Capitolul 2---Alergătura
De ce se uită așa la mine?? Oh, da...Cred că arăt ca fata pădurii. Acolo, dezbracată, în lac, cu părul vâlvoi...îmi mai lipsește o privire sălbatică și să încep să arunc cu pietre în el. Și cred că asta o să și fac dacă se mai holbează mult la mine. Îmi alung gândul acesta din cap îngrozită și mă reped în apă ascunzându-mă de la nivelul umerilor în jos. Îmi strâng mâinile la piept, de parcă m-aș apăra deși nu mă putea vedea în apă.
Își închide gura, dându-și seama că se holbează la mine. Apoi își ridică colțurile gurii într-un zâmbet malefic, având acea privire perversă tipică băieților adolescenți de vârsta lui.
Nu înțeleg ce caută, aici, în mijlocul pădurii. Putea să fie vreun excursionist rătăcit. Dar nu! Nu are rucsac sau bocanci..nici măcar o busolă. Și nu prea are ce căuta singur, în mijlocul pădurii. Atunci trebuie să facă parte dintr-un grup, dar grupurile întotdeauna îl anunță pe tata când se pornesc în expediții prin pădurea asta. Astfel încât el să-i ajute, să le zică care sunt cele mai bune cărări și lucruri de genul ăsta. Dar nu mi-a zis nimic de vreun grup de tineri sau, în general, pe azi nu era programat nimic! Plus că tipul ăsta zici că se pornise în oraș la un suc sau ceva, nu în pădure. Își murdărise converșii noi, dar în parcă se pornise în parc sau ceva de genul.
- Ce faci, micuțo, aici, de una singură? mă întreabă el rânjind prostește.
- Mda...mă gândeam să te întreb același lucru, dar văd că mi-ai luat-o înainte, ”micuțule”!
- Văd că faci baie. Poate vrei să mă alătur, zice el convins că voi accepta.
- Mda, lasă glumele proaste și întoarce-te măcar, dacă nu chiar: pleacă, pentru că vreau să mă îmbrac.
-Cu astea? întreabă tipul arătând spre hainele mele împăturite și aranjate pe o piatra mai mare.
Înșfacă hainele și o ia la goană prin pădure. Mda, numai asta îmi lipsea.
- HEI! Întoarce-te! Și dă-mi hainele înapoi! zic eu furioasă în timp ce ies plină de nervi din apă și iau prosopul ce îl țineam ascuns mereu aici, sub o piatră mai mare. Mi-l leg bine în jurul meu și o iau la fugă dupa el.
- Le vrei? Atunci vino și ia-le! zice el întorcâdu-se și alergând pentru o secunda cu fața spre mine, încetinind. Îmi întinde hainele în fața. Dar când sunt gata să le apuc, face stânga-împrejur și o ia la sănătoasa strigându-mi peste umar:
- Dacă poți să mă prinzi!
Augh! Ce enervant e! Și aș putea să-l prind cu ușurință deoarece în ciuda faptului că sunt de statură mică ( 1,65 m înălțime; 45 de kg și cupa A...Mda. Sunt micuță, pentru cei 17 ani ai mei, dar sunt extrem de rapidă. Tata mi-a zis mereu că atuul meu este viteza. Sunt foarte mică și pot să mă strecor aproape oriunde, iar viteza mea ia pe oricine prin surprindere! Mmdar acum, în picioarele goale și strângând cât de tare pot de prosop ca să nu-l pierd pe drum, mi-e cam greu să-l prind din urmă, mai ales cu figura lui atletică, cred că face vreun sport. Simt fiecare crenguță pe care calc, fiecare frunză și pământul ușor moale. Crengile mi se prind în părul ud și ciufulit, semănând cu niște mâini uriașe ce încearcă să mă oprească într-un mod mult prea dureros. Augh! Când o să-l prind. O să-i pară foarte rău de ceea ce-mi face!
Au!Au!Au! Tocmai am călcat într-un con de pin nenorocit! Mă apuc de talpă și sar în sus de durere. Cred că arăt tare haios acum.
-Ce dracu caută un con de pin într-o padure!
Oh. Ce tâmpenii mai scot pe gură când sunt nervoasă. Apropo de nervi, unde naiba a dispărut și nenorocitul ăla? Nu îl văd nicăieri. Ok, tocmai îmi dau seama că m-am trezit într-o parte a rezervației nu prea placută. Încep să merg ușor înainte, neștiind exact ce înseamnă înainte. Mă învârt în cerc încercând să-mi dau seama unde mă aflu. Cred că sunt în partea de est. Întotdeauna am urât partea asta. Niciodată nu e destulă lumină aici. Și mereu dau peste vreun animal neospitalier când mă aventurez până aici. Fac stânga împrejur gata să o iau pe unde am venit și dau cu nasul în ceva tare, puternic. Îmi ridic privirea și dau de acei ochi. Din nou. Nu! Anna. Înceteaza. Nu. Te. Mai. Holba. Mă dau cu un pas mai în spate și îl lovesc în abdomenul tare punând puțină forță.
