Este ultima saptamana de terapie si il vizitez pentru ultima oara. Dar ceva neobisnuit se intamplase... cand ajunsesem la poarta spitalului 368, toata lumea disparuse, chiar si fratele meu. Speriat, intrasem in cladirea terifianta si vazusem cadavre peste tot si sange... era ingrozitor, dar fratele meu nu era acolo. Cand am ajuns acasa, incepusem sa caut informatii despre acest spital sinistru, si gasisem informatii necesare intrebarilor mele. Aflasem ca acel psiholog, era defapt un medic nebun care fura organele oamenilor... dar nimeni nu investiga acest caz.
Oricat de frica imi era sa mai intru odata in acea cladire, trebuia sa imi salvez fratele neajutorat, dar nu puteam sa intru fara echipaj... asa ca imi luasem anesteziere, bandaje, lanterna, baterii de rezerva, o surubelnita, manusi si cutit. Eram gata sa intru in acea cladire inspaimantatoare. Din momentul in care intrasem in spital, un fior ma cuprinse amarnic, si usa se inchise puternic. Tot ce puteam sa fac acum, era sa investighez... totul era ca intr-un cosmar, oameni fara membre, seringi si paturi murdare de sange. Din informatiile de pe internet, vazusem ca este defapt un spital de nebuni si ca exista o intrare si iesire, 56 camere specializate si 3 etaje.
