Prolog

12.7K 349 36
                                    

Ashley

Stăteam liniștită la o masă intr-un colț mai retras al clubului, sorbind din paharul meu de Jack, studiind încăperea si pe cei ce o populau, când privirea mea s-a ciocnit de o blondă focoasa care îi ținea pistolul la tâmplă lui Asher, Doamne, nu îl pot lăsa singur nici măcar un minut ca intra in belele.

M-am ridicat pufnind enervata, trecând pe lângă Ashton, prinzandu-l de gulerul tricoului si tragandu-l după mine, intrerupandu-i sesiunea de flirt cu pachetul acela de botox umblător, mă strâmb dezgustată la vederea acelei roșcate, si de standardele joase ale fratelui meu.

Brunetul m-a privit încruntat, ca după eu să îi fac semn cu (,) capul spre clona lui, acesta oftând exasperat atunci când își dă seama că Asher a dat iar cu bățu-n baltă, când am ajuns în dreptul lor, i-am dat drumul lui Ash, acesta netezindu-si tricoul sifonat din cauza mea.

-Serios frate, iar, i-ai promis tatei ca azi o sa sezi blând și nu o să dai de probleme, si tu ce faci? Te-am scăpat din vedere, doua secunde! Doua nenorocire de secunde! Strig eu enervată, privindu-mi furioasă fratele, care încă era imobilizat de blonda cu ochii verzi.

-Ușor schizofrenico, vezi ca le atragi atenția asupra noastră, si nu cred că îți dorești asta! Zbiară din toți rărunchii Asher încercând să îmi acopere tentativa de cicăleală, eu scăzând volumul si mormăind niște înjurături înțelese numai de mine.

-Nu o jigni pe ea, fiindcă tu nu ți-o poți ține în pantaloni... Strigă Ashton la el, acesta lasandu-si doar capul în jos si cerandu-si scuze, degeaba, răul a fost deja făcut.

Am oftat, asezandu-ma la bar si cerandu-i lui Jenet un pahar de Bloody Mary, sorbind încet din băutura roșiatică, ca după să o privesc pe fata ce îl ținea imobilizat pe fratele meu, studiind-o cu atenție, avea un corp bine proporționat, iar fusta mult prea scurtă îți dă impresia de târfă la mâna a doua, însă lucrul ce mi-a atras atenția au fost detaliul gravat pe arma ei, un Walter PK308...

Mi-am mutat un picior peste celălalt, rânjind mulțumită atunci când mi-am dat seama că usuratica asta e sub controlul meu.

Erau două inițiale, "D.H." semăna perfect cu cele pe care le am eu pe al meu, însă ale mele erau gravate intr-un stil mult mai sofisticat, ca să arate poziția mea între ceilalți... După modelul armei si gravurii, fata asta era deabea intrată în Mafie... Nu îmi dau seama ce a fost în capul mamei de i-a permis unei asemenea flusturatice să facă parte din această... Cum sa ii zic... "Grupare"?... Mda, cred că ar merge... Însă știe ea ce face...

Cele două inițiale de pe pistol veneau de la noul nume al mafiei, dacă mai pot spune că e nou după zece ani, care este "Diablo" adică "D"-ul, iar celălalt vine de la numele nostru, "Henderson", adică "H"-ul.

-Nu ar fi frumos să iti eliberezi seful? Întreb eu dând pe gat si ultima înghițitură din băutura mea.

-Ce vorbești tu acolo fetițo? Mă întreabă ea obraznic, eu rânjind si scotandu-mi arma din teaca ce se afla pe partea exterioara a coapsei mele, sub fustă, si fluturandu-l în aer, arătându-i minunăția de Baretta V Cougar roșu... Îmi place ce a făcut Nora cu el.. Inițialele aurii lucind în lumina slabă din încăpere

La vederea frumuseții de pistol, blonda a înghițit în sec dandu-i fratelui meu drumul ca arsă si făcând doi pasi in spate cu mâinile ridicate, Asher a venit ca ars lângă mine și Ashton.

-Te rog nu, Red  îmi pare rău, primit ca nu o să se mai repete! Zice ea speriată, cu lacrimi în ochii, dar degeaba, toată lumea din acest bar știe ca sunt o persoana fără milă

-Nici nu va mai avea cum. Zic eu apăsând pe trăgaci, glonțul nimerind exact centrul frunții ei, picuri de sânge începând să se prelingă din capul ei, această căzând lata pe jos, m-am întors cu tot cu scaun spre barman, care mă privea calm, nici nu se putea altfel, frecventam clubul asta de ceva vreme încât Vince să fie obișnuit cu mine.

WildUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum