Prolog

57 9 6
                                    


Un țipăt asurzitor de durere răsună pe coridoarele întunecate ale mănăstirii. De la intrarea în mănăstire, puteai observa o ușă mare, încrustată cu diferite însemne și cuvinte în limba latină. În acest moment, toți călugării se aflau în spatele acelei uși, pregătind-o pe viitoarea ofrandă a Zeului Întunericului. Se auzeau zgomote din spatele acelei uși, zgomote stranii. Călugării erau ocupați să pregătească instrumentele necesare. Pe mese erau înșiruite tot felul de instrumente, de la cuțite și bisturie și până la pensete și soluții ciudate. Pe podea erau pete roșiatice ici-colo, iar dacă stăteai să urmărești dârele de sânge, ajungeai într-un colț mai întunecat. În întunericul acelui colț se putea observa un perete, iar în acel perete erau prinse niște lanțuri. La capătul lanțurilor grele și ruginite stăteau fără vlagă niște mâini firave și pline de răni, niște mâini de fată. Biata fată tremura din toate încheieturile, iar pe chipul ei șiroiau lacrimi roșiatice, murdărindu-i pielea albă ca porțelanul. Fata murmura niște cuvinte, însă din cauză că vocea îi era răgușită, se puteau distinge doar câteva.

-Vă rog...lăsați-mă...vreau acasă...

N/A: Țin să vă anunț de pe acum că nu voi pune note ale autorului la fiecare final de capitol. Voi posta doar capitolele. De asemenea aș prefera să nu fiu stresată 24/7 că nu mai postez. Voi posta relativ rar, deoarece îmi ia destul de mult să scriu un capitol, dar vă rog să fiți răbdători. Uneori tind să mai am și blocaje. Atât voiam să vă spun și...lectură plăcută >:)

The sad fate of Rosemary WithfordUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum