Sentimente fără sonor

capitolul 2-Cartea dispărută

Soarele invadează camera lui Harriet.E dimineață.Ridică fericită capul de pe pernă și se duce desculță spre fereastră.Se uită spre păsărelele ce iar îi colindă copacii din grădină.Le zâmbește,parcă în semn de salut,iar acestea încep să cânte mai răsunător,mai vesel ca și cum salutul luiHarriet le-a binedispus.
Coboară scările,iar răceala parchetului acestora o pișca ușor la tălpi.Coboară spre parter.Mama ei era plecată iar.La muncă cel mai probabil.
Găsește un bilet alături de niște bani puși dezordonat.
-biletul de la mama lui Harriet-
,,Hei!Eu am plecat iar la muncă,precum bine știi.Să mănânci ceva,să nu stai iar flămândă toată ziua până ajung eu acasă,ne-am înțeles?(Harriet incuvinteaza din cap ca și cum mama ei ar fi chiar lângă ea).Ți-am mai lăsat și niște bani.S-a mai încălzit afară și am zis că mai bine te-ai duce să-ți cumperi ceva mai subțire de îmbrăcat.Poate o rochie.Să ai grijă de ține!
-- MAMA --
După ce termină de mâncat și se îmbrăca cu rochia cu imprimeuri modeste ce era așezată pe spătarul scaunului din camera de zi,Harret ia banii și iese din casă.Bineînțeles că avea o singură țintă.Se îndreptă direct spre biblioteca de pe Avenue Street.Îi fulgeră imediat un gând prin minte ,,Poate că au edita de cumpărat a cărții ,,Abisul viselor mute'' sau poate reușesc să o conving pe Agatha.Trebuie!Trebuie să am aceea carte.Off...eu și cu muțenia mea.Fir-ar!''
Nu erau gânduri tocmai plauzibile.Dar cum să fii plauzibil când ești înnebunit,disperat chiar după o cartea ce nu o poți avea?Acum,nu picioarele o îndrumau spre bibliotecă,ci sufletul.Sufletul îi spunea să se grăbească.Să ajungă cât mai repede ca să răsfoiască cartea ei de pe raftul inferior al bibliotecii.   

Ajunge însfârșit în fața ușilor bibliotecii.Închide ochii,apasă pe mâner și deschide ușor ușa.Retraieste mai întâi emoțiile cotidiene după care respiră adânc aerul din bibblioteca.Particulele mici de praf îi gâdilă șovăitor nasul.
-Bună dimineața,Harriet.îi spune iar Agatha.
Iar Harriet se uită zâmbitor spre ea în semn de salut.Avea genul acela de căldură în privire ce o dasluseai cu greu,iar Agatha iubea privirile misterioase și totuși calde.
Se îndreaptă spre raftul unde știe că e poziționată cartea ei.Unde știe ca a găsit-o și unde știe că a lăsat-o ieri.Dar,nu mai era acolo.Se uită pe rafturile superioare,apoi pe cele mijlocii.Se întoarce iar și le revizuieste pe cele mijlocii,dar nici urmă de ,,Abisul viselor mute''.Nu..nu mai era acolo.Dar oare cum era posibil?
Se îndreaptă tristă,dar mai mult dezamăgită spre Aagtha și-i aruncă o privire întrebătoare apoi arată cu mână spre raftul unde știa ca ar fi trebuit să-și găsească cartea.
Femeia înțelege imediat despre ce e vorba.Mereu o înțelegea pe Harriet.Nu trebuia să facă prea multe gesturi ori sa mimeze cine știe ce fețe.O înțelegea mai mereu din prima.
-Cum?Nu mai e acolo?Stai să-mi amintesc ce-oi fi făcut cu ea.Oare am așezat-o în altă parte?Dar nu...A gata,acum știu.
Agatha oftează ușor și ochii ei albaștri și speriați parcă deja începeau să vorbească.
-Păi..Harriet...(nicio veste nu e bună dacă începe cu păi și apoi numele persoanei cărei i se adresau cuvintele ce aveau să urmeze și Harriet știa bine asta) Păi..Harriet...repetă Agatha din nou.Vezi tu..Azi a venit un tânăr și se tot învârtea în jurul rafturilor acelea(și arată cu mână unde cândva se regăsea cartea lui Harriet).Nu am fost atentă și chiar îmi pare rău.Iartă-mă,Harriet.
Și chiar dacă era atentă,ce putea face?Să smulgă din băiatului apoi inventeze o prostească?Nu,nu putea face asa ceva.

Harriet o privea încă,înțelegător,fără ca ochii ei plini de căldură să afișeze o altfel de emoție.Agatha continuă:
-Și-a făcut și permis tot azi dis-de-dimineață și chiar nu am mai fost atentă.A zis doar că i se pare interesantă și că vrea să o împrumute.Zic totuși să nu disperăm.Nu are încotro.Va reveni în curând cu ea.Tot ce trebuie să faci este să aștepți.Mai bine du-te și te uită la alte cărți.Poate că mai găsești ceva care să-ți placă.
Evident că niciuna nu avea să fie ca și ,,Abisul viselor mute'',dar merită măcar să încerce.
Mai stă puțin și se plimaa printre rafturile bibliotecii,poate în căutarea unui miracol după care pleacă.
Acum se îndreaptă spre grădina din Glasgow,nu foarte departe de biblioteca de pe Avenue Street.
Simțea mirosul ierbii proaspete,mireasma florilor,iar soarele o mângâia plăpând pe chipul cu o aiură dezamăgită.
,,O să se întoarcă el și o să aducă cartea.Nu are încotro.Știu asta.''isi spune Harriet,evident în gând,optimistă. 

---Multumesc tuturor care isi rup cate putin din timp sa-mi citeasca munca.Pentru ca,pentru mine,asta inseamna putina munca si putin efort depus.Va multumesc si celor care imi adaugati diferite comentarii cu parerile voastre minunate legate de aceasta carte si mai ales va multumesc celor ce o votati.Chiar inseamna mult.Ma straduiesc sa postez si urmatorul capitol cat de curand!