Mă apropii de el și îmi încep antrenamentul printr-o încălzire ușoară....
---Dupa 3 ore---
Picăturile de transpirație de preling ușor peste tot pe pielea mea. Mă îndrept spre buruienile ce reprezintă ieșirea din luminișul bine ascuns. Le îndepărtez cu mâna și pășesc ușor prin scurtul pasaj ce separă pădurea de luminiș. Sara mă urmează îndeaproape. Mai parcurgem cam un km. Deși copacii nu sunt foarte deși, dacă nu cunoșteam pădurea asta ca în palmă m-aș fi rătăcit cu ușurință. Mă strecor printre ei cu Sara îndeaproape. Oboseala începe să mă cuprindă, iar drumul parcă nu se mai termină. Dintre copacii întunecați se ivesc câteva raze de soare, care se multiplica cum înaintez. Încep să aud susurul apei. În sfarșit ajung. În fața mea se află cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată, unde tind să-mi petrec timpul. O cascadă înaltă de vreo 10 metri se rasfrânge în miliarde de picături în lacul uriaș de la picioarele mele. Păsările cânta cele mai frumoase note pe care le-am auzit vreodată. O salcie uriașa se apleacă deasupara lacului, iar de o creangă mai groasă este atârnată o funie foarte groasă și rezistentă.
Las să cadă toate hainele de pe mine si îmi desprind părul. Apuc cu ambele mâini funia cea groasă. Îmi iau avânt și... SAR!! Pentru câteva clipe am simțit cum zbor, iar apoi contactul cu apa rece. E atât de bine! Ating pământul cu picioarele și mă împing ușor in sus. Aerul îmi inundă nările cum ajung la suprafață. Fiecare mușchi din corpul meu se relaxează după efortul depus. În spatele meu aud o plescăitură. Mă întorc. Sara înoată spre mine. Încep să o fugăresc, dar înoata atât de repede. După o joacă haioasă cu plescăituri și lătrături, Sara iese istovită din apă și se întinde pe o piatră la soare. Însa eu nu vreau să-i urmez exemplul. Vreau să mă relaxez și să mă bucur de apa limpede ce mă înconjoară. E atât de curată încât pot să-mi văd cu ușurința picioarele. Mă apropii de un loc unde apa îmi ajunge până la coapse, aproape de cascadă, și mă clătesc cu apa curată.
Dintr-odată aud niște zgomote...ca niște pași în spatele meu, la mal. Probabil e Sara ce fugărește vreun fluture. Dar, stai! Sara nu ieșise prin partea cealaltă? Da, uite-o acolo încă relaxandu-se pe piatră. Se încordează. Aude ceva. Și fixează ceva din spatele meu cu privirea și urechile ciulite. Mă întorc și îl văd. Are ochii mari de cel mai limpede, curat și adânc albastru pe care l-am văzut vreodată. Gura mica, roz stă deschisă în formă de O. Iar parul brunet ciufulit arată atât de bine. Poartă un tricou negru mulat, prin care se vad pătrățelele bine conturate și mușchii puternici și o pereche de blugi trei sferturi. E încălțat cu o pereche de converși negri.
Stau și mă holbez la el, câteva clipe. Apoi realizez că sunt goală complet și că se uită la mine. Adevărul e ca nici eu nu arăt prea rău din punctul ăsta de vedere....
-------------------------------------------------------------------------------------
Hei, uitați primul capitol al povestii mele. Adevărul e ca nu am mai scris până acum. :D
Sper să vă placă. Aștept comentariile voastre, bune sau rele. Vă rog scuzați greșelile gramaticale. O să postez capitolul cât de repede voi putea, dar s-ar putea să dureze ceva având în vedere că sunt la mare, in vacanță.
Mă bucur că ați citit până acum și că nu v-ați plictisit de lungile mele descrieri, dar chiar simt nevoia să spun tot...
Mulțumesc înca o dată și vă aștept părerile ca să știu dacă mai are rost să mai continui :D
Doina
