Sentimente fără sonor

Capitolul 1-Biblioteca de pe Avenue Street

Păşea uşor,timid, în biblioteca de pe Avenue Street,o bibliotecă micuţă din nordul Londrei.Nu grăbeşte pasul spre rafturile pline de cărţi,deşi în interiorul ei murea de nerăbdare.Inimă îi bubuia cu putere în pipet,ochii ei verzi,curioşi se măreau,iar sufletul ei o îndruma spre rafturile pline de noi lumi,dimensiuni şi oportunităţi.Nu e pentru prima data când vine aici,ba dimpotrivă.A şi pierdut şirul numărătorii.Îi plăcea aici,între pereţii tapetaţi cu cel mai vechi şi deprimant tapet ,de un vişiniu uzat,printre rafturile,vechi şi ele,ce abia mai puteau să susţină greutatea cărţilor.Oh...şi multimea de cărţi.Da,cărţile...abia o aşteptau,din momentul când părăsea biblioteca şi până se întorcea iar la ele,cu cel mai senin zâmbet.Şi iat-o iar aici,retrăind aceleaşi emoţii zi de zi,de parcă ar fi intrat pentru prima data în micuţa bibliotecă de pe Avenue Street.
Părul roşcat,uşor ondulat i se prelingea pe umerii înghesuiţi şi firavi.Era destul de micuţă de statură,poate nu chiar micuţă,însă,îndestul cât să-ţi dea senzaţia că era cea mai plăpândă fiinţă pe care o puteai vedea.Trebuia doar să te uiţi la chipul ei ca mai apoi să nu poţi zări decât seninătatea şi frumuseţea ce se aşternea pe o fată  de numai 17 ani.Ochii îi erau dovada vie a celei mai sincere şi timide priviri.
-Bună dimineaţă,Harriet!rostese o siluetă de după rafturile îndepărtate.
Era bibliotecara,Agatha.Părul îi era cărunt,prins într-un coc lejer,iar chipul îi era brodat de riduri,care îi atestau vârsta bătrâneţii.Doar ochii albaştri,sinceri,îi mai rămase la fel că odinioară.
Harriet se uită zâmbind spre ea,fără să spună însă nimic.Strânge uşor din dinţi,pentru că nu poate răspunde,iar bibliotecara o privea încă,înţelegător.Ştia.Ştia că Harriet nu poate vorbi şi că de ar putea,i-ar răspunde în cel mai senin şi călduros mod. Asta era povara lui Harriet.Glasul ei era curmat.De când se ştia,nu putea vorbi.Poate că de asta nu are prieteni.Poate că nu există oameni destul de intelegaturi cât să-i accepte povara.
-Am adus nişte cărţi noi.spune Agatha arătând cu mână spre raftul ce deţinea noile ,,comori''.Poţi să le răsfoieşti după bunul tău plac.
Vocea Agathei răsuna uşor,în întreaga bibliotecă.Nu mai era nimeni,în afară de ele două.Se întâmplă rar că altcineva ,în afară de Harriet, să viziteze micuţa bibliotecă de pe Avenue Street.Poate că oamenii nu mai erau aşa de însetaţi după lectură.Acum,majoritatea aveau alte preocupări.Ba telefon,mergând ca nişte roboţi ,aplecând capul spre ecranul ce parcă îi hipnotizează,ba calculatoarele cu ecrane din ce în ce mai moderne,ce ţintuiesc copii în casă,aceştia uitând de magia cărţilor,poate unii dintre ei au şi uitat cum mai arată soarele,cum mai miroase iarba,o fi uitat şi mireasma florilor sau armonia păsărelelor ce ciripesc de zor printre crengile copacilor abia înfloriţi.
Lui Harriet îi displăceau genul acesta de persoane.Mereu se gândeşte ce frumos i-ar îndruma spre frumuseţea de a citi,de a descopri lucruri noi...Da...asta,evident,dacă ar putea vorbi.Îşi ura această dizabilitate,dar pe de altă parte,câteodată,nici nu-i displăcea atât de mult.Bineînţeles,că depinde de situaţii...Nu mai trebuia să poarte conversaţii inutile,cu persoane ce poate o plictiseau,dar nici nu putea să-şi exprime sentimentele,opinia cu privire la ce o înconjoară sau poate iubirea ce le-o poartă cărţilor.Pumnalul acela se răsucea în sufletul ei,din ce în ce mai tare,fără să pară că are să se desprindă vreodată din inima ei.

Începe să se plimbe prin faţa noului ei raft,adică,noului raft al bibliotecii.Îşi ridica mâna şi începe să pipăie cu vârful degetelor coperţile cărţilor,unele fine,altele tari,datorită ediitilor cartonate.Erau multe.Un abis parcă inteminabil.Se răsuceşte,apoi se învârte,apoi se întoarce iar.Şi...încă nimic.Nimic care să-i capteze atenţia sau sufletul.Până când zăreşte ceva pe partea de jos a raftului.Razele soarelui se înfiltrau uşor prin ochiurile de la gratiile ferestrei,astfel că lumina se scurgea pe coperţile cenuşii ale cărţii.O ridică plăpând şi citeşte titlul inscripţionat: ,,Abisul viselor mute''.

Cu muzica clasică ce răsuna în surdină(datorită încăperii,nu foarte bogate din punct de vedere al mobiei) cu sunetul mișcărilor atente ce mâinile Agathei îl executau în timp ce aranja niște volume pe rafturi,cu soarele ușor palid ce se strecoară printre printre ochiurile ferestrei,fata roșcată cu ochii ei verzi și sinceri,ce stă așezată în fund pe pepodeaua destul de rece a biblotecii(acest aspect nu mai conta pentru ea) se apucă să citesca cartea a cărui titlu a captivat-o instantaneu.

Și citește,și tot citește,rochița albastră de primăvară desfășurându-se în jurul ei,iar Agatha, privind-o fascinată de la distanță,pentru a mia oară,citind o carte.

E 5 după-amiaza,iar Harriet încă citește.Agatha se duce cu sufletul constrâns pentru a îndemnă-o să meargă acasă.Biblioteca tocmai trebuia să se închidă.

O zărește venind,iar Harriet își dă imediat seama despre ce este vorba.Parcă deja s-au înțeles din priviri.Fata se ridica dezamăgită de pe podeaua bibliotecii.

-Știi,poți veni și mâine că să mai citești din ea.Nu fi tristă.Te va aștepta.îi șoptește Agatha lui Harriet.

Din păcate,nu avea dreptul să împrumute cărți,altflel ar fi luat tot ce iubea acasă,bineînțeles,în limită impusă de regulile bibliotecii.Nu avea voie să împrumute cărți pentru că nu putea vorbi.Ceva legat de politica bibliotecii..ceva absurd oricum.Cum nu avea posibilitatea să meargă altundeva,venea aici.

Se îndreaptă cu pași repezi spre casa ei de pe Grahaam Street,ce nu era foarte departe de bibliotecă ei dragă.Ei,asta era unul din puținele avantaje.Măcar atât,nu?

Harriet deschide ușor ușa.Mama ei,Keyla,o aștepta cu masa pregătită.Se îmbrățișează și îi spune că masa e gata.

-Nu mi-ai mai lăsat bilet ca să-mi spui unde te duci azi.spunea mamă lui Harriet cu o calmitate fermă.Căci desigur că știa unde a fost.Știa că iar a mers la biblioteca de pe Avenue Street.Mereu merge acolo.Azi a avut însă o scăpare și a uitat să-i mai scrie pentru a-i menționa acest aspect.

Totul era perfect,așezat,conform unei familii.Mai puțin tatăl lui Herriet.Nu-l mai văzuse de la 9 ani.O iubea mult și Harriet știa asta.Tot ce-și amintește din ziua plecării lui sunt niște înjurături aruncate neglijent asupra mamei sale.De atunci,nu l-a mai văzut.De atunci au și probleme cu banii.Mamă ei trebuia să lucreze suplimentar că să-și asigure traiul ei și a lui Herriet.

Acum,se îndreaptă spre camera ei.Se așează ușor în patul moale,primitor ia o carte de pe noptieră și citește din ea până adorme.

Ajunge să viseze întâmplările din ,,Abisul viselor mute''.